Prima pagină » Știri » Campania electorală pentrul turul al doilea se încheie sâmbătă, la ora 7.00

Campania electorală pentrul turul al doilea se încheie sâmbătă, la ora 7.00

Campania electorală pentrul turul al doilea se încheie sâmbătă, la ora 7.00
Campania electorală pentru turul al doilea se încheie, sâmbătă, la ora 7.00, conform legislației. Aceasta a început vineri, 15 noiembrie, la ora 00.00. Nici în acest tur de scrutin nu au avut loc dezbateri electorale între cei doi candidați, Klaus Iohannis și Viorica Dăncilă, ci separat, cu presa.

Cel de-al doilea tur al alegerilor prezidențiale se desfășoară între un candidat de dreapta, al PNL, Klaus Iohannis, și candidatul de stânga, al PSD, Viorica Dăncilă.

Campania electorală a început vineri, 15 noiembrie, de la ora 00.00, și s-a încheiat pe data de 23 noiembrie, ora 7.00, conform legislației Autorității Electorale Permanente.

„Potrivit legii, al doilea tur de scrutin are loc în aceleași secții de votare și circumscripții electorale, sub conducerea operațiunilor electorale de către aceleași birouri electorale și pe baza acelorași liste de alegători de la primul tur”, au transmis reprezentanții AEP, într-un comunicat de presă remis MEDIAFAX.

Nici în această campanie, al celui de-al doilea tur, candidații nu au avut o dezbatere, deoarece candidatul PNL, Klaus Iohannis, a refuzat, în nenumărate rânduri, invitațiile contracandidatului PSD, Viorica Dăncilă, afirmând că „PSD-ul nu merită să fie legitimat”. Astfel, fiecare candidat și-a organizat propria dezbatere, cu presa.

Potrivit rezultatelor finale prezentate de Biroul Electoral Central, joi, 14 noiembrie, rezultatele finale oficiale la primul tur al alegerilor prezidențiale, Klaus Iohannis a obținut 37,82%, Viorica Dăncilă – 22,26% și Dan Barna – 15,02%.

AEP reamintește, în comunicatul de presă, că la secțiile de votare din străinătate, se votează pe durata a trei zile, conform următorului program: – vineri, 22 noiembrie 2019, între orele 12:00 – 21.00;
– sâmbătă, 23 noiembrie 2019, între orele 7.00 – 21.00; – duminică, 24 noiembrie 2019, între orele 7.00 – 21.00.

Autoritatea menționează că în toate cele trei zile există posibilitatea de prelungire a votării până cel mai târziu la ora 23:59 pentru alegătorii care se află la sediul secției de votare la ora 21.00, precum și pentru cei care se află la rând în afara sediului secției de votare.

Potrivit legii, pot vota la secțiile de votare din străinătate cetățenii români care în ziua alegerilor se află în străinătate, indiferent de motivul prezenței acestora pe teritoriul altei țări – domiciliați, rezidenți sau turiști.

Actele pe baza cărora se poate vota în străinătate sunt: cartea de identitate; cartea de identitate provizorie; buletinul de identitate; pașaportul diplomatic; pașaportul diplomatic electronic; pașaportul de serviciu; pașaportul de serviciu electronic; pașaportul simplu, pașaportul simplu electronic; pașaportul simplu temporar; carnetul de serviciu militar (în cazul elevilor din școlile militare), mai arată sursa citată.

Lista secțiilor de votare din străinătatea poat fi consultată AICI.

Totodată, AEP atenționează că alegătorii români cu domiciliul sau reședința în străinătate care au primit plicul pentru votul prin corespondență trebuie să se asigure, înainte de a lipi autocolantul pe candidatul preferat, că acesta a intrat în turul al doilea. În cazul în care autocolantul este aplicat pe un candidat care nu a intrat în turul al doilea, votul este anulat.

„Plicurile cu opțiunile pentru turul ala doilea trebuie expediate astfel încât să ajungă la sediile birourilor electorale pentru votul prin corespondență până cel mai târziu în data de 21 noiembrie 2019. Cei ale căror plicuri nu ajung până la termenul menționat vor fi notificați și îndrumați să se îndrepte spre cea mai apropiată secție de votare”, indică sursa amintită.

În țară, au fot organizate 18.748 de secții de votare, iar lista acestora poate fi consultată pe site-ul www.roaep.ro la secțiunea Management Electoral/Geografie electorală/Registrul secțiilor de votare. Alegătorii pot afla la ce secție de votare sunt arondați accesând www.registrulelectoral.ro

Votarea în țară are loc duminică, 24 noiembrie 2019, între orele 7.00 și 21.00, cu posibilitatea de prelungire până cel mai târziu la ora 23.59 pentru alegătorii care se află la sediul secției de votare la ora 21:00, precum și pentru cei care se află la rând în afara sediului secției de votare.

Alegătorii din țară votează cu un act de identitate valabil, emis de statul român, respectiv: cartea de identitate; cartea electronică de identitate; cartea de identitate provizorie; buletinul de identitate; pașaportul diplomatic; pașaportul diplomatic electronic; pașaportul de serviciu; pașaportul de serviciu electronic; carnetul de serviciu militar.

AEP menționează că pașaportul simplu, pașaportul simplu electronic și pașaportul simplu temporar pot fi folosite doar de cetățenii români cu domiciliul în străinătate care votează în România. În țară, cetățenii votează la secția de votare la care este arondată strada sau localitatea unde își au domiciliul ori reședința, iar în cazul în care se află în altă unitate administrativ-teritorială, pot vota la orice secție de votare din cadrul acesteia.

„Pentru alegătorii netransportabili din motive de boală sau invaliditate, din țară, președintele biroului electoral al secției de votare poate aproba, la cererea scrisă a acestora, depusă cel mai târziu în preziua votării, însoțită de copii ale unor acte medicale sau alte acte oficiale din care să rezulte că persoanele respective sunt netransportabile, ca o echipă formată din cel puțin doi membri ai biroului electoral să se deplaseze cu o urnă specială și cu materialul necesar votării – ștampilă cu mențiunea «VOTAT», buletine de vot și timbre autocolante necesare pentru a se efectua votarea”, transmite AEP, în documentul de presă.

Ca și în primul tur, operațiunile privind numărarea voturilor, inclusiv ale celor prin corespondență, sunt înregistrate video și audio și se desfășoară în deplină transparență, în prezența tuturor membrilor birourilor electorale ale secțiilor de votare și a persoanelor acreditate.

Autoritatea Electorală Permanentă amintește că persoanele acreditate să asiste la efectuarea operațiunilor electorale la primul tur de scrutin sunt de drept acreditate să asiste la efectuarea acestor operațiuni și la al doilea tur de scrutin.

Președintele AEP Constantin Buică „îi îndeamnă pe toți cetățenii români cu drep de vot să își exercite acest drept și în cadrul celui de-al doilea tur de scrutin, iar celor din străinătate le recomandă să nu lase pe ultima zi votul la secțiile de votare, pentru a evita aglomerația și pentru a fi siguri că și votul lor va intra în calcul la alegerea Președintelui României”, conchide sursa menționată.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Vorbea despre Lucifer și putere absolută”: mărturii tulburătoare în cazul triplei crime din Târgu Jiu
Digi24
Noi date privind tripla crimă din Târgu Jiu. Femeia găsită moartă fusese cu doar o zi înainte la poliție. Ce a reclamat victima
Cancan.ro
Veste DEZASTRUOASĂ pentru clienții Digi! Cresc TOATE abonamentele. Notificarea pe care au primit-o TOȚI consumatorii RCS RDS
Prosport.ro
FOTO. Prezentatoarea TV a revenit pe „sticlă”. Cum arată după ce a fost diagnosticată cu o boală rară
Adevarul
Europa, abandonată în brațele lui Putin? Prognoza unui fost șef al spionajului românesc după ce SUA au întors spatele UE
Mediafax
Povestea-șoc a unui copil norvegian de 10 ani, abandonat de părinți în India pentru a învăța să supraviețuiască
Click
Fotografii demult uitate cu Oana Roman. Cum arăta vedeta când lucra în aviație
Digi24
VIDEO. Încăierare masivă între două familii de români, la Dortmund
Cancan.ro
Cum a reacționat Nicoleta Luciu, după dezvăluirile făcute de Sile Cămătaru? Actrița a uimit pe toată lumea
Ce se întâmplă doctore
Cu greu o mai recunoști acum pe această artistă. E celebră, dar nu mai arată deloc așa. Mulți nu își dau seama cine este
Ciao.ro
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Promotor.ro
Vara vine cu deschiderea circulației pe un nou lot de pe Autostrada A0. Secțiunea dintre Afumați și Cernica va fi deschisă
Descopera.ro
De ce turcii fac cafea la nisip?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. El și ea în pat. El: - Ești agitată?
Descopera.ro
Activitățile care te ajută să îmbătrânești sănătos fără efort fizic