Prima pagină » Știri » Lege promulgată de președinte: Amenzi de până la 1.500 de lei pentru persoanele care nu se legitimează în fața polițistului

Lege promulgată de președinte: Amenzi de până la 1.500 de lei pentru persoanele care nu se legitimează în fața polițistului

Lege promulgată de președinte: Amenzi de până la 1.500 de lei pentru persoanele care nu se legitimează în fața polițistului
Președintele Klaus Iohannis a promulgat, vineri, legea pentru sporirea atribuțiilor polițiștilor. Actul normativ prevede, printre altele, amendarea cu până la 1.500 de lei a persoanelor care refuză să furnizeze polițiștilor sau jandarmilor date de identificare sau să se prezinte la sediul Poliției.

Legea pentru modificarea și completarea unor acte normative din domeniul ordinii și siguranței publice a fost inițiată de fostul ministru de Interne Carmen Dan și vicepreședintele Camerei Deputaților Florin Iordache.

Actul normativ prevede că „refuzul unei persoane de a furniza date pentru stabilirea identității sale sau de a se prezenta la sediul poliției, la cererea ori la invitația justificată a organelor de urmărire penală sau a organelor de ordine publică, aflate în exercitarea atribuțiilor de serviciu” se sancționează cu amendă de la 500 lei la 1.500 lei.

În forma anterioară a legii 61/1991 pentru sancționarea faptelor de încălcare a unor norme de conviețuire socială, a ordinii și liniștii publice, sancțiunea era de maxim 500 de lei amendă.

Printre situațiile în care polițistul este îndreptățit să legitimeze și să stabilească identitatea unei persoane sunt când:

„- aceasta încalcă dispozițiile legale, ori există motive verosimile pentru a bănui că pregătește sau a comis o faptă ilegală;

– există motive verosimile pentru a bănui că aceasta a fost prezentă la locul săvârșirii unei fapte ilegale ori are cunoștință despre faptă, autor sau despre bunurile având legătură cu fapta;

– descrierea acesteia corespunde unei persoane căutate potrivit legii, deține asupra sa bunuri sau se deplasează cu un vehicul, ambarcațiune ori aeronavă care corespunde descrierii unor bunuri sau mijloace de transport căutate potrivit legii;

– aceasta încearcă să pătrundă sau se află într-un spațiu în care accesul este controlat;

– există obligația legală de a se stabili identitatea acesteia”.

Polițistul este obligat să aducă la cunoștință persoanei, verbal, motivul legitimării iar atunci când persoana nu poate prezenta un act de identitate, stabilirea identității se realizează pe baza unui act prevăzut cu fotografie sau „a declarațiilor acesteia, precum și a verificărilor polițistului, realizate pe loc, în bazele electronice de date la care are acces potrivit legii”.

O altă modificare legislativă vizează sancționarea celor care organizează petreceri private și folosesc aparatură muzicală care tulbură liniștea în cartiere rezidențiale cu amenzi între 2.000 și 3.000 de lei.

Legea în vigoare interzice „organizarea de petreceri cu caracter privat și utilizarea de aparatură muzicală la intensitate de natură a tulbura liniștea locuitorilor, în corturi, alte amenajări sau în spațiu neacoperit, situate în perimetrul apropiat imobilelor cu destinația de locuințe sau cu caracter social, în mediul urban”.

De asemenea, în cazul repetării contravenției în termen de 24 de ore, se aplică o amendă de până la 6.000 de lei sau prestarea a 100 – 150 de ore de activități în folosul comunității.

De asemenea, la legea 218/2002 privind organizarea și funcționarea Poliției Române se introduc reglementări noi pentru metodele de imobilizare sau neutralizare a celor care amenință viața ueni persoane.

„Desfășoară activități de negociere și asigură intervenția, pentru eliberarea persoanelor lipsite de libertate în mod ilegal, imobilizarea sau neutralizarea persoanelor care folosesc arme de foc ori alte mijloace care pot pune în pericol viața, sănătatea sau integritatea corporală a persoanei; Desfășoară activități specifice, potrivit competențelor stabilite prin lege, ca reacție la acte de terorism iminente sau în desfășurare în scopul împiedicării ori limitării efectelor acestuia, neutralizării acțiunilor agresive și/sau a mijloacelor și dispozitivelor utilizate de teroriști”, arată noul text de lege.

Totodată, forțele de ordine vor trebui:

„- să interzică, temporar, accesul sau prezența oricărei persoane în perimetrul locului săvârșirii unor infracțiuni sau contravenții, dacă prin aceasta ar fi afectată desfășurarea normală a activității organelor abilitate, legată de probarea faptelor;

– să interzică, temporar, pătrunderea într-un spațiu delimitat, marcat sau pe care l-a indicat, într-un imobil sau mijloc de transport, ori să dispună evacuarea temporară din acestea, a oricărei persoane, dacă există un pericol la adresa vieții, sănătății sau integrității corporale, a sa ori a altei persoane;

– să avertizeze persoanele, prin orice mijloace de comunicare, să înceteze acțiunile ilegale;

– să oprească forțat și să imobilizeze vehicule, inclusiv prin utilizarea mijloacelor din dotare, în condițiile legii;

– să consulte specialiști ori experți, să solicite și, în condițiile legii, să obțină obiecte, înscrisuri sau relații oficiale de la autorități ori instituții publice, precum și să solicite obiecte, înscrisuri sau relații de la persoane juridice de drept privat ori de la persoane fizice;

– să exercite orice alte drepturi și să îndeplinească orice alte îndatoriri prevăzute de lege”.

Legea promulgată mai introduce o prevedere prin care polițistul trebuie să aibă un comportament civilizat când își îndeplinește atribuțiile.

„În exercitarea atribuțiilor ce îi revin, potrivit legii, polițistul este obligat să aibă un comportament civilizat, să dea dovadă de amabilitate și solicitudine, respectiv să adopte o atitudine politicoasă și fermă. Polițistul trebuie să dovedească stăpânire de sine, capacitate de comunicare și abilități de gestionare a situațiilor conflictuale”, prevede textul normativ.

O altă prevedere introdusă printre atribuțiile polițiștilor este că vor trebui să avertizeze persoanele, prin orice mijloace de comunicare, să înceteze acțiunile ilegale.

Pe 18 septembrie, CCR a respins sesizarea de neconstituționalitate formulată de PNL și USR cu privire la legea prin care polițiștii obțin atribuții sporite în misiune.

La momentul adoptării legii în Camera Deputaților, în luna iulie, PNL și USR au reclamat abuzurile pe care polițiștii le pot face prin această lege.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
INSECTELE care invadează casele la început de toamnă. CUM să le ții departe de locuința ta?
Digi24
Reacția sfâșietoare a tatălui tinerei ucise în Olt, după ce suspectul crimei s-a predat în Elveția
Cancan.ro
Loredana Chivu și Ana-Maria Mocanu, jignite de producătorii Asia Express. Ce s-a întâmplat la filmări
Prosport.ro
Nadia Comăneci, surpriză colosală pentru români pregătită diseară la Paris în cel mai luxos show de modă al lumii! EXCLUSIV
Adevarul
Un român plecat la muncă în Irlanda povestește cât câștigă în construcții și cum și-a găsit de lucru: „E destul de bine plătit pentru un începător”
Mediafax
O ȚARĂ EUROPEANĂ, LOVITĂ DE HACKERI! Datele a peste 600.000 de clienți, posibil compromise
Click
7 sate din România care par desprinse din Elveția. Locul spectaculos unde soarele „răsare de două ori”
Digi24
Ce se întâmplă de la 1 octombrie cu rovinietele încă valabile. Cine le mai poate folosi până la expirare și cât vor costa cele noi
Cancan.ro
Vlad Bălțățeanu NU s-a predat în Elveția, de fapt. Cum a încercat să scape de autorități
Ce se întâmplă doctore
Arbitrul Gheorghe Moldovan și-a pus capăt zilelor. Bărbatul a lăsat un videoclip de adio în care a dezvăluit motivul pentru care s-a sinucis: „Soția mi-a spus că vrea să mor”
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
Ceasul asociat cu Max Verstappen și Steve McQueen: TAG Heuer Monaco costă peste 9.000 de euro
Descopera.ro
Cafeaua îți poate perturba somnul și fără să te țină treaz. Iată cum
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Alinuța:- Iubitule tocmai am fost la baie. Am două liniuțe!
Descopera.ro
Fetele pot fi mai atrase de chipuri decât de obiecte încă din primele zile de viață
Mediafax Italia
Scumpirea pe care o plătesc milioane de fumători! CU CÂT CRESC PREȚURILE?!
Mediafax Spania
Orașul unde CHIRIA este de doar 20 de euro pe lună! CUM S-A AJUNS AICI?!