Prima pagină » Știri politice » Gabriel Oprea, după numirea în funcția de vicepreședinte CEx: Am fost invitat să revin în PSD. Nu am venit la ciolan, am venit la greu

Gabriel Oprea, după numirea în funcția de vicepreședinte CEx: Am fost invitat să revin în PSD. Nu am venit la ciolan, am venit la greu

Gabriel Oprea, după numirea în funcția de vicepreședinte CEx: Am fost invitat să revin în PSD. Nu am venit la ciolan, am venit la greu
Gabriel Oprea a declarat că a acceptat invitația de a reveni în PSD nu pentru „ciolan", ci a venit „la greu". Liderul UNPR a catalogat ca firească apartenența sa la PSD și a mai spus că nu face parte din „statul paralel", noțiune în care nici nu crede.

„Se discută în aceste zile despre revenirea mea în PSD și de aceea simt nevoia să amintesc opiniei publice câteva elemente care țin de parcursul meu politic. (…) Apartenența mea la Partidul Social Democrat este una firească. Am fost invitat să revin în PSD, iar dorința mea este să sprijin militarii și polițiștii, din orice perspectiva. Nu am venit la ciolan, am venit la greu, să ajut și cred că trebuie să fim uniți pentru a fi puternici, să construim, să întărim, să strângem rândurile, nu să distrugem”, a scris Gabriel Oprea, luni pe Facebook.

Oprea reclamă faptul că i-au fost făcute „dosare politice” deoarece a trădat PSD, partenerul de guvernare.

„Nu aparțin «statului paralel» și nici nu cred în această noțiune. Dimpotrivă, aș spune: mi s-au făcut dosare politice tocmai pentru că nu am trădat partenerul de guvernare – PSD. Dacă cineva a încălcat legea, să răspundă! Eu nu am încălcat legea și resping ferm orice acuzație nefondată și orice eticheta nemeritată. Am sprijinit Partidul Social Democrat până la capăt și pentru acest sprijin am fost pus inclusiv în situația să demisionez din funcția în care am fost ales, aceea de senator”, a completat Gabriel Oprea

Fostul ministrua mai transmis că social-democrații trebuie să înțeleagă ce s-a întâmplat „cu adevărat partidului în ultimii ani și să pună capăt dezbinării”.

„Eu am înființat Uniunea Militarilor și Polițiștilor «Mihai Viteazul», care reunește militarii și polițiștii în rezervă și în activitate, după ce, de-al lungul timpului, am acționat permanent în sprijinul acestora, atât că ministru al apărării naționale cât și că ministru al afacerilor interne și vicepremier pentru securitate națională. (…) Potrivit Protocolului pe care l-am încheiat, PSD va continuă să apere, împreună cu Uniunea Militarilor și Polițiștilor «Mihai Viteazul» demnitatea și drepturile militarilor și polițiștilor, activi și rezerviști, din toate instituțiile din domeniul apărare, ordine publică și siguranță națională. Cred că Partidul Social Democrat are nevoie acum de unitate, are nevoie să-și adune forțele și să se pregătească temeinic pentru a câștigă alegerile importante de anul viitor. Pentru această, cei din PSD au nevoie să înțeleagă cu adevărat ce i s-a întâmplat partidului în ultimii ani și să pună capăt dezbinării”, a mai explicat Oprea.

Liderul PSD Viorica Dăncilă a declarat, duminică seară, că fostul ministru de Interne Gabriel Oprea a fost prezent la sediul partidului, deoarece este vicepreședinte în Comitetul Executiv al partidului, funcție obținută în urma semnării unui protocol de colaborare.

Gabriel Oprea a fost ministru de Interne în Guvernul Ponta, însă a demisionat după moartea polițistului Bogdan Gigină.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
„Te cumpăr și pe tine”, „Mor cu voi de gât”. Dominic Fritz, despre amenințările primite în lupta pentru patrimoniul Timișoarei
Digi24
Cum se spală fructele și legumele pentru a elimina pesticidele. Ce produse se păstrează în frigider și care la temperatura camerei
Cancan.ro
BREAKING! După Valentina, o altă femeie de 27 de ani din Vrancea a fost uc!să de soț. Ce s-a întâmplat între cei doi
Prosport.ro
Sharon Stone, mesaj direct pentru Sydney Sweeney după ce sportivele s-au revoltat pentru că a pozat goală: „Asumă-ți responsabilitatea”
Adevarul
Cât poți economisi dacă îți schimbi furnizorul de energie: diferențe de până la 90 de lei pe lună la curent și 380 de lei la gaze
Mediafax
O femeie a fost evacuată din propria casă. Mii de oameni au ieșit în stradă
Click
Ultimul bal înainte de prăbușirea unui imperiu. Rochii cu diamante, costume de sute de ruble și un lux greu de imaginat
Digi24
Obiectul 1335 de sub Muntele Apocalipsei. Rușii reînvie un sistem de răspuns nuclear automatizat din timpul Războiului Rece
Cancan.ro
Patronul Dristor Doner Kebap a fost arestat în Turcia! Rețeaua lui de trafic folosea mai mulți studenți din România
Ce se întâmplă doctore
Lași ușa mașinii de spălat deschisă după fiecare spălare? Motivul pentru care ar fi cazul să nu o mai faci
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
De ce întârzie sistemul autonom Tesla în Europa și când este programat votul-cheie?
Descopera.ro
O nouă grupă de sânge a fost descoperită după jumătate de secol de întrebări
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Doi canibali stau într-un pom. Pe jos trece un cavaler...
Descopera.ro
Ce să scoți din mașină pentru a consuma mai puțin?
Mediafax Italia
Românca devenită MISS ITALIA are o problemă pe care nu o rezolvă nicio coroană!
Mediafax Spania
NOUA REGULĂ de circulație. De la 1 octombrie NU MAI AI VOIE să faci asta la trecerile de pietoni!