Prima pagină » Știri » ÎCCJ ar putea trimite dosarul lui Dan Șova la instanța de fond. Magistrații, în pronunțare

ÎCCJ ar putea trimite dosarul lui Dan Șova la instanța de fond. Magistrații, în pronunțare

ÎCCJ ar putea trimite dosarul lui Dan Șova la instanța de fond. Magistrații, în pronunțare
Înalta Curte de Casație și Justiție ar putea trimite dosarul lui Dan Șova la instanța de fond, în urma deciziei CCR privind compunerea nelegală a completurilor de 5 judecători, după ce inclusiv procurorul DNA a cerut retrimiterea dosarului la fond. Șova a fost prezent, dar nu a făcut declarații.

Înalta Curte de Casație și Justiție (ÎCCJ) a admis, luni, rejudecarea de la zero a dosarului de corupție al lui Dan Șova la instanța de fond, respectiv Curtea de Apel București, decizia fiind luată având în vedere că Dan Șova nu mai este senator, ci simplu avocat.

Un singur judecător a cerut trimiterea unor întrebări CJUE și suspendarea cauzei.

Fostul ministru al Transporturilor a cerut, în baza deciziei Curții Constituționale pe completurile specializate de 3, prin intermediul avocaților, admiterea apelului și desființarea deciziei anterioare a Instanței Supreme, care îl condamnase în iunie la trei ani de închisoare cu executare în dosarul CET Govora. Totodată, atât avocații lui Șova, cât și procurorul DNA au cerut ÎCCJ retrimiterea dosarului CET Govora la instanța de fond, respectiv Curtea de Apel București.

Dan Șova a fost prezent, luni, la ÎCCJ, însă nu a făcut declarații în fața instanței și nici în fața jurnaliștilor.

Fostul ministru beneficiază astfel a doua oară de deciziile Curții Constituționale referitoare la completurile de la Înalta Curte de Casație, după ce a fost pus în libertate în decembrie 2018, când instanța supremă a suspendat executarea pedepselor, ca urmare a admiterii în principiu a contestației în anulare (o cale extraordinară de atac), după decizia Curții Constituționale privind compunerea nelegală a completurilor de 5 judecători.

Dan Șova a fost condamnat în primă instanță la trei ani de închisoare cu executare în dosarul CET Govora, însă a fost anulată pedeapsa în urma deciziei ICCJ. Acesta a fost, de fapt, primul proces în care instanța supremă a admis contestația în anulare, după valul de eliberări în baza acestora din decembrie 2018.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
„Papucii nu se negociază”! Reguli NESCRISE, explicate de o americancă din România
Digi24
„Lungul amurg” al Chinei: cei doi factori ce prevestesc un viitor sumbru pentru colosul care a fost odată „fabrica lumii”
Cancan.ro
Spoiler Insula Iubirii 2026 | Lorenzo, Remi sau Mocăniță: Cu cine s-a cuplat Andrușca în Thailanda? „S-au iubit foarte tare pe avion”
Prosport.ro
Andreea Popescu a recunoscut că l-a înșelat pe dansatorul Rareș Cojoc cu Dan Alexa: „Sunt o trădătoare! La mine era mult spațiu în căsnicie”
Adevarul
Ce se întâmplă cu românii care ajung la vârsta de pensionare, dar au doar 10 ani de vechime în muncă
Mediafax
Trump și Putin, înțelegere cu efect la pompa românilor. Cât ar putea ajunge să coste motorina în România
Click
Andreea Popescu, dezvăluiri despre apropierea de Dan Alexa în timpul căsniciei cu Rareș Cojoc: „Eu cu el până la moarte”
Digi24
„A mers prea departe”. Musk îi cântă în strună lui Trump, după ce președintele SUA a cerut plecarea lui Zelenski
Cancan.ro
Unde s-a angajat Monica Gabor, după ce și-a falimentat toate afacerile din SUA. E de NERECUNOSCUT la 39 de ani!
Ce se întâmplă doctore
Este de nerecunoscut! Celebra actriță a slăbit 32 de kilograme în aproape 2 ani. Care este secretul transformării sale: „Nu am folosit injecții”
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
Bell P-59, avionul secret. De ce pilotul său purta o mască de gorilă și fuma un trabuc
Descopera.ro
De ce oamenii repetă afirmații în fiecare dimineață? Când pot ajuta și când nu fac aproape nimic
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. - Treci pe la mine? Sunt goală și singură!
Descopera.ro
Marea Britanie este așteptată înapoi în UE. Franța: „Reveniți și veți avea un loc la masa negocierilor”
Mediafax Italia
A fost CUTREMUR: ”S-a simțit puternic!”
Mediafax Spania
Stai în chirie? Cât vei plăti după noile reguli