Prima pagină » Știri » Președintele este de acord ca bugetarii să poată sta benevol în sistem și după vârsta de pensionare

Președintele este de acord ca bugetarii să poată sta benevol în sistem și după vârsta de pensionare

Președintele este de acord ca bugetarii să poată sta benevol în sistem și după vârsta de pensionare
Președintele Klaus Iohannis a declarat, vineri, într-o discuție informală cu presa la Palatul Cotroceni, că persoanele care sunt angajate în sistemul bugetar ar trebui să poată opta pentru a rămâne, dacă doresc, în activitate după vârsta de pensionare, mai ales în cazul medicilor și profesorilor.

Însă, Iohannis a explicat că acest lucru ar trebui să se facă fără posibilitatea cumulării pensiei cu salariul.

De asemenea, șeful statului a afirmat că pensionarea la 40 de ani este o situație care ar trebui „reglată cât mai curând”.

„Sper că o reglăm cât de curând, e un pic prea devreme să ieși la pensie la vârsta asta”, a precizat Klaus Iohannis.

În ceea ce privește pensiile speciale, Iohannis a spus că mai este nevoie de o analiză serioasă pe acest subiect, în Parlament fiind doar o discuție în acest sens.

Camera Deputaților nu a dezbătut în ședința de plen de miercuri proiectul de lege al PNL privind eliminarea pensiilor speciale pentru mai multe categorii de angajați la stat. Forul legislativ, decizional în acest caz, a avut pe ordinea de zi proiectul care abrogă pensiile speciale pentru mai multe categorii, inclusiv parlamentari, magistrați și funcționari publici cu statut special, excepție făcând militarii și polițiștii.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
De ce nu se ieftinește benzina, deși petrolul s-a prăbușit? Explicația care îi va ENERVA pe șoferi
Digi24
Cât de mulțumit a fost ministrul Radu Miruță de răspunsul Ucrainei privind drona explodată la Constanța. „Este absolut legitim”
Cancan.ro
Alertă meteo de ultimă oră! Furtuni, grindină și vijelii în mai multe județe din România
Prosport.ro
Mayra, fiica lui Ilie Dumitrescu, poze fără inhibiții la 20 de ani! Apariția cu care a întors toate privirile
Adevarul
Drumul Regelui, noua șosea din Munții Zarandului. De la bârlogul haiducilor lui Față Neagră la casa lui Arsenie Boca și Vața Băi
Mediafax
Super El Niño scapă de sub control. Urmează luni cu fenomene EXTREME
Click
Locul din România pe care Dan Negru îl recomandă tuturor. Are o istorie aparte: „Mi-ar fi plăcut să fie plin de turiști”
Digi24
Rusia pregătește un atac asupra Poloniei, avertizează SUA. Soldații Moscovei ar putea traversa granița și pătrunde pe teritoriul NATO
Cancan.ro
Cel mai ieftin oraș din România. O garsonieră costă 7.500€ acum, în luna iulie 2026
Ce se întâmplă doctore
Vedeta pe care nu o mai recunosc oamenii pe stradă: „Pare extrem de bolnavă”! Cântăreața a trecut printr-o transformare uluitoare din cauza operațiilor estetice
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Britanicii recomandă această Dacia Duster la mâna a doua: Are tracțiune 4×4 și costă mai puțin de 6.000 de euro
Descopera.ro
O structură mamut observată în spațiul cosmic sfidează tot ce știm!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BUBULINA: - Bulă, de ce nu-mi mai muști urechea când te trezești...
Descopera.ro
Albinele au dezvoltat o strategie uimitoare de protecție