Prima pagină » Știri externe » MĂȘTILE DIN CRIPTĂ | Ajutor nesperat pentru medici. Vechi achiziții de criză vor salva vieți

MĂȘTILE DIN CRIPTĂ | Ajutor nesperat pentru medici. Vechi achiziții de criză vor salva vieți

MĂȘTILE DIN CRIPTĂ | Ajutor nesperat pentru medici. Vechi achiziții de criză vor salva vieți

5.000 de măşti care fuseseră cumpărate în urmă cu mai bine de un deceniu pentru preoţi şi care au fost uitate în subsolul catedralei neogotice din Washington, au fost descoperite miercuri, 25 martie 2020, de autoritățile religioase.

„Măştile au fost cumpărate în urmă cu peste un deceniu, în urma unei crize sanitare”, au menţionat oficialii catedralei, printr-un comunicat citat de AFP și preluat de Agerpres. „Ele urmau să fie utilizate de către membrii clerului care oferă sprijin pastoral şi pentru ca aceştia să nu-şi pună în pericol sănătatea”.

În urma verificărilor, aproximativ 3.000 de măşti care pot fi încă folosite, au fost donate Spitalului Universitar Georgetown şi 2.000 Spitalului Naţional de Pediatrie din Washington.

Oficialii catedralei au precizat că au păstrat un număr mic de măşti pentru clericii săi, în funcţie de caz.

Sursă foto: Pixabay/caracter ilustrativ

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Pentru prima dată din 1972, oamenii văd din nou Pământul din drumul spre Lună. NASA a publicat imaginile din a treia zi a misiunii Artemis II
Digi24
Capcanele puse de Viktor Orban în instituțiile-cheie din Ungaria pentru a-i împiedica pe oponenții săi să guverneze țara
Cancan.ro
ULTIMA ORĂ! Este vorba despre Mircea Lucescu! Anunț oficial de la spital
Prosport.ro
Mircea Lucescu a făcut infarct azi! A fost dus cu targa la ATI
Adevarul
„Indiana Jones al lumii artei”, omul-cheie în recuperarea Coifului de la Coțofenești: „Nu o fac pentru bani. Este o parte din sufletul României”
Mediafax
Vremea de Florii 2026: Prognoza meteo pentru weekendul de sărbătoare
Click
Valentin Sanfira, reacție după mărturiile dureroase ale fostei soții: „Nu tac pentru că nu am ce spune”
Digi24
Starul pop preferat al Kremlinului „nu este suficient de rus”: care e problema cu Iaroslav Dronov, cunoscut sub numele „Shaman”
Cancan.ro
Codruța Filip, DISTRUSĂ de durere după divorț. Cum a chinuit-o Valentin Sanfira în cei 4 ani de căsnicie
Ce se întâmplă doctore
Cum arăta Oana Zăvoranu în anii 2000, înainte de operațiile estetice! Imagini rare cu bruneta când era complet naturală
Ciao.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Promotor.ro
IGPR anunță schimbări în 2026: categorii de permis ce vor fi interzise pe autostradă anul acesta
Descopera.ro
De ce câmpul magnetic al planetei Saturn este deformat?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Ion îsi sună mama în noaptea nunții: – Mamăăă!
Descopera.ro
Călugărul care a adus zenul în Occident. Povestea lui Shunryū Suzuki și ideea radicală că nu există nimic de obținut