Prima pagină » Social » DOCUMENT. Managerul demisionar de la Spitalul Suceava i-ar fi solicitat Ministerului Sănătății încă 129 de cadre medicale. Cererea a ajuns abia pe 3 aprilie

DOCUMENT. Managerul demisionar de la Spitalul Suceava i-ar fi solicitat Ministerului Sănătății încă 129 de cadre medicale. Cererea a ajuns abia pe 3 aprilie

DOCUMENT. Managerul demisionar de la Spitalul Suceava i-ar fi solicitat Ministerului Sănătății încă 129 de cadre medicale. Cererea a ajuns abia pe 3 aprilie

Florin Filip, managerul interimar al Spitalului Suceava care a plecat din funcție la numai o săptămân după numire, ar fi trimis către Ministerul Sănătății o cerere prin care îi solicita că mai are nevoie de încă 129 de oameni pentru a completa personalul medical.

Cererea a fost trimisă încă de la data de 31 martie și ar fi ajuns la secretarul de stat Horațiu Moldovan abia pe 3 aprilie, potrivit documentului făcut public de jurnalistul Victor Ilie pe pagina sa de Facebook.

„Acesta este unul dintre ultimele documente semnate de managerul demisionar de la Spitalul Județean de Urgență Sfântul Ioan cel Nou Suceava. Omul le-a scris pe 31 martie șefilor din București că mai are nevoie de încă 129 de oameni. Urgent! Hîrtia a plecat pe fax la Ministerul Sănătăți.Atît de urgentă a fost cererea managerului către Ministerul Sănătății, încît la secretarul de stat Horațiu Moldovan, faxul a ajuns abia pe 3 aprilie, cînd managerul demisionase deja”, a scris Victor Ilie pe pagina sa de Facebook.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Armata face recrutări în rândul tinerilor! Câți bani vor primi lunar voluntarii și cât durează instrucția militară
Digi24
STB a acumulat 484 de ani de concedii medicale într-un an. Borza: „Vom sesiza și Parchetul, și Casa Națională de Asigurări de Sănătate”
Cancan.ro
'Nostradamus al Americii', profeție îngrijorătoare pentru 2028. Război care ar dura 27 de ani!
Prosport.ro
FOTO. Direct din saună! Imagini hot cu Laila Hasanovic după zvonurile că s-a despărțit de Jannik Sinner
Adevarul
Teleorman înseamnă „pădure nebună”, iar Dâmbovița, „valea cu stejari”. De unde vin, de fapt, numele județelor României
Mediafax
George Simion, atac dur la adresa Bruxelles-ului! Liderul AUR spune că „ne transformăm într-o dictatură"
Click
Un bucureștean a stârnit revoltă în rândul meseriașilor! Ce ofertă de 5.000 de euro i-a făcut să răbufnească
Digi24
Rusia cere retragerea unei țări europene din NATO pentru a pune capăt războiului din Ucraina. Ce pretenții mai are Putin
Cancan.ro
Vlad Bălțățeanu i-a recunoscut medicului psihiatru cum a murit Valentina din Olt, de fapt: 'Am vrut să dau în ea cu coada de mătură, nu să o înțep'
Ce se întâmplă doctore
Dieta-specială cu care a slăbit Ozana Barabancea. Acum are o siluetă trasă prin inel: „Am ajuns să încap în rochiile din liceu”
Ciao.ro
Marius Damian de la Asia Express se topește pe picioare. De ce a slăbit atât de mult
Promotor.ro
Produse de îngrijire a mașinii pe timpul iernii, disponibile la Lidl. Ce poți folosi pentru a întreține mașina ta?
Descopera.ro
O planetă a dispărut în mod misterios de sub ochii astronomilor
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Descopera.ro
Taiwan acuză China de „intimidare tăcută”
Mediafax Italia
Case ieftine. Unde le găsești și ce trebuie să verifici înainte să cumperi?!
Mediafax Spania
Profeția care s-a adeverit! Ce spunea în urmă cu 12 ani...