Prima pagină » Știri » SPANIA. Cluburile de fotbal primesc 500 de milioane de euro / De unde vin banii

SPANIA. Cluburile de fotbal primesc 500 de milioane de euro / De unde vin banii

SPANIA. Cluburile de fotbal primesc 500 de milioane de euro / De unde vin banii

Federaţia Spaniolă de Fotbal intenţionează să ofere 500 de milioane de euro cluburilor din primele două ligi care au dificultăţi financiare în perioada pandemiei de coronavirus, informează publicația Sport. Cluburile spaniole ar urma să înapoieze banii Federației în termen de cinci ani.

De asemenea, vor fi sprijinite şi cluburile din ligile inferioare, care vor primi un împrumut de 4 milioane de euro pentru a reuşi să le plătească salariile antrenorilor şi jucătorilor.

„Toate competiţiile sunt suspendate şi nu ne gândim încă la o dată pentru reluarea lor. Când totul va reveni la normal, vom discuta, dar acum suntem la dispoziţia autorităţilor. Vom ajuta cluburile cu personal medical, dar şi cu sprijin financiar”, a spus Luis Rubiales, preşedintele Federaţiei Spaniole de Fotbal, potrivit As, citat de Mediafax.

Campionatul de fotbal din Spania a fost suspendat, pe perioadă nedeterminată, din cauza pandemiei de coronavirus.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
„Saci cu cadavre nedescompuse din perioada COVID”, găsiți în cimitirul din Slatina, susține primarul
Digi24
Răzvan Leu, prima declarație despre plângerea împotriva lui Călin Georgescu: „Am avut încredere deplină”
Cancan.ro
Unde este fetița Mădălinei Apostol? Mărturii tulburătoare: 'Miriam a asistat la una dintre tentativele mamei sale'
Prosport.ro
Simona Halep, la ziua de naștere a fiului fondatorului celei mai mari bănci din România! Puzderie de vedete pentru Patrick Ciorcilă: Andreea Esca și Adrian Mutu, printre invitați
Adevarul
A găsit 2 miliarde de lire italiene puse la saltea de unchiul decedat. Banca refuză să le primească
Mediafax
„Am avut încredere în Călin Georgescu". Victima din dosarul lui Georgescu rupe tăcerea
Click
Au fost biciuiți în public pentru adulter! Scene șocante în Indonezia
Digi24
Procurorii au găsit acasă la Călin Georgescu un document fals care atestă că ar fi senator de Malta. Precizări oficiale
Cancan.ro
Amanta și soția generalului sinucigaș, la cuțite. Partenera oficială a lui Dorin Ioniță își amenință rivala cu tribunalul
Ce se întâmplă doctore
3 zodii care își pot schimba radical direcția la final de septembrie. Decizii importante în dragoste, bani și carieră
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
Două accesorii auto din oferta Lidl care nu pot lipsi din mașină. Prețuri de la sub 30 de lei
Descopera.ro
Mituri despre vreme pe care toată lumea le crede!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Bulă: - Vecină, vrei banane sau căpșuni?
Descopera.ro
Bucureștiul a împlinit 567 de ani. Documentul care a pus Capitala pe hartă
Mediafax Italia
Scumpire-șoc de aproape 60%! A EXPLODAT PREȚUL unui produs banal pe care îl cumpără toți românii
Mediafax Spania
Nu te-ai fi așteptat! Un pilot DEZVĂLUIE care sunt CELE MAI MARI PROBLEME într-un avion!