Prima pagină » Știri » Ministrul Justiției, așteptări de la noua conducere CSM: Să privim altfel obiectivele MCV

Ministrul Justiției, așteptări de la noua conducere CSM: Să privim altfel obiectivele MCV

Ministrul Justiției, așteptări de la noua conducere CSM: Să privim altfel obiectivele MCV
Cătălin Predoiu a declarat, la sediul CSM, că așteaptă ca noua conducere a forului să „privească" altfel obiectivele din raportul MCV, care include critici la adresa actualului Consiliu. Ministrul spune că, dacă sunt avute în vedere observațiile, raportul MCV va fi mai indulgent anul viitor.

„Nu este prima dată. Și în urmă cu 10 ani – 11 au fost poziții critice. Apoi CSM și-a revenit. Acum iată, am avut un raport care a marcat critici. Aștept de la noua conducere și de la toți membrii să privim altfel obiectivele MCV și să luăm în serios ce este de rezolvat, problemele care țin de resursele umane, de specializare, de integritate, de transparență. Toate trebuioe luate în calcul. Dacă realizăm aceste obiective în anul care vine, fără îndoială, raportul va suna altfel la anul”, a declarat Cătălin Predoiu, la sediul CSM.

Ministrul Justiției participă la plenul CSM, unde se va desemna noua conducere.

În raportul MCV de anul acesta au fost incluse și o serie de critici la adresa membrilor CSM, mai ales în privința deciziilor pe care forul le-a adopta.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Mediafax
Ucraineanul suspectat de implicare în sabotajul de la fabrica de armament din Brașov, ARESTAT în Polonia
Digi24
Zelenski, schimbare radicală de poziție în negocierile de pace. Anunțul liderului de la Kiev
Cancan.ro
Meteorologii Accuweather au schimbat prognoza: Pe ce dată ninge în București. E mai devreme decât ne așteptam
Prosport.ro
Cum ar putea arăta noua Dacia Sandero 2028! Italienii au prezentat imaginile cu versiunea electrică
Adevarul
O autostradă așteptată de zeci de ani este din nou amânată. Contractul de aproape 4 miliarde de lei pentru un important tronson din A8 a fost suspendat
Mediafax
„Întâi cabinetele private, apoi spitalele de urgență!” Acuzațiile lui Rogobete despre banii din Sănătate
Click
Victoria Lungu, dezamăgită de schimbarea fiicei sale după ce s-a cuplat cu Alex Gîlcă: „Bărbații vin și pleacă!”
Digi24
Rusia a lansat o rachetă balistică intercontinentală Bulava dintr-un submarin nuclear. Unde a lovit ținta
Cancan.ro
Au scăpat imaginile! Ce au făcut 'prințesa' Bianca și Prințul Marco la bonfire-ul final de la Insula Iubirii
Ce se întâmplă doctore
Îți mai aduci aminte de trupa Genius? Cu ce se ocupă și cum arată acum membrii formației. Oana Vincu e total schimbată
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
Cea mai mare rafinărie din Arabia Saudită, atacată! Prețul petrolului a depășit 115 dolari barilul
Descopera.ro
Ar putea fi aceasta soarta Pământului?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Descopera.ro
Cum a trecut regina Maria peste poruncile ferme ale Regelui Carol I şi mai târziu a refuzat favorul lui Hitler
Mediafax Italia
Milionara A DISPĂRUT în Italia! Poliția o caută într-o pădure...
Mediafax Spania
Cele mai IEFTINE supermarketuri! Unele sunt puțin cunoscute