CORONAVIRUSUL sau virusul despre care nu se știa nimic. Cum s-a vindecat unul dintre primii pacienți infectați cu noul COVID-19 când nu se știa nimic despre noul virus: „Biata mea pisicuţă a murit”

Unul dintre primii pacienți infectați cu noul COVID-19 care a contractat virusul la sfârșitul lunii noiembrie a ținut un „jurnal de boală” încă din primele zile.

Connor Reed, în vârstă de 25 de ani, profesor la o școală din Wuhan, însă originar din Țara Galilor, a contractat noul virus la sfârșitul lunii noiembrie, când încă nu se știa cu ce avea să se confrunte întreaga populație, relatează dailymail.co.uk.

Tânărul profesor a reușit să se vindece după douăzeci de zile și a bia atunci a aflat cu ce s-a confruntat de fapt.

Ziua 1 – luni, 25 noiembrie:

Sunt răcit. Strănut şi privirea îmi e înceţoşată. Nu e încă atât de rău – pot să muncesc. Am venit aici să predau limba engleză – iar acum sunt manager la o şcoală din Wuhan, oraşul din centrul Chinei unde locuiesc de 7 luni. Vorbesc bine mandarină şi am un job interesant. Răceala mea nu ar trebui să fie foarte contagioasă, aşa că nu-mi fac griji că merg încă la muncă. Locuiesc singur, deci e puţin probabil să o transmit altcuiva. La ştiri nu am auzit nimic despre viruşi. Nu am de ce să mă îngrijorez. Este doar un guturai.

ULTIMA ORĂ Gheorghe Hagi este oficial noul selecționer al României

13:33

SPORT „EXCLUSIV RAPID” – după Craiova – Rapid 1-0, cu Alexandru Ioniță e LIVE pe YouTube – ProSport, de la ora 16:45: Ce se întâmplă cu băieții lui Gâlcă?

13:29

Ziua 2:

Mă doare gâtul. Beau o cană de apă fierbinte cu miere. Funcţionează.

Ziua 3:

Nu fumez şi rareori beau alcool, dar acum e important să scap de răceală repede, să ma fac bine pentru a continua să muncesc. Doar în scopuri medicinale pun şi puţin whisky în băutura mea fierbinte cu miere.

Ziua 4:

Am dormit ca un bebeluş noaptea trecută. Whiskey-ul chinezesc se dovedeşte a fi un tratament pentru tot felul de boli. Repet isprava şi în seara asta.

Ziua 5:

Am scăpat de răceală. De fapt n-am avut nimic.

Ziua 7:

Am tras concluzii pripite. Mă simt groaznic. Nu mai este doar o răceală. Mă doare peste tot, capul îmi duduie, ochii îmi ard, gâtul mă strânge. Răceala mi-a ajuns în piept şi am o tuse seacă. Asta e gripă şi voi avea nevoie de mai mult decât o băutură fierbinte cu miere, simplă sau cu ingredientul magic, pentru a mă simţi mai bine. Simptomele au năvălit în după-amiaza asta ca un tren şi dacă nu voi avea parte de un miracol peste noapte, n-am cum să ajung mâine la muncă. Mă simt foarte bolnav – dar nu e doar asta, nu vreau să dau gripa asta coleglior mei.

Ziua 8:

Nu merg la muncă azi. Le-am spus că probabil voi lipsi toată săptămâna. Am dureri până în oase. Nu-mi pot imagina că îmi va trece prea curând. Abia mă pot da jos din pat de durere. Stau aşezat confortabil, mă uit la televizor şi încerc să tuşesc cât mai puţin pentru că mă doare tare în piept.

Ziua 9:

Până şi pisica mea are o stare proastă. Nu mai e la fel jucăuşă şi nu vrea să mănânce. O înţeleg – şi eu mi-am pierdut pofta de mâncare.

Ziua 10:

Febra persistă. Am terminat sticla de whisky şi nu mă simt în stare să mă duc să iau alta. Nu contează: nu cred că mă ajută la ceva.

Ziua 11:

Brusc starea mea e mai bună – fizic cel puţin. Gripa m-a lăsat. Dar biata mea pisicuţă a murit. Nu ştiu dacă a avut ce am eu, dacă pisicile pot lua gripă de la oameni. Îmi pare teribil de rău.

Ziua 12:

Am avut o recădere. Chiar când am crezut că e pe cale să se ducă, a revenit în forţă. Respiraţia mi-a devenit greoaie. Simpla ridicare din pat şi paşii până la baie mă obosesc. Transpir, ard, ameţesc şi am frisoane. Televizorul e pornit, dar sunt incapabil să înţeleg ceva. Mă simt prins într-un coşmar. La amiază simt că sufoc. Niciodată n-am fost în halul ăsta de bolnav. Nu pot lua decât câteva guri de aer, iar când expir, plămânii mei sună ca atunci când mototoleşti o pungă de hârtie. Trebuie să consult un doctor.

Dacă sun însă la urgenţe va trebui să plătesc pentru ambulanţă. Mă va costa o avere. Sunt bolnav, e drept – dar nu o să mor, nu-i aşa? Voi supravieţui unui drum cu taxiul, mă gândesc. Decid să merg la spitalul universitar Zhongnan, pentru că ştiu că acolo studiază mulţi doctori străini. Nu mai sunt deloc raţional în starea mea febrilă, însă vreau să mă consulte un doctor britanic. Ştiu suficient de bine limba aşa că nu e o problemă să chem un taxi. Fac 20 de minute până acolo. Cum ajung, sunt diagnosticat cu pneumonie. Deci de asta se auzeau aşa plămânii mei. Mi se fac teste timp de şase ore.

Ziua 13:

Am revenit acasă ieri seară. Mi s-au prescris antibiotice pentru pneumonie, dar nu prea îmi vine să le iau – mi-e teamă că voi dezvolta rezistenţă la ele , iar dacă ajung să mă îmbolnăvesc grav şi chiar am nevoie de ele, nu vor mai avea efect. Prefer să combat asa cu remedii tradiţionale dacă o pot face. Mă ajută să ştiu că e vorba de pneumonie – simpla informaţie mă mai linişteşte. Am doar 25 de ani, iar starea mea de sănătate e bună: nu am motive să mă alarmez. Am nişte alifie Tiger Balm – e destul de similară cu unguentul nostru Vick’s vapour – doar mai puternic. Pun din el într-un vas de apă, mă acopăr cu un prosop şi inhalez vaporii. Merg pe vechile metode. Am şi antibioticele ca variantă de rezervă dacă voi avea nevoie.

Ziua 14:

Repet tratamentul de ieri: inhalaţii. Aştept o oră şi o iau de la capăt.

Ziua 15:

Nu mai ştiu câte zile au trecut – nu mai disting între ele.

Ziua 16:

O sun pe mama care e în Australia – dacă o sunam mai devreme s-ar fi îngrijorat şi ar fi încercat să ajungă cu primul avion. Dar lucrurile nu merg aşa: durează o veşnicie să obţină o viză de vizitator pentru China. Mă bucur să-i aud vocea, chiar dacă eu abia îngaim: „Mamă, mi-e aşa rău”.

Ziua 17:

Mă simt un pic mai bine, dar nu vreau să-mi fac speranţe. Am mai trecut prin asta.

Ziua 18:

Plămânii mei nu mai trosnesc.

Ziua 19:

Sunt suficient de întremat încât să mă împleticesc afară pentru a cumpăra alifie Tiger. Nasul meu s-a desfundat destul de bine pentru a simţi mirosul mâncării gătite de vecini şi pentru prima dată după două săptămâni am poftă de mâncare.

Ziua 22:

Speram să mă întorc ala muncă, dar nu am noroc. Pneumonia a trecut – însă corpul mă doare de parcă aş fi fost călcat de un tăvălug. Durerea de la sinusuri mă aruncă în agonie şi am senzaţia că urechile îmi vor exploda. Ştiu că nu e bine, dar îmi masez urechea cu beţişoare, sperând că durerea va dispărea.

Ziua 24:

Haleluia! Cred că în sfârşit îmi revin. Cine ar fi crezut că gripa poate fi atât de oribilă?

Ziua 36:

Aud de la un prieten că autorităţile vorbesc cu îngrijorare de răspândirea unui virus în oraş şi se spune că vor fi restricţionate călătoriile. Asta mă scoate afară pe uşă la magazine, pentru că ştiu ce înseamnă: panică şi asaltul magazinelor. Trebuie să-mi fac provizii cu cele necesare cât mai găsesc ceva.

Ziua 52:

Primesc o notificare de la spital că am fost infectat cu coronavirusul din Wuhan. Presupun că trebuie să mă declar mulţumit că nu-l mai pot contracta – sunt imun de acum. Dacă însă ies pe stradă fără mască risc să fie arestat – autorităţile sunt foarte meticuloase.

Ziua 67:

Un ziar local din Ţara Galiilor care a luat legătura cu mine mi-a spus că poate am luat virusul de la piaţa locală. E un loc grozav de unde să cumperi ieftin, chinezii obişnuiţi îşi iau măncarea de aici, şi eu la fel. N-am văzut niciodată cărni exotice de koala sau lilieci aici – singurele ciudăţenii au fost porcii întregi şi mieii vânduţi cu tot cu cap.

Ziua 72 – 4 februarie:

Ziarele scriu că e fabulos că am încercat să mă vindec cu băuturi fierbinţi cu miere şi insistă cu asta, chiar dacă le explic că nu ştiam ce am. Aş fi vrut să fie aşa simplu.