Prima pagină » Știri externe » FMI avertizează: Pandemia de COVID-19 va duce la cea mai mare recesiune de după criza din anii ’30

FMI avertizează: Pandemia de COVID-19 va duce la cea mai mare recesiune de după criza din anii ’30

Andrei Văcaru
FMI avertizează: Pandemia de COVID-19 va duce la cea mai mare recesiune de după criza din anii '30

Directorul general al Fondului Monetar Internațional (FMI), Kristalina Gheorghieva, a declarat joi că pandemia de COVID-19 va duce la cea mai puternică recesiune de la criza economică din anii ’30. Ea a mai spus că efectele cele mai puternice asupra economiei se vor simți în 2020, cu o posibilă revenire parțială în 2021.

Gheorghieva a mai spus că această criză va afecta cel mai puternic țările în curs de dezvoltare, iar multe dintre acestea vor avea nevoie să apeleze la împrumuturi, potrivit Reuters.

„Acum trei luni estimam o creștere a economiei în peste 160 dintre statele membre (ale FMI, n. red.) în 2020”, a spus șefa FMI. „Astăzi, estimările au fost răsturnate și ne așteptăm la o creștere negativă în peste 170 de țări”, a adăugat Gheorghieva.

Directorul FMI a mai spus că în cazul în care pandemia va fi controlată în cel de-al doilea semestru al acestui an, Fondul estimează o revenire parțială a economiei în 2021. Cu toate acestea, ea a adăugat că situația s-ar putea agrava dacă pandemia va continua.

„Subliniez că există o incertitudine imensă în legătură cu perspectivele: situația s-ar putea înrăutăți în fucție de mai mulți factori, inclusiv în funcție de durata pandemiei”, a avertizat Gheorghieva.

FMI urmează să prezinte marți raportul privind situația economică a celor 189 de state membre.

Africa, Asia și America Latină, regiunile cele mai expuse

Kristalina Gheorghieva spune că pandemia afectează atât statele dezvoltate, cât și țările în curs de dezvoltare. Cu toate acestea, ea a atras atenția că cele din Africa, Asia și America Latină sunt mai vulnerabile în fața crizei din cauza faptului că au sisteme de sănătate mai slabe. Multe dintre aceste țări nu au putut implementa eficient nici măsurile de distanțare socială.

Șefa FMI a mai adăugat că investitorii au retras deja peste 100 de miliarde de dolari din economiile acestor state, de trei ori mai mult decât în timpul crizei din 2008-2009. Astfel, țările în curs de dezvoltare ar urma să aibă nevoie de împrumuturi de mii de miliarde de dolari pentru a depăși criza și a-și salva economiile.

Există, însă, și vești bune. Gheorghieva a lăudat faptul că guvernele lumii au luat măsuri pentru protejarea economiei și au oferit facilități fiscale și alte beneficii în valoare totală de opt mii de miliarde de dolari.

Pentru a asigura o revenire rapidă a economiei, șefa FMI recomandă ca statele lumii să continue să ia măsuri pentru a evita răspândirea virusului și pentru întărirea sistemelor de sănătate. Ea mai recomandă evitarea unor controale exagerate în ceea ce privește exporturile de alimente și echipamente medicale.

„Măsurile pe care le vom lua acum vor fi vitale pentru o revenire rapidă”, a spus ea.

Directorul FMI a adăugat că Fondul are un fond de o mie de miliarde de dolari pentru statele care vor avea nevoie de împrumuturi în această perioadă.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Atacul lui Radu Oprea la adresa lui Miruță: „Se laudă nevoie mare cu vrednicia lui de la UM Sadu”
Digi24
Un politician vrea să organizeze o petrecere cu sex chiar în sediul primăriei
Cancan.ro
Otnielei i-a cășunat rău pe Costeluș! Moștenitorul averii de 250 mil. € s-a lăsat greu
Prosport.ro
Ioana Timofeciuc a luat decizia! A plecat din România după Florinel Coman
Adevarul
Strategia câștigătoare pentru a-i avea alături pe americani. Expert: „Securitatea nu se cerșește”
Mediafax
Rusia poate prelua active fizice și financiare după atacurile Ucrainei. Decretul, semnat de Putin
Click
De ce a decis un român invitat la nunta vărului să scoată bani din plicul pentru dar: „Ei m-au chemat, eu sunt oaspetele”
Digi24
Comisia Europeană, îndemnată să blocheze fondurile din PNRR din cauza „amendamentului Fritz”
Cancan.ro
Soția bogătașului Don Pepe cere în instanță bani de la EX: ”Anturajul în care ne învârtim este unul de oameni de afaceri înstăriți”
Ce se întâmplă doctore
Recunoști fetița din imagine? Micuța cu breton și zâmbet larg a crescut și a devenit soția unui cântăreț celebru din România
Ciao.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Promotor.ro
A fost pus în funcțiune radarul care vede tot: Știe dacă ai telefonul în mână sau dacă nu porți centura
Descopera.ro
Un material uluitor a fost descoperit pe Marte de roverul Perseverance
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Soţia: – Am luat 200 de euro din buzunarul de la vestă
Descopera.ro
Un satelit cât o valiză ar putea detecta primul semnal cosmic dinaintea apariției stelelor