Prima pagină » Știri externe » Tensiuni în familia regală după anunțul făcut de prințul Harry: „Mi-am luat fratele în brațe toată viața și nu mai pot să o fac”

Tensiuni în familia regală după anunțul făcut de prințul Harry: „Mi-am luat fratele în brațe toată viața și nu mai pot să o fac”

Tensiuni în familia regală după anunțul făcut de prințul Harry:
Prințul William a trebuit să comenteze decizia fratelui său de a părăsi prim-planul familiei regale și s-a arătat „întristat" că nu mai poate să își îmbrățișeze fratele, arată The Guardian prefațând întâlnirea programată luni între membrii familiei regale britanice.

Principala problemă o reprezintă faptul nu atât decizia în sine cât momentul în care a fost făcută. Regina, în vârstă de 93 de ani, îl rugase pe Harry să fie reținut când e vorba despre annțuri sau despre viitorul cuplului.

„Mi-am luat fratele în brațe toată viața și nu mai pot să o fac. Am devent entități separate”, ar fi spus William despre noua situație a fratelui său.

Familia regală a anunțat pentru luni o întâlnire pentru a discuta aspectele problemei la reședința reginei din Norfolk, Sandringham, la nord de Londra. Printre invitați se află potrivit presei regina Elizabeth II, prințul Charles, prințul William și prințul Harry.

Este prima întâlnire a familiei regale după anunțul retragerii lui Harry și Meghan din prim-planul vieții monarhice.

Unul dintre aspectele noii situații a cuplului este legată de independența financiară, cuplul anunțând că renunță la banii primiți din subvențiile asigurate de familie din fondurile oferite de guvernul Britanic regalității.

Venitul, proprietățile, protecția și chiar titlurile celor doi vor fi puse în discuție pentru a se găsi o soluție viabilă pentru retragerea cuplului.

Harry urmează să apară în public pentru prima dată de la efectuarea anunțului privind retragerea din prim-planul regalității, joi, pentru Cupa Mondială a Ligii de Rugby, la palatul Buckingham.

Miercuri, ducii de Sussex au anunțat și că vor adopta „o abordare media revizuită” din primăvara acestui an. De exemplu, vor colabora cu „organizații de media democratice și tinere și cu viitori jurnaliști”, iar unora li se va acorda acces exclusiv la evenimente regale.

Prințul Harry, în vârstă de 35 de ani, al șaselea în ordinea succesiunii la tronul Marii Britanii, și fosta actriță americană Meghan Markle, în vârstă de 38 de ani, s-au căsătorit pe 19 mai 2018, după o relație de doi ani. Archie Harrison Mountbatten-Windsor, primul lor copil, s-a născut pe 6 mai 2019. Cel de-al optulea strănepot al reginei Elizabeth a II-a a Marii Britanii este al șaptelea în ordinea succesiunii la tron.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Cifrele de ultimă oră care îi îngrijorează pe români! Crește din nou mortalitatea infantilă
Digi24
„Poate junk food e mâncarea cea bună și cealaltă e rea”. Trump și-a lăudat preferințele alimentare neschimbate „de 50 de ani”
Cancan.ro
Cabral și Andreea Ibacka divorțează după 15 ani de căsnicie! Zvonurile s-au transformat în realitate
Prosport.ro
GALERIE FOTO. Andreea Bălan, apariție îndrăzneață. Cum a venit la filmări soția lui Victor Cornea
Adevarul
Planul lui Nicușor Dan pentru un nou guvern. Bolojan și Grindeanu, variante excluse de prim-ministru - SURSE
Mediafax
Situație fără precedent: 50 de orașe sufocate de temperaturi extreme
Click
Cine este cel mai așteptat invitat la nunta Simonei Trașcă? „Mi-a dat binecuvântarea lui să fac un copil!”. Când face blonda cununia civilă? „E în zi sfântă”
Digi24
De ce nu mai înaintează soldații ruși pe frontul din Ucraina? Principala problemă a armatei ruse pe care Putin nu a reușit să o rezolve
Cancan.ro
Primele imagini cu Cabral și Andreea, după ce s-a aflat despre DIVORȚ‼️ Încă trăiesc împreună, dar își fac viața separat. Au renunțat amândoi la verighete și...😲 😲
Ce se întâmplă doctore
Amalia Năstase, de nerecunoscut după ce s-a îngrășat ENORM! A pierdut lupta cu kilogramele. Cum arată acum
Ciao.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Promotor.ro
Când se deschide Transfăgărășan în 2026. Autoritățile au început deja deszăpezirea „celui mai frumos drum din lume”
Descopera.ro
După jumătate de secol, flăcările de la „Porțile Iadului” s-ar putea stinge
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI: Un tip după ce ia Viagra: – A fost bine! Pe masă în bucătărie, pe maşina de spălat, pe unde s-a putut....
Descopera.ro
De ce ne simțim obosiți după interacțiuni sociale, chiar și plăcute