Prima pagină » Știri » ȘEDINȚĂ. Klaus Iohannis se implică și în reluarea școlii. Șeful statului a chemat-o la Cotroceni pe Monica Anisie, ministrul Educației

ȘEDINȚĂ. Klaus Iohannis se implică și în reluarea școlii. Șeful statului a chemat-o la Cotroceni pe Monica Anisie, ministrul Educației

ȘEDINȚĂ. Klaus Iohannis se implică și în reluarea școlii. Șeful statului a chemat-o la Cotroceni pe Monica Anisie, ministrul Educației

Președintele Klaus Iohannis se implică activ și în procesul de reluare a școlilor, după ce a fost primul care a anunțat relaxarea restricțiilor după 15 mai.

Klaus Iohannis are miercuri, la ora 15,00, la Palatul Cotroceni, o şedinţă cu ministrul Educaţiei şi Cercetării, Monica Anisie, şi reprezentanţi ai MEC, anunţă Biroul de presă al Administraţiei Prezidenţiale.

Marți seara, ministrul Sănătăţii, Nelu Tătaru, a declarat că şcolile s-ar putea redeschide la sfârşitul lunii mai – începutul lunii iunie, o discuţie pe această urmând să aibă miercuri cu ministrul Educaţiei.

După 15 mai vom avea voie să ne deplasăm fără declarații pe propria răspundere, iar purtarea măștilor va fi obligatorie în spațiile publice închise și în transportul în comun, a anunțat președintele Klaus Iohannis: „Va trebui să găsim o modalitate de trai cu acest coronavirus. Răspunderea fiecăruia dintre noi va deveni mai mare după ce autoritățile vor renunța la unele măsuri de restricție”, a anunțat președintele. După 15 mai vor rămâne restricții precum cea care nu permite adunările publice.

Președintele României, Klaus Iohannis, s-a întâlnit, miercuri, la ora 12.00, cu prim-ministrul Ludovic Orban, cu ministrul Afacerilor Interne, Marcel Vela, cu ministrul Sănătății, Nelu Tătaru, și cu şeful DSU, Raed Arafat, pentru discuții despre măsurile de gestionare a epidemiei COVID-19.

Discuții despre reluarea școlii

„Poate sfârşitul lunii mai – începutul lunii iunie, 1 iunie. Trebuie să avem foarte mare grijă pentru tot ce înseamnă copii. Ne gândim, ei se vor reîntâlni după o anumită perioadă, deja mâine am o întâlnire cu ministrul Educaţiei, în care să stabilim nişte protocoale pentru revenirea în şcoli”, a precizat ministrul Sănătății, marți seara, la un post de televiziune.

Nelu Tătaru a adăugat că în cadrul întrevederii cu ministrul Educaţiei va discuta despre detaliile legate de revenirea copiilor la şcoală.

„Tot ce înseamnă circuitul copiilor, dacă vom face mai multe schimburi, dacă vor fi mai puţine ore, dacă vom avea acele biocide, dacă vom avea şi măscuţe, dar efectiv sunt protocoale pe care le stabilim şi le vom adapta la nevoile momentului”, a susţinut Tătaru.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
„Lașitatea” se pedepsește cu moartea. Sentință pentru 27 de soldați
Digi24
Mesajul lui Nicușor Dan după ce susținătorii lui Călin Georgescu i-au cântat „veșnica pomenire” lui Cristian Tudor Popescu
Cancan.ro
Daiana Prodan a 'DEMASCAT-O' pe Claudia Ion de la Insula Iubirii. De ce ar fi mers în Thailanda, de fapt
Prosport.ro
FOTO. Florin Răducioiu s-a însurat cu Andreea Albăstroiu, femeia cu 10 ani mai tânără de care se despărțise la un moment dat
Adevarul
De ce mor de inimă de 2,5 ori mai mulți români decât alți europeni. Semnalele de alarmă care salvează vieți
Mediafax
Bani în plus pentru pensionari în decembrie. Cine primește cele mai mari sume
Click
Lecția primită de Lidia Buble de la mama ei chiar în ziua în care a împlinit 18 ani. „M-am simțit cumva jignită”
Cancan.ro
Cutremur de 3,8 grade pe scara Richter luni dimineața, în România. L-ai simțit?
Ce se întâmplă doctore
Sfatul unui medic pentru sezonul rece. Ce să ai în casă de la primele semne de răceală?
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
Adio BMW 320d! Noua generație Seria 3 renunță la diesel în Europa
Descopera.ro
Există sau nu OZN-uri? Ce știm cu adevărat în 2026 despre fenomenele neidentificate
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Preotul din cimitir: – Vrea cineva să spună ceva? BULĂ: - Vând...
Descopera.ro
Urmele biologice rămase pe avioane. Cum identifică cercetătorii păsările pentru a preveni accidentele
Mediafax Italia
Poți beneficia de IMPOZIT REDUS! Trebuie doar să știi că...
Mediafax Spania
POȚI PRIMI 220 de euro pe lună PENTRU ALIMENTE! Cum să soliciți ajutorul?!