Prima pagină » Știri » REACȚIE. Marcel Vela le răspunde celor care l-au criticat pentru acordul MAI-BOR: Am urmărit comentariile voastre

REACȚIE. Marcel Vela le răspunde celor care l-au criticat pentru acordul MAI-BOR: Am urmărit comentariile voastre

Știri
REACȚIE. Marcel Vela le răspunde celor care l-au criticat pentru acordul MAI-BOR: Am urmărit comentariile voastre

Ministrul de Interne Marcel Vela a postat un mesaj pe Facebook prin care a mărturisit că a citit opiniile cetățenilor referitoare la primul acord între BOR și MAI. Ministrul a menționat că pe lângă criticile cetățenilor a observat și „specula” politicienilor menită să-l denigreze. Ministrul a explicat că încercările lui au fost impulsionate de dorința de a ne ajuta să simțim atât cât se poate sărbătoarea Paștelui.

Vela a reacționat după valul de critici

După ce Vela a anunțat că în noaptea de Înviere polițiștii vor aduce lumina, iar oamenii vor avea voie să ia Sfintele Paști de la biserici, criticile nu au întârziat să apară. A doua zi ministrul a venit cu un alt acord prin care a anunțat că voluntarii și nu polișiștii vor aduce la credincioși acasă atât Lumina Sfântă cât și Sfintele Paști (și nu vor merge credincioșii la biserici). Modificarea a fost făcută după ce președintele Klaus Iohannis a spus că va cere ministrului Marcel Vela și premierului Ludovic Orban să revină asupra acordului MAI-BOR, subliniind că le va solicita să găsească o formulă care se încadrează în îndemnul „Stați acasă”.

Vela a mărturisit pe Facebook că a urmărit criticile care i-au fost aduse pe rețelele sociale:

„Dragi compatrioți,

Nimic nu este mai important pentru mine, ca om în primul rând, și mai apoi ca ministru, decât opiniile dumneavoastră, indiferent dacă sunt pozitive sau negative.

În toată această perioadă, prin toate măsurile luate alături de colegii mei, nu am vegheat decât asupra unui singur lucru, protejarea dumneavoastră.
Nici de această dată nu vom face o excepție”.

„Am observat criticile față de acest subiect”

„Îmi doresc să știți că am urmărit presa și comentariile de pe rețelele sociale cu privire la acordul cu Biserica Ortodoxă Română.

Am observat criticile față de acest subiect, dar nu am putut să nu observ și faptul că o parte din partide au speculat politic, sau că un fost lider a folosit cuvinte denigratoare ce nu-i fac cinste, mai ales dacă a ajuns, între timp și europarlamentar”.

„Am căutat cea mai bună soluție să putem simți atât cât se poate sărbătoarea Paștelui”

„Nu au căutat altceva decât să facă loc sentimentului de panică și frică în rândul dumneavoastră, sau au avut dorința de a diviza cetățenii.

A te agăța de acest subiect cu orice preț, pe fondul unei situații de criză, pentru a profita de sentimentul de frică al oamenilor, astfel încât să poți câștiga capital politic, dupa ce ai pierdut alegerile, nu reprezintă nici solidaritate, nici unitate, nici iubire de patrie, și mai cu seamă nu dovedește faptul că avem un respect unii față de ceilalți, și că împreună am putea ajunge la cea mai bună decizie.

Nu am putut să nu remarc faptul că mesajul meu către dumneavoastră a fost interpretat într-un mod trunchiat, iar din rea voință s-a făcut loc știrilor false și diverselor analize care nu au făcut altceva decât să inducă în eroare și să transmită oamenilor sentimentul de nesiguranță.

Întotdeauna am încurajat și voi încuraja dialogul liber, iar mai presus de acesta voi aprecia părerile exprimate coerent și voi încerca să fiu un liant între opinii.

Ce pot să vă spun astăzi este că am căutat cea mai bună soluție, astfel încât să putem simți atât cât se poate sărbătoarea Paștelui.

Voi aprecia la toti cei care m-au jignit zilele trecute daca nu vor umbri si mai mult cea mai veche și importantă sărbătoare a creștinătății, dorindu-le și lor multă, multă sănătate!

Dragi prieteni,

Să putem simți fizic atât cât se poate acest moment sfânt, iar măcar spiritual să ne unim în rugăciune”, a scris Vela pe Facebook.

https://www.facebook.com/vela.marcel/photos/a.813347758803999/1615274658611301/?type=3&theater

 

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Consultările la Cotroceni pentru noul Guvern. Delegația USR discută cu Nicușor Dan, după PSD, AUR și PNL
Digi24
Ce înseamnă „Bangaranga”: piesa Darei a câștigat concursul Eurovision 2026, o premieră pentru Bulgaria
Cancan.ro
Câți bani a primit eliminatul Aris Eram, de la Antena 1, pentru cele 19 săptămâni la Survivor
Prosport.ro
FOTO. Iulia Pârlea, în costum de baie pe plaja din Grecia. Prezentatoarea TV pentru care s-au certat Marica şi Torje arată spectaculos
Adevarul
Apusul liderilor providențiali. Prăbușirea popularității lui Trump, Netanyahu și Putin oferă o nesperată gură de oxigen Occidentului
Mediafax
Aceasta e fișa de vot! Cum au notat membrii juriului din Moldova prestația Alexandrei Căpitănescu
Click
Gestul care a atras atenția și admirația fanilor: cum o prezintă Nicu Grigore pe fiica Bellei Santiago
Digi24
Sondaj INSCOP: PNL depășește PSD în intențiile de vot pentru alegeri parlamentare. Ce procente au AUR și USR
Cancan.ro
Cresc pensiile românilor cu 600 lei, de la 1 ianuarie 2027. Cine beneficiază de această mărire și care este condiția
Ce se întâmplă doctore
Imagine virală cu o legendă a muzicii românești. O recunoști pe fetița din fotografie?
Ciao.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Promotor.ro
Amenzile de circulație se majorează din această vară. Cu cât cresc sancțiunile pentru centură, telefon sau viteză în 2026
Descopera.ro
„Cine a înșelat o dată, va înșela mereu”: Un studiu amplu dezvăluie secretele infidelității
Râzi cu lacrimi
Bancuri cu şoferi: – Ți-am zis că nu e ok cu BMW-ul pe linia de tramvai...
Descopera.ro
Cercetătorii au descoperit peste 1.700 de „proteine ​​întunecate” ascunse în celulele umane