Noul PSD | Dăncilă ar urma să demisioneze marți de la șefia PSD / Ciolacu și Stănescu ar fi susținuți de 35 de organizații județene pentru preluarea conducerii PSD

Noul PSD | Dăncilă ar urma să demisioneze marți de la șefia PSD / Ciolacu și Stănescu ar fi susținuți de 35 de organizații județene pentru preluarea conducerii PSD
Publicat: 26/11/2019, 16:13

Ciolacu și Stănescu, susținuți de 35 de organizații județene pentru preluarea conducerii PSD

Marcel Ciolacu și Paul Stănescu ar fi susținuți de 35 de organizații județene să preia interimar conducerea PSD, funcțiile de președinte al partidului și respectiv secretar general, au declarat surse politice, pentru Mediafax.

Totodată, Marcel Ciolacu ar vrea să propună schimbarea și a celor opt vicepreședinți regionali, iar cei actuali să demisioneze, au adăugat sursele citate.

În prezent, potrivit site-ului PSD, vicepreședinți ai partidului sunt Carmen Dan, Doina Fedorovici, Gabriela Firea, Mirela Furtună, Natalia Intotero, Roxana Mînzatu, Marian Oprișan, Doina Pană, Paul Stănescu, Bogdan Trif, Lia Olguța Vasilescu și Gabriel Zetea.

Mihai Fifor a afirmat, marți, că PSD are nevoie de o schimbare și de o nouă echipă de conducere, care să ducă proiectul partidului mai departe. El a adăugat că, pentru ca PSD să fie reconstruit, e nevoie de o analiză a ultimelor două rânduri de alegeri electorale.

Marcel Ciolacu ar putea prelua interimar conducerea PSD alături de opt lideri regionali

În biroul lui Marcel Ciolacu din Parlament au intrat, pe rând, marți dimineață, secretarul general al PSD, Mihai Fifor, vicepreședintele partidului Paul Stănescu și europarlamentarul Claudiu Manda, printre alții.

Discuțiile au avut loc după ce, luni seară, cel puțin 20 de lideri ai organizațiilor PSD din țară au participat la întâlnirea organizată de Marcel Ciolacu la Parlament pentru a discuta rezultatul alegerilor prezidențiale și schimbări în partid. Surse social-democrate au declarat, pentru MEDIAFAX, că printre cei prezenți la întrevedere au fost Niculae Bădălău – PSD Giurgiu, Paul Stănescu – actual vicepreședinte și fost lider PSD Olt, Dan Nica – PSD Galați, Horia Teodorescu – PSD Tulcea, Marian Oprișan – PSD Vrancea și Ionel Arsene – lider PSD Neamț.

Citiți continuarea…

Potrivit surselor citate, Viorica Dăncilă va primi funcțiile de coordonare în organizația de femei a PSD, acolo unde a mai deținut funcția de lider, dar și poziția de lider la organizația de Teleorman.

În funcția de președinte interimar până la Congresul PSD va fi desemnat, cel mai probabil, Marcel Ciolacu.

Președintele Camerei Deputaților a anunțat pe Facebook că s-a întâlnit luni cu Viorica Dăncilă și i-a transmis acesteia că va discuta cu președinții organizațiilor din țară despre rezultatul obținut de partid la alegerile prezidențiale. El a adăugat că a fost o discuție „calmă” și „așezată”.

„A fost o campanie în care s-a muncit mult, mulțumim tuturor celor care s-au implicat și mulțumim milioanelor de români care au dat un vot de încredere Partidului Social Democrat și Vioricăi Dăncilă. A fost un rezultat care nu ne mulțumește pe niciunul dintre noi, dar asta nu înseamnă ca nu există soluții”, a explicat Marcel Ciolacu, luni seara, pe Facebook.

La ședință există și posibilitatea convocării unui Congres al partidului, în următoarea perioadă.

Pe de altă parte, președintele PSD Vaslui Dumitru Buzatu a catalogat ca fiind „o lovitură de partid” preluarea șefiei PSD pe o perioadă interimară de către Marcel Ciolacu. Social-democratul a explicat că acest lucru nu are aprobarea unei structuri decizionale și astfel încalcă statutul formațiunii.

Firea și Bădălău, printre nemulțumiții din PSD

După eșecul de la prezidențiale, mai mulți lideri social-democrați i-au cerut Vioricăi Dăncilă să își depună mandatul de președinte al partidului și să își asume răspunderea. Întreaga situație în care se află liderul PSD a fost amplificată și de numirea lui Gabriel Oprea, lider al UNPR, ca vicepreședinte al PSD.

Printre cei care au criticat-o pe Viorica Dăncilă se numără Gabriela Firea, liderul PSD Giurgiu Niculae Bădălău și președintele PSD Olt, Marius Oprescu.

Încă de duminică seara, actualul lider al organizației PSD Olt Marius Oprescu a declarat că filiala pe care o conduce a susținut de la început că strategia partidului pentru prezidențiale este greșită.

De asemenea, primarul general al Capitalei Gabriela Firea a criticat-o, luni, pe Viorica Dăncilă pentru „impunerea” în conducerea PSD a lui Gabriel Oprea și a unor lideri sindicali.

Și Niculae Bădălău, a spus că partidul „trebuie să aibă un nou început” și că persoanele care au condus campania electorală „să aibă bărbăția să își asume” eșecul din alegeri.

Un alt contestatar al Vioricăi Dăncilă este senatorul de Hunedoara, Cristian Resmeriță, care consideră că președintele PSD trebuie să facă un pas în spate, pentru ca social-democrații să aibă o șansă.

Și deputatul PSD de Botoșani Răzvan Rotaru a cerut public demisia Vioricăi Dăncilă de la șefia partidului, după pierderea alegerilor prezidențiale. Acesta a precizat că un asemenea de gest din partea lui Dăncilă ar fi corect și ar permite demararea reconstruirii formațiunii.

Viorica Dăncilă spunea, duminică seara, după închiderea secțiilor de vot și anunțarea rezultatelor exit poll, că nu va demisiona de la șefia PSD, însă dacă vor considera colegii că trebuie să facă acest pas, atunci trebuie organizat un Congres, deoarece tot așa a fost aleasă la conducerea formațiunii.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Cine a ucis-o pe Karen în 1966? Misterul a fost elucidat abia acum, iar descoperirea...
De necrezut! Pe ce dată pică Paștele în 2025? Se întâmplă asta o dată la...
FOTO. Cât de frumoasă e noua iubită cu care s-a cuplat la câteva zile după...
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu...
Unei femei i s-a cerut să se târască și să mugească la interviul pentru job....
Fiartă pe 700.000 de euro! Ce a putut să facă Bianca Drăgușanu, de mână cu...
ȘOCANT: ce conținea peștele macrou care i-a adus moartea fetiței de 4 ani din Călărași
Mesaje de Paște 2024. Urări calde și felicitări pentru cei dragi
Ce conținea peștele mâncat de fetița de 4 ani și bunica ei, decedate după ziua...
Program Metrorex și STB de Paște 2024. Cum vor circula mijloacele de transport în Capitală,...
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar...
La cât timp se face verificarea uleiului? Un detaliu foarte important
China a lansat o sondă pentru a colecta eşantioane de pe faţa ascunsă a Lunii
SURPRIZĂ de PAȘTE: o frumoasă PLOAIE de METEORI!
S-A DAT ORDIN în toată Uniunea Europeană. Acest lucru va fi INTERZIS definitiv
Încă trei zile libere pentru bugetari, după minivacanța de 1 Mai și Paști
Rezultatele tragerilor speciale Loto de Paști. Numerele câștigătoare de la 6/49, Joker, 5/40, Noroc, Super...
Georgiana Lobonț a izbucnit în plâns! "Bebelușii mei..."
Gabriela Cristea, mesaj pentru cei care nu vor primi cozonacii săi de Paște. Care este...
Ce a declarat Florin Piersic de pe patul de spital: "Asta e cel mai important"
BANCUL ZILEI. Profesorul:- Bulă, poți sa-mi spui ce înseamnă abstract?
Victoria, Regina cu cei mai mulți copii