LIBER LA VACANȚĂ. O țară europeană a ridicat deja interdicțiile de călătorie în afara granițelor sale

LIBER LA VACANȚĂ. O țară europeană a ridicat deja interdicțiile de călătorie în afara granițelor sale
Guvernul ceh a ridicat interdicţia de a călători în străinătate pentru alte motive decât munca (Foto: PRAGA)
Publicat: 24/04/2020, 20:19
Actualizat: 24/04/2020, 21:03

Guvernul ceh a aprobat, vineri, solicitarea care va fi adresată parlamentului pentru prelungirea până pe 25 mai a stării de urgenţă pentru combaterea epidemiei de coronavirus, dar în acelaşi timp vor fi relaxate numeroase restricţii ca urmare a scăderii substanţiale a numărului noilor cazuri de COVID-19.

Proiectul de prelungire a stării de urgenţă va fi înaintat legislativului marţi. Actuala stare de urgenţă expiră pe 30 aprilie şi permite guvernului să ia măsuri cum ar fi restricţii de circulaţie şi închiderea unor activităţi economice.

Premierul ceh Andrej Babis a decis să ridice restricţiile de circulaţie şi pe cele privind călătoriile în străinătate, după un verdict al unui tribunal care a stabilit că unele dintre măsurile impuse pentru oprirea răspândirii virusului sunt ilegale, potrivit Agerpres.

Guvernul ceh a ridicat, astfel, interdicţia de a călători în străinătate pentru alte motive decât munca, după o ameliorare a situaţiei privind epidemia de coronavirus, a anunţat, cu o zi înainte, ministrul ceh al Sănătăţii, Adam Vojtech, în cadrul unei conferinţe de presă televizate.

Numărul noilor infecţii a scăzut notabil, în Republica Cehă fiind anunţat vineri la prânz un singur nou caz de COVID-19 faţă de ultima raportare, totalul acestor cazuri fiind de 7.188, dintre care 213 decese. Până în prezent, au fost efectuate  peste 200.000 de teste.

„Este posibil să se călătorească în străinătate, chiar şi pentru o vacanţă. Dar la întoarcere, cetăţenii în cauză trebuie să fie negativi la COVID- 19 în urma efectuării unui test sau să intre în carantină timp de două săptămâni”, a precizat Adam Vojtech, citat de Pro TV.

Totuşi, Ministerul Afacrilor Externe din Cehia a recomandat evitarea călătoriilor externe, amintind că numeroase state menţin restricţiile privind accesul străinilor.

A fost de asemenea iniţiată o reluare treptată a activităţilor economice. Guvernul ceh a decis, joi, să accelereze relaxarea în etape a restricţiilor care se va încheia pe 25 mai şi nu pe 8 iunie, aşa cum era prevăzut iniţial, a declarat, tot joi, și ministrul ceh al Industriei şi Comerţului, Karel Havlicek.

„Nu ne putem permite să mai pierdem nicio zi înainte de a reporni economia, dar fără să punem în pericol sănătatea”, a menționat ministrul Havlicek.

Executivul ceh a început deja, încă din 20 aprilie, să relaxeze măsurile restrictive luate la jumătatea lunii martie din cauza pandemiei, inclusiv prin redeschiderea pieţelor externe.

Republica Cehă a fost printre primele ţări europene care au instituit în luna martie starea de urgenţă şi a aplicat măsuri foarte severe de limitare a epidemiei.

Frontierele au fost închise atât pentru străinii care vor să intre în ţară cât şi pentru cetăţenii cehi care ar dori să plece în străinătate, a fost sistat complet transportul aerian, s-au interzis deplasările neesenţiale, au fost închise şcolile, barurile, teatrele, cinematografele şi celelalte locuri unde se poate aduna multă lume, iar masca a devenit obligatorie pentru orice ieşire din casă.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
O regină a frumuseții a fost găsită de mafioți după ce a dezvăluit pe Instagram...
Ce a putut să scrie o tânără din Gorj pe salata boeuf, de Paşte? Au...
FOTO. Manechinul a vrut să atragă atenția burlacilor milionari de la Miami și a apărut...
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu...
Un român a vrut să fure bani dintr-un bancomat din Italia și a rămas fără...
Anunţ trist despre Florin Piersic, direct din spital, de Paşte! Din păcate, nu se pune...
Meniu de Paște al Nadiei Comăneci. Ce nu lipsește niciodată de pe masa de sărbătoare:...
Cine este poliţistul mort în accidentul de motocicletă din Galaţi. Deviza în viață a lui...
Ce conținea peștele mâncat de fetița de 4 ani și bunica ei, decedate după ziua...
Cum arată și cât costă casa lui Nea Florică, celebru pentru replica „Mi-a dat pachet”!...
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar...
La cât timp se face verificarea uleiului? Un detaliu foarte important
Macron îl îndeamnă pe Netanyahu să ajungă la un acord de armistiţiu cu Hamas
Omul care A INVENTAT cea mai folosită armă din lume! „Era NEBUN, dar...
Este o veste devastatoare. Un celebru actor a murit la doar 38 de ani
Cum și-a cucerit Shakira noul iubit. Ce a declarat actorul din Emily in Paris despre...
Aceste zodii vor avea parte de iubire adevărată în săptămâna 6-11 mai 2024. Ce surprize...
Georgiana Lobonț a izbucnit în plâns! "Bebelușii mei..."
Roberta și Julia își aruncă săgeți în Casa Iubirii! Patrick, pe post de arbitru: „Diferența...
Carmen Tănase, la un pas de a rămâne paralizată. Ce diagnostic crunt i-au pus medicii
BANCUL ZILEI. Profesorul:- Bulă, poți sa-mi spui ce înseamnă abstract?
Cum a schimbat Charles Darwin înțelegerea evoluției pe Pământ