Prima pagină » Știri » Soldat român dispărut în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial, declarat „decedat” abia în 2019. Ce s-a întâmplat de fapt

Soldat român dispărut în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial, declarat „decedat” abia în 2019. Ce s-a întâmplat de fapt

Soldat român dispărut în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial, declarat „decedat
Un soldat din judetul Vaslui a fost dat dispărut pe front în timul celui de-Al Doilea Război Mondial iar timp de 75 de ani, deși toată lumea știa că acesta a murit, oficial bărbatul încă era „dispărut".

Abia după 75 de ani de la dispariție soldatul român a fost declarat „decedat” în mod oficial în urma unei hotărâri judecătorești.

Decizia judecătorească a fost dată după ce fiul soldatului, dar și nepotul acestuia au solicitat acest lucru deoarece trebuie să se stabilească vocația lor succesorală după tată.

Astfel, instanța a solicitat informații de la Arhivele Militare Naționale despre soldatul vasluian, iar potrivit acestora „reiese că numitul Topală Grigore a fost dat dispărut în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, la data de 23.08.1944″, potrivit a1.ro.

În cele din urmă, la finalul lunii octombrie, soldatul a fost declarat „decedat” de către Magistrații Judecătoriei Vaslui.

„În privința dispăruților și a prizonierilor de război nu avem o situație clară cu ceea ce s-a întâmplat la Vaslui. Erau familii care organizau ritualul religios, după ce aflau că cel drag a murit pe front, însă multe dintre ele nu-și pierdeau speranța și credeau până în ultima clipă că au fost luați prizonieri de ruși și că poate într-o bună zi se vor întoarce acasă. În cercetările pe care le-am făcut la Arhivele Naționale, am constatat că, la câțiva ani după încheierea războiului, multe familii ale celor dispăruți făceau întâmpinări la tribunal prin care solicitau să se declare decesul prezumat al celui dispărut pe front. Făceau acest demers pentru a beneficia de anumite drepturi financiare. Au fost însă mulți despre care nu s-a mai știut nimic și care au rămas cu acest statut cinic de dispărut”, a precizat istoricul Paul Zahariuc potrivit a1.ro. 

Foto: dcnews.ro / caracter ilustrativ

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Au găsit ceva MISTERIOS pe fundul mării. După 27 de ani, vine recompensa
Digi24
„Sullivan vs Sullivan”. De ce crede Trump că un profesor pensionat din Alaska face parte dintr-un complot împotriva președinției sale
Cancan.ro
Prințul Marco a lăsat-o pe Gabriella pentru ispita Frankie! Adevărul despre declarațiile de dragoste pe care blondina i le-a făcut bărbatului însurat
Prosport.ro
FOTO. Știrista PRO TV a rămas însărcinată pentru prima dată la 40 de ani: „Superbă”
Adevarul
Punctul de cotitură de care depinde oprirea războiului din Golf. Calculele lui Trump înaintea alegerilor și mutarea Iranului
Mediafax
Pare un sat obișnuit, dar ASCUNDE ceva uriaș
Click
Șerban Huidu, reacție după incidentul vulgar de la petrecerea Antena 1: „La noi n-au fost imagini dubioase pe ecrane”
Digi24
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
Cancan.ro
Avem imaginile cu Claudia Ion și ispita-pilot de la Insula iubirii. Eduard Vlădescu le-a stricat relația, chiar înainte să se logodească
Ce se întâmplă doctore
Sfatul unui medic pentru sezonul rece. Ce să ai în casă de la primele semne de răceală?
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
BYD Sealion 5, același scor de siguranță ca Dacia Bigster. Unde este deficitar SUV-ul chinezesc?
Descopera.ro
Nu ne tragem din cimpanzei, iar Homo sapiens nu a apărut într-un singur loc. Ce știm despre originile omului
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Preotul din cimitir: – Vrea cineva să spună ceva? BULĂ: - Vând...
Descopera.ro
Unde ajung porumbeii voiajori care nu se mai întorc acasă?
Mediafax Italia
„Vor muri 89 de persoane!” Mesajul care anunță UN MASACRU!
Mediafax Spania
Mergi cu bicicleta? De azi s-au schimbat regulile: ce trebuie să știi!