Prima pagină » Știri » Pintea propune o soluție la criza rezidențiatului: Președintele să numească un interimar la Educație pentru două zile

Pintea propune o soluție la criza rezidențiatului: Președintele să numească un interimar la Educație pentru două zile

Pintea propune o soluție la criza rezidențiatului: Președintele să numească un interimar la Educație pentru două zile
Ministrul Sănătății, Sorina Pintea, a declarat, duminică, în contextul crizei examenului de rezidențiat, că președintele României este responsabil pentru situația actuală, întrucât „nu și-a îndeplinit obligația constituțională", aceea de numire a unui interimar la Educație chiar și pentru două zile.

Ministrul demis prin moțiune de cenzură al Sănătății, Sorina Pintea, a declarat, duminică, într-o intervenție la Digi 24, faptul că președintele României este responsabil pentru situația amânării examenului de rezidențiat, întucât a refuzat să numească un ministru interimar al Educației.

„Au fost foarte multe discuții în spațiul public legate de acest examen, dar nu avem ministru interimar al Educației, nu am avut, pentru că președintele nu a numit acest ministru, nu și-a îndeplinit obligația constituțională”, a spus Pintea.

Ea a declarat și faptul că este de părere că există soluții juridice pentru soluționarea acestei crize a examenului de rezindețiat.

„Cred că există soluții din punct de vedere juridic, nu neapărat – știu eu – o legătură, că nu face Guvernul, că n-a făcut, că nu știe. Președintele poate să numească un ministru interimar pentru două zile, astfel încât, aceste Ordine să poată fi semnate”, informează ministrul demis prin moțiune al Sănătății.

Pintea a mai spus că, din punctul său de vedere, Ministerul Sănătății și-a respectat toate atribuțiile pe care le are în organizarea examenului de rezidențiat, „exact ca și în ceilalți ani”.

„Până la urmă, cu siguranță este o problemă de organizare a acestui examen la timp. Pentru că în afară de actele normative pe care trebuia să le promovăm, mai există un act normativ care spune că suntem obligați să organizăm acest concurs, acest examen, în trimestrul patru al fiecărui an”, informează Pintea.

Ea a menționat și faptul că este de acord că nu e drept ca medicii rezidenți și chiar pacienții să sufere din cauza unei crize și a unui scandal politic, spunând despre acest lucru că „nu este normal și nu este corect”.

Întrebată dacă ar fi putut fi găsite și alte soluții în acest sens, sau dacă ar fi putut fi semnată o hârtie înainte să se ajungă la această situație de amânare a acestui examen, Sorina Pintea a declarat că „fiecare trebuie să-și facă treaba”.

Ministrul demis prin moțiune al Sănătății a conchis spunând că nu se poate pronunța în acest moment cu privire la posibilitatea reamânării examenului de rezidențiat.

„N-aș putea să răspund la această întrebare acum. Pot doar să vă spun că orice Ordin semnat de către o singură persoană sau doar de Ministerul Sănătății, fără Ministerul Educației, vulnerabilizează acest examen și nu cred că avem nevoie de asta, o singură contestație ar amâna totul”, a concluzionat Sorina Pintea.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Nicușor Dan, în fața unui nou impas! Două variante pentru Guvern: premier tehnocrat sau rocadă
Digi24
„Premierul calamitate”. Rareș Bogdan, atac fără precedent la adresa șefului său de partid, Ilie Bolojan
Cancan.ro
Aurelia, o angajată Selgros, a murit la locul de muncă. ULTIMELE cuvinte ale femeii de 58 de ani
Prosport.ro
FOTO. Dasha, noua frumusețe de la Roma! Imagini hot: „Bellissima”
Adevarul
Rusia „angajează un asasin plătit”, în vârstă de 82 de ani, pentru a-l ucide pe un căpitan al marinei ucrainene
Mediafax
Când apare raportul privind alegerile prezidențiale anulate? Nicușor Dan: „Dacă l-am promis, o să-l avem”
Click
Ce echipa a fost salvată de la Asia Express. A primit a doua șansă după ce totemul a fost verde
Digi24
O susținătoare de-ale lui Georgescu, care amenința că va sări DIICOT în aer, a fost săltată de polițiști și a ajuns la Obregia
Cancan.ro
Vlad Bălțățeanu și-a agresat unchiul cu 24 de ore înainte de crima din Vâlcea: 'M-a închis într-o cameră fără geamuri și...'😲
Ce se întâmplă doctore
Recunoști vedeta? Așa arăta una dintre cele mai admirate femei din România când era doar o școlăriță. Fiica sa seamănă izbitor cu ea
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
EXCLUSIV | Cei care nu și-au cumpărat TollRO nu vor fi amendați. CNAIR: Vor circula gratis, deocamdată
Descopera.ro
Fetele pot fi mai atrase de chipuri decât de obiecte încă din primele zile de viață
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Preotul din cimitir: – Vrea cineva să spună ceva? BULĂ: - Vând...
Descopera.ro
Ce este de făcut atunci când parolele nu mai sunt de ajuns?
Mediafax Italia
SCUMPIRI ÎN LANȚ. Inflația explodează, energia urcă cu peste 22%
Mediafax Spania
Mergi cu bicicleta? De azi s-au schimbat regulile: ce trebuie să știi!