Prima pagină » Știri politice » Președintele PSD Olt: Strategia pentru prezidențiale a PSD a fost greșită

Președintele PSD Olt: Strategia pentru prezidențiale a PSD a fost greșită

Președintele PSD Olt: Strategia pentru prezidențiale a PSD a fost greșită
Președintele PSD Olt, Marius Oprescu, a declarat, duminică seara, că organizația pe care o conduce a susținut de la început că strategia partidului pentru prezidențiale este greșită, iar rezultatele „ne-au confirmat că tot ce am susținut a fost adevărat".

„Nu e cazul să vorbim acum, la cald, dar, după cum știți, PSD Olt a fost una dintre organizațiile care a susținut încă de la început că strategia pentru prezidențiale a Partidului Social Democrat a fost una greșită. Iată că rezultatele, ca și la europarlamentare, ne-au confirmat că tot ce am susținut a fost adevărat. Vom vedea, nu acum la cald, vom vedea de mâine încolo, după ce terminăm numărătoarea paralelă, pentru că pentru noi este foarte importantă în această noapte. Atât cât este rezultatul, să strângem procesele verbale, să vedem exact care este scorul partidului”, a declarat Marius Oprescu, președintele PSD Olt, duminică seară, după închiderea urnelor.

Întrebat dacă Viorica Dăncilă ar trebui să plece din fruntea partidului, Oprescu a declarat că social democrații olteni se gândesc și la acest lucru: „Abia de mâine, când vom strânge toate procesele verbale, vom face o analiză. Nu acum, la cald, ci la rece. Și probabil că da, ne gândim și la acest lucru”.

Liderul PSD Olt crede că partidul trebuie rapid reformat.

„Cred că PSD are, rapid, nevoie de o reformare și acest lucru trebuie să înceapă imediat pentru că ne așteaptă, anul viitor, două rânduri de alegeri foarte importante pentru noi: alegerile locale și alegerile parlamentare” a spus Marius Oprescu, președinte PSD Olt.

Rezultatele provizorii, după numărarea a 9.081.127 voturi (99,94%) din țară, arată că actualul președinte Klaus Iohannis a obținut 63,16% din voturi, iar Viorica Dăncilă- 36,82%.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Vestea serii pentru șoferi: motorina se ieftinește de la miezul nopții
Digi24
Mesaje de „La mulți ani” pentru Sfânta Maria 2026: Urări pe care să le trimiți sărbătoriților pe 15 august
Cancan.ro
Alertă seismică în România! Un nou cutremur a fost înregistrat în Vrancea
Prosport.ro
„Doamna Diana, ne omorâți”. Imagini incendiare cu fosta soție a lui Claudiu Niculescu, în costum de baie
Adevarul
Care sunt șansele ca R. Moldova să renunțe la independență pentru a intra în UE. Scenariul unirii cu România, analizat de presa internațională
Mediafax
A spart peretele și a rămas fără cuvinte! Ce a găsit un student valorează 9 milioane de euro
Click
Ce a vorbit Dan Alexa cu Alina Pușcău după ce boala s-a agravat. „Să ne rugăm pentru ea că e mult mai greu”
Digi24
Cum a pregătit Rusia „trupe de șoc” care să creeze haos în Rep. Moldova: Un plan pus la cale din „Silicon Valley”-ul Kremlinului
Cancan.ro
Cu ce se ocupă acum pensionarul de pe Transfăgărășan? Incidentul deosebit de GRAV care l-a retrogradat din funcție. Avem detalii 💣
Ce se întâmplă doctore
Cum arată casa de 21 de milioane de dolari în care locuiesc Meghan Markle și Prințul Harry. „Este vindecător. Te simți liber”
Ciao.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Promotor.ro
Afecțiuni medicale din cauza cărora șoferii pot ajunge la închisoare. Problema e tratamentul, nu boala
Descopera.ro
Un studiu, în premieră, dezvăluie că doar o oră în plus de somn îi ajută pe studenți să aibă note mai bune
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BUBULINA: – Facem dragoste de trei ori pe săptămână!
Descopera.ro
O absență colosală: cine lipsește din poveștile pentru copii scrise de AI?