Prima pagină » Știri » ACCIDENT. Tramvai cuprins de flăcări, în Arad, cu călători în el! Atenție, VIDEO cu imagini șocante!

ACCIDENT. Tramvai cuprins de flăcări, în Arad, cu călători în el! Atenție, VIDEO cu imagini șocante!

ACCIDENT. Tramvai cuprins de flăcări, în Arad, cu călători în el! Atenție, VIDEO cu imagini șocante!

Accident grav în Arad. Un tramvai aflat la prima cursă a zilei a ars luni dimineață, 4 mai, în timp ce se deplasa pe traseu. Vatmanul și cei doi călători aflați în vagon au reușit să iasă la timp, înainte ca flăcările să cuprindă tot tramvaiul.

Vagonul a fost distrus în proporție de 60% înainte ca pompierii să reuşească să stingă focul, scrie specialarad.ro.

Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Arad, George Pleşca, a declarat că incendiul a fost raportat în jurul orei 06.00, la fața locului deplasându-se pentru intervenție două echipaje ale Detaşamentului de Pompieri Arad.

„În momentul sosirii la locul incendiului al celor două echipaje, incendiul se manifesta generalizat la vagonul din spate al tramvaiului, propagat şi la partea din spate a primului vagon. Incendiul a fost stins după aproximativ 45 minute de intervenţie. Nu au fost înregistrate victime, în tramvai se aflau doi călători şi vatmanul, aceştia coborând în siguranţă”, anunță ISU Arad.

Pompierii spun că incendiul a izbucnit în urma unui scurtcircuit la partea electrică.

Directorul Companiei de Transport Public Arad, Claudiu Godja, a declarat că a fost afectată o garnitură formată din două vagoane, de provenienţă germană, produsă în 1962 şi care se afla în circulaţie în Arad de aproape 30 de ani.

„Garnitura se afla la prima cursă a zilei, cea dintre depou şi capătul de linie din zona Făt-Frumos. Vagonul motor a ars în proporţie mare, de aproximativ 60%. Sunt pierderi materiale, fără a fi înregistraţi răniţi”, a spus directorul companiei.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Mediafax
BALA 2, încă un VIS frumos. Ar putea scoate România din criză, dar a fost SUSPENDAT deocamdată
Digi24
„Părăsiți imediat Rusia”. SUA cer cetățenilor săi să fugă din țara lui Putin din cauza ciumei din Siberia
Cancan.ro
S-a aflat identitatea româncei ucisă de studentul obsedat de serialul 'Dexter'. Maria avea 24 de ani
Prosport.ro
FOTO. I-a trimis fostei soții discuții de pe grupul de Whatsapp al MasterChef în care controversata vedetă era vorbită de rău
Adevarul
Facultatea „de lângă casă”, noua alegere a tinerilor. De ce tot mai mulți renunță la orașele universitare mari
Mediafax
DETALII-ȘOC ale arestării lui Georgescu: apeluri cu omul pe care „nu-l cunoaște”, banii trimiși de socru
Click
La 89 de ani, revine pe scenă! Maria Ciobanu încinge hora la Sala Palatului: „Încă o ține vocea!” Cât costă biletul?
Digi24
„Simion mi-a spus că știe că Georgescu este nebun”, susține jurnalistul Valeriu Nicolae. Reacția AUR
Cancan.ro
Fratele fostului arbitru Gheorghe Moldovan reacționează după declarațiile Irinei Vasilcan: L-a dat la poliție
Ce se întâmplă doctore
Semnele discrete ale unui AVC pe care mulți le pun pe seama oboselii. Pot dispărea în câteva minute
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
Se schimbă Codul Rutier pentru motocicliști. Vor putea înainta printre mașini și folosi benzile de autobuz
Descopera.ro
Cine a inventat termenii „UFO” și „extraterestru”? Povestea cuvintelor folosite pentru misterele cerului
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Alinuţa: – Îmi plac bărbații puternici, dar sensibili!
Descopera.ro
13 octombrie 1307 – Arestarea Cavalerilor Templieri. A început atunci superstiția „Vinerea 13”?
Mediafax Italia
Cum POȚI ANULA O AMENDĂ pentru radar?! Regula celor 1000 de metri
Mediafax Spania
Marea modificare la semafoare a intrat în vigoare: ce trebuie să facă șoferii?!