Prima pagină » Știri » Vâlcov și-ar fi plagiat teza de doctorat în finanțe. Rectorul Academiei de Studii Economice propune retragerea titlului

Vâlcov și-ar fi plagiat teza de doctorat în finanțe. Rectorul Academiei de Studii Economice propune retragerea titlului

Vâlcov și-ar fi plagiat teza de doctorat în finanțe. Rectorul Academiei de Studii Economice propune retragerea titlului
Darius Vâlcov și-ar fi plagiat aproape un sfert din teza de doctorat în finanțe, a decis Comisia de Etică și Deontologie Profesională a Academiei de Studii Economice. Rectorul ASE, Nicolae Istudor a declarat, luni, pentru MEDIAFAX, că propune retragerea titlului de doctor al fostului ministru.

Comisia de Etică și Deontologie Profesională (CEDP) a Academiei de Studii Economice București (ASE) a analizat sesizarea de suspiciune de plagiat pentru teza de doctorat a lui Darius Vâlcov.

„A fost constituită o comisie tehnică, a analizat, a terminat raportul și l-a trimis la Minister. Propunerea ASE este de retragere a titlului”, a declarat, luni, pentru MEDIAFAX, rectorul ASE, Nicolae Istudor.

Concluzia, potrivit raportului, a fost că teza cuprinde o proporție ridicată de preluări de fragmente de text aparținând altor autori, „de cele mai multe ori cu reformulări relativ minore (inversiuni de cuvinte, utilizări ale unor sinonime, trunchieri ale unor fraze, adăugiri de cuvinte)”.

„Conform analiziei Comisiei Tehnice nominalizate de către Școala doctorală a ASE București, din cele 212 pagini de conținut ale lucrării (exclusiv referințele bibliografice), respectiv din cele 100 de pagini indicate în sesizare și supuse analizei, 86,54 de pagini – echivalente au fost identificate ca preluări. Din aceste 86,54 pagini: 17,4 pagini au indicată sursa în paranteză sau ca notă de subsol; 19,42 paginiau indicată sursa prin includerea lucrării în bibliografia de la finalul tezei de doctorat; 49,72 pagini preluate (23,45 din cele 212 pagini propriu-zise ale tezei de doctorat, respectiv 49,72 de pagini din cele 100 de pagini supuse analizei) nu au sursa indicată în niciun fel, ceea ce este interpretat ca ascundere a originii reale, însuțire a contribuțiilor unor terți și prezentare a acestora drept contribuții proprii, originale (capitolele II, III și, îndeosebi VI)”, arată rezultatul analizei.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Mediafax
BALA 2, încă un VIS frumos. Ar putea scoate România din criză, dar a fost SUSPENDAT deocamdată
Digi24
„Părăsiți imediat Rusia”. SUA cer cetățenilor săi să fugă din țara lui Putin din cauza ciumei din Siberia
Cancan.ro
ULTIMA postare făcută de Cristina Mărie, înainte să moară la 37 de ani. A sperat la un miracol până în ultima clipă 😢
Prosport.ro
FOTO. I-a trimis fostei soții discuții de pe grupul de Whatsapp al MasterChef în care controversata vedetă era vorbită de rău
Adevarul
Frații Pavăl, proprietarii Dedeman, au dat statul în judecată după ce au fost despăgubiți cu 5 lei/mp pentru un teren expropriat
Mediafax
DETALII-ȘOC ale arestării lui Georgescu: apeluri cu omul pe care „nu-l cunoaște”, banii trimiși de socru
Click
Flavia Mihășan, taxată de Mircea Badea după intervenția la nas. Greșeala care i-a atras atenția prezentatorului: „Nu există operație pentru asta”
Digi24
„Simion mi-a spus că știe că Georgescu este nebun”, susține jurnalistul Valeriu Nicolae. Reacția AUR
Cancan.ro
Cristina Mărie, prietena de familie a lui Culiță Sterp, a murit la doar 37 de ani. Boala RARĂ de care suferea
Ce se întâmplă doctore
Semnele discrete ale unui AVC pe care mulți le pun pe seama oboselii. Pot dispărea în câteva minute
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
Se schimbă Codul Rutier pentru motocicliști. Vor putea înainta printre mașini și folosi benzile de autobuz
Descopera.ro
Cine a inventat termenii „UFO” și „extraterestru”? Povestea cuvintelor folosite pentru misterele cerului
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Alinuţa: – Îmi plac bărbații puternici, dar sensibili!
Descopera.ro
Cele trei băuturi pe care le au în comun persoanele centenare
Mediafax Italia
Cum POȚI ANULA O AMENDĂ pentru radar?! Regula celor 1000 de metri
Mediafax Spania
Marea modificare la semafoare a intrat în vigoare: ce trebuie să facă șoferii?!