Prima pagină » Știri » Crește salariul minim, dar nu se știe suma. Anunțul Ministrului Muncii: Nu luăm decizii peste noapte

Crește salariul minim, dar nu se știe suma. Anunțul Ministrului Muncii: Nu luăm decizii peste noapte

Nicolae Oprea
Crește salariul minim, dar nu se știe suma. Anunțul Ministrului Muncii: Nu luăm decizii peste noapte
Ministrul Muncii, Violeta Alexandru, a anunțat, marți, după ședința din Consiliul Național Tripatit, că salariul minim va crește și că există trei scenarii în ceea ce privește majorarea acestuia. Ministrul a evitat, din nou, să prezintă procentele în această situație.

„În această săptămână premergătoare ședinței am intrat deja în dialog cu dânșii (reprezentanții sndicatelor și patronatelor – n.r.), cu referire la eventuale analize, studii pe care le-au făcut, evaluări, în ceea ce privește impactul creșterii salariului minim, respectiv a unei formule de calcul, așa cum Comisia Europeană ne și cere, pe care dânșii eventual ar fi putut-o contura. Mi-au pus la dispoziție toate aceste materiale, dincolo de dialogul permanent pe care l-am avut și i-am asigurat că punctele dânșilor de vedere au ajuns la grupul de lucru coordonat de cancelaria primului-ministru. (…) Au luat act de materialul prezentat cu toate argumentele pe care le-am prezentat pentru fiecare scenariu în parte și am convenit asupra analizării acestuia în perioada următoare, astfel încât următoarea ședința a Consiliului Național Tripartit să aibă loc săptămâna viitoare marți”, a declarat Violeta Alexandru, ministrul Muncii.

Alexandru nu a prezentant însă procente în ceea ce privește creștere salariului minim, în ciuda faptului că premierul Orban a avansat, săptămâna trecută, un posibil procent de 7,2%.

„Nu dorim să luăm decizii peste noapte sau fără să ținem cont de aceste păreri, nu i-am pus în fața faptului împlinit, ne-am exprimat argumentele într-un scenariu sau altul, i-am rugat să analizeze și să reflecteze, să ne transmită propunerile domniilor lor. În paralele cu această ședința cerută de cadrul legal de a ne consulta în acest format cu partenerii noștri”, a mai precizat Alexandru.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Elena Udrea aruncă bomba! Cristela Georgescu, posibilă candidată la prezidențiale. Ce susținere ar primi
Digi24
Cazul românului închis în Rusia. Ce arată o analiză Reuters a videoclipului și a dosarelor privind arestarea lui David Adrian Kercso
Cancan.ro
'PLEACĂ Marco'! Adevărul despre ELIMINAREA Prințului, după ce s-a anunțat că a fost dat afară
Prosport.ro
FOTO. Olga, noua senzație a ucrainenilor, față în față cu Chivu. Prezentatoarea care „aprinde” Champions League
Adevarul
Rusia a declanșat cea mai mare vânzare de aur de la crahul din 1998, pentru finanțarea războiului
Mediafax
S-a filmat în timp ce OTRĂVEA dulceața din supermarket. A cerut 100.000 de EURO de la producător
Click
„Ne leagă multe pahare”. Mihai Bobonete, dezvăluiri despre Andi Moisescu și „Românii au talent”. Cum este actorul în rolul de tată
Digi24
Un elev de 15 ani a înjunghiat un coleg la un liceu din Pitești. Băiatul rănit a ajuns la spital. Martor: „A început să dea cu maceta”
Cancan.ro
Denisa Tănase și Mircea Brânzei s-au despărțit?! 😮 SEMNELE care i-ar fi dat de gol
Ce se întâmplă doctore
Lucrezi peste 55 de ore pe săptămână? Riscul de AVC crește cu 35%. Ce spun cardiologii despre efectele muncii excesive asupra inimii
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
Mașina Zilei: Dacia Duster 4×4 din 2022, modelul economic de oraș care are și abilități de off-road. Ce trebuie verificat?
Descopera.ro
Dispariția Ameliei Earhart, în sfârșit aproape de rezolvare?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – Câte kg ai? – Dacă-mi sug burta, 110!
Descopera.ro
Cine a spus cuvintele: „Cine nu e revoluționar la douăzeci de ani, n-are inimă, iar cine nu e conservator la treizeci, n-are minte”?
Mediafax Italia
A EXPLODAT prețul roșiilor! INCREDIBIL: 10 euro pe kilogram!
Mediafax Spania
Va avea o PENSIE de 70.000 de euro! Dar asta nu e tot! Ce alte privilegii i se pregătesc