Prima pagină » Magazin » Cum arată tânăra dependentă de droguri a cărei față era distrusă: E de nerecunoscut. Nu-mi vine să cred – FOTO

Cum arată tânăra dependentă de droguri a cărei față era distrusă: E de nerecunoscut. Nu-mi vine să cred – FOTO

Jamee Valet, din Oregon, Statele Unite ale Americii, și-a împărtășit povestea despre dependența de droguri și cât de greu a fost să treacă prin dezintoxicare.

Tânăra în vârstă de 25 de ani a postat în mediul online 2 fotografii în care pare că nu este aceeași persoană – una din perioada în care era dependentă de heorină și una făcută după ce a reușit să renunțe la droguri.

Cele două fotografii au fost făcute la distanță de doi ani și o prezintă pe Jamee în două ipostaze total opuse.

Aceasta și-a postat povestea pe pagina de Facebook „The Addict’s Diary” („Jurnalul unui dependent”) unde a oferit detalii despre dependența de droguri, starea fizică și morală, precum și despre infracțiunile pe care le-a comis pentru a reuși să facă rost de heroină.

„Mă numesc Jamee și sunt dependentă de heorină și metadonă. Pozele au fost făcute la doi ani distanță. Cea în care arăt mai bine este făcută în urmă cu câteva luni, când am absolvit liceul. Recuperarea este posibilă!”.

Cea de-a două poză se pare că a fost făcută în 2017, în perioada în care dependența de droguri ajunsese la limite maxime.

„Stăteam în mașină, într-o parcare, și așteptam un dealer. Am tot stat acolo și după ce am consumat și mă tot uitam în oglindă la fața mea. Se făcuse deja dimineață și mi-am dat seama că stătusem acolo toată noaptea”, a povestit aceasta pentru Mail Online.

Aceasta a mărturisit că a înceăut să fie dependentă de la 13 ani când a fumat canabis pentru prima oară, din cauza unei copilării foarte grele.

Jamee a explicat faptul că drogurile, sexul și alcoolul ajunseseră un mod prin care se detanșa de realitatea crudă în care trăia încă de când avea 15 ani iar iubitul ei o învățase să folosească opioide.

Se pare că tânăra a vut o viață foarte dură iar la vârsta de 17 ani a fost violată de doi bîărbați în aceeași seară.

Ulterior, la câteva luni după momentele teribile prin care a trecut, a început să se drogheze cu heroină și metadonă, ceea ce a determinat-o chiar să fure din case.

Pe când avea 19 ani a reușit ca timp de nouă luni să nu consume droguri, însă ulterior a făcut-o din nou, însă atunci și-a dat seama că trebuia să ia lucrurile în serios și a stat un an la dezintoxicare, unde și-a cunoscut actualul iubit, Jake.

„Nu contează cum te simți, cât de căzut crezi că ești sau cum e viața ta, lucrurile vor fi mai bune. Totul depinde de tine”, a transmis tânăra.

Foto: Facebook

 

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Aliații arabi ai SUA își pierd RĂBDAREA. Trump, presat să lanseze o INVAZIE TERESTRĂ în Iran
Digi24
Îndrăgita actriță din „Godzilla vs Kong” a murit. Avea 18 ani
Cancan.ro
DOLIU la Hollywood! Actrița din Godzilla a murit la doar 18 ani
Prosport.ro
FOTO. Prezentatoarea TV, imagini incendiare pe bancheta unui taxi
Adevarul
Cum afectează „cutremurul” de la Kiev România și războiul cu Rusia. „Țara moare și generalii se ceartă”
Mediafax
A scăpat de sub CONTROL în timpul testelor! Un agent autonom AI a COMPROMIS infrastructura Hugging Face
Click
VIDEO. Un autoturism Mercedes a luat foc pe Bulevardul Ion Mihalache din București. A cui e mașina și de unde a pornit incendiul?
Digi24
Cum poate o țară cu puțin peste 600.000 de locuitori să dea peste cap negocierile pentru viitorul buget al Uniunii Europene
Cancan.ro
Mișcarea religioasă care a stârnit panică în București! Fiul astroloagei, ademenit de adepții sectei controversate
Ce se întâmplă doctore
În anii ‘90 era una dintre cele frumoase actrițe din lume și juca în cele mai populare seriale! O recunoști în cele mai recente imagini surprise de paparazzi?
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Update surpriză pentru Tesla în România. Grok vine cu modul 18+ și alte personalități AI
Descopera.ro
Tot mai mult praf ajunge în Europa. Care este explicația?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Bulă: – Aseară, nevastă-mea s-a îmbrăcat în polițistă!
Descopera.ro
Test de cultură generală. Ce este heliosfera?