Prima pagină » Știri politice » Comisia juridică a Camerei Deputaților, raport de respingere pe inițiativa USR privind desființarea SIIJ

Comisia juridică a Camerei Deputaților, raport de respingere pe inițiativa USR privind desființarea SIIJ

Comisia juridică a Camerei Deputaților, raport de respingere pe inițiativa USR privind desființarea SIIJ
Comisia juridică a Camerei Deputaților a adoptat, marți, raport de respingere asupra proiectului de lege al USR care vizează desființarea Secției de investigare a infracțiunilor în justiție (SIIJ).

Raportul de respingere a inițiativei legislative a fost adoptat cu 12 voturi „pentru” și 10 „împotrivă”. Raportul urmează să ajungă într-unul din plenurile Camerei Deputaților pentru a fi votat, în calitate de prim for sesizat.

În cadrul dezbaterilor din Comisia juridică a fost amintit și proiectul de raport MCV care este critic la adresa existenței Secției de investigare a infracțiunilor în justiție (SIIJ), precum și despre faptul că Bulgaria ar putea să iasă de sub incidența Mecanismului de Verificare și Cooperare. Liberalul Ioan Cupșa a vorbit și despre posibile intimidări ale magistraților și despre faptul că Secția a fost creată pentru a controla justiția.

Redăm discuțiile din ședința de marți a Comisiei juridice:

„Ioan Cupșa, deputat PNL – Noul ministru din Guvernul PNL cu certitudine va susține și cred că va duce la bun sfârșit acest demers desființare a SIIJ. Nu vă mai e utilă. Dacă nu mai sunteți la putere la ce vă mai este utila, domnule Iordache.

Nicușor Halici, președintele Comisiei juridice, deputat PSD – Dacă nu ne mai e utilă, ținem la independența judecătorilor. În ceea ce privește susținerea în continuare a USR, o înțeleg. Nu e legitimă, e de înțeles, dar vă descalifică complet.

Stelian Ion, deputat USR – A renunțat la niște căi de atac pentru domnul Hrebenciuc, domnul Sebastian Ghiță. Acolo e stat în stat. Dacă unul dintre procurori săvârșește orice fel de infracțiune, doar colegii să se vor pronunța, vor decide dacă se face sau nu anchetă. Asta înseamna stat în stat.

Stelian Ion, deputat USR – O mare parte dintre anchetele de la DNA s-au dus pe această filieră pe SIIJ în mod artificial. Faptul că era nominalizată o persoană, că era anchetată o persoană și avea calitatea de judecător a dus din start la declinarea de competență pentru această secție. Deci această Secție este o pagubă. Nu știm cu ce magistrați ați discutat, dar asociațiile reprezentantive ale magistraților au invocat acest argument. Dacă vă faceți că nu vedeți, e treaba voastră, dar să știți că pierdeți orice credibilitate pe care de altfel nu ați avut-o niciodată. Ați încercat să aduceți modificări negative legislației.

Florin Iordache, deputat PSD – Înțelegi mai greu, îți explic după aia. Da, da înțelegi mai greu.

Stelian Ion, deputat USR – E grav să spuneți că avem puține condamnări ale judecătorilor. Dvs. ați spus-o.

Nicușor Halici, președintele Comisiei juridice – Tocmai am spus că dacă sunt sub 10 condamnări.

Eugen Nicolicea, deputat PSD – Criticile internaționale care se referă la criticile aduse de parlamentari justiției sunt foarte vehemente și sunt și în MCV. De astfel, noi am adoptat un cod de conduită care ne face să ne abținem de la astfel de declarații. Domnul Stelian Ion este singurul pe care l-am auzit în ultima vreme atacând justiția. O să iau stenograma și am s-o public cu ce a zis despre ce face Secția specială, ș.a.m.d.

Nicușor Halici, deputat PSD – Procurorul-șef e numit pe criterii profesionale, nu politice.

Ioan Cupșa, deputat PNL – O altă inițiativă legislativă are același obiect, desființarea SIIJ. Ne-am permis acolo să vorbim, preluând din presă, din rapoartele făcute de către Comisii, instituții internaționale și un aspect care pentru noi e relevant. Pare că această secție, în afară de a crea mijloace să controleze justiția, produce și un efect de intimidare asupra magistraților. Această intimidare a magistraților este din păcate un fapt. Ați vorbit despre 60.000 de dosare și doar despre 10 magistrați condamnați. Nu știu care a fost intenția dvs întrutotul, dar în ceea ce privește afirmația dvs, mesajul a ajuns la magistrați. E vorba despre o amenințare a unui parlamentar care se dedă la o astfel de intimidare a magistraților.

Nicușor Halici, deputat PSD – Dacă din 60.000 doar 10 sunt condamnați, înseamnă că celelalte sunt ținute în sertare. (…) Mai vedem corpul magistraților judecătorilor din CSM care sunt blocați de o parte a CSM să numească pe criterii exclusiv profesionale, nu politice, nu se poate.

Ioan Cupșa, deputat PNL – Atunci când am pronunțat anumite cifre am făcut-o pentru a releva care este întinderea fenomenului. Am făcut-o folosindu-mă de datele pe care le-ați urcat pe site. Am avut argumente obiective, consistente, nu de natură politică, în legătură cu nevoia de a desființa această secție specială. V-am auzit vorbind despre principiul specializării, nu v-am auzit aducând un singur argument care să ne răstoarne această susținere.

Cătălin Predoiu, deputat PNL – Unul dintre antevorbitori a menționat MCV pentru că e conținută și în raportul precedent, este și în cel actual, și recomandarea este aceeași, respectiv că e o soluție nefericită și se recomandă desființarea. Cred că de aceea s-a făcut această legătură. Vreau să vă citesc presa națională de azi care, citând surse de la Bruxelles, se pare că Bulgaria va fi scoasă de sub monitorizare. Începând cu acest raport Bulgaria devine practic un stat ca și statele vechi fondatoare ale UE, fără niciun fel de diferență. Vreau să vă întreb care a fost politica mai dreapta a sistemului bulgar care să bifeze mecanismul, sau a celui românesc care a înțeles să rupă legăturile cu acest raport. Parlamentul trebuie să găsească cea mai înțeleaptă soluție la toate problemele, inclusiv la cea a SIIJ.

Nicușor Halici, deputat PSD – Într-o anumită măsură aveți dreptate. E adevărat că Bulgaria nu are nici DNA, nici ANI, și nu trebuie să îndeplinească atâtate condiționalități. Fără să aibă DNA, ANI, ce să mai vorbim de alte secții. La noi din mai puține recomandări au derivat altele și altele. La ce achiesez eu este faptul că ei și-au jucat bine cartea, mă refer la anul 2012, când noi eram într-o situație mult mai favorabilă. Astăzi ei sunt într-o situație mai favorabilă. Azi au negociat politic și cu secții și fără secții. Noi că ne ducem și ne reclamăm unii pe alții la Bruxelles, nu reușim. Cel puțin din punct de vedere al Camerei Deputaților noi am bifat cam tot ceea ce era în ultimul raport”.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Scandalul dronei de lângă Neptun Deep: Miruță explică haosul și ERORILE de comunicare
Digi24
Marian Godină anunță că a demisionat din Poliția Română: „Mi-a luat mult timp să decid”. Cum își argumentează plecarea
Cancan.ro
Apartament de 19.000 de lei, scos la licitație de ANAF. Prețul a fost redus la jumătate
Prosport.ro
GALERIE FOTO. Cea mai sexy femeie din lume a spus ce o face fericită!
Adevarul
Liderul din UK lăudat de Simion vrea să taie ajutoarele pentru românii din Regat. „Susținătorii AUR nu-și dau seama de adevăratul pericol”
Mediafax
Barbie și Ken s-au ÎNGRĂȘAT în ultimii 30 de ani! Cum s-au schimbat celebrele păpuși odată cu oamenii
Click
Ioana Tufaru, de urgență pe mâinile medicilor. Vedeta a ajuns în sala de operație: „Aveam dureri mari”
Digi24
Iubitul lui Hayden Panettiere, condamnat pentru violenţă domestică, era în apartament în momentul morţii: „Nu a dat semne de emoţie”
Cancan.ro
Ce salariu încasa medicul rezident care și-a luat viața la Spitalul Universitar? Tânărul de 28 de ani trăia o dramă
Ce se întâmplă doctore
Îți mai amintești de Leonard Miron, celebrul prezentator? Cum arată și cu ce se ocupă în prezent. Unde a ajuns să muncească
Ciao.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Promotor.ro
Marian Godina a demisionat din Poliție. Care e motivul și ce va face în continuare
Descopera.ro
Obiceiul simplu care îți schimbă viața fără să știi
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – Vreau să te dezbrac si să te arunc în zăpadă!
Descopera.ro
Un gândac vechi de 100 de milioane de ani nu seamănă cu niciun alt animal viu sau dispărut