VOT DECISIV. Starea de alertă, aprobată de Parlament! Va putea fi instituită cel mai devreme luni

VOT DECISIV. Starea de alertă, aprobată de Parlament! Va putea fi instituită cel mai devreme luni
PANDEMIE. Când poate înceta starea de alertă/ Sursă FOTO: Alexandru Dobre - Mediafax Foto
Publicat: 13/05/2020, 06:20
Actualizat: 13/05/2020, 21:16

Deputații au aprobat legea care prevede măsurile dispuse în starea de alertă. După ore întregi de dezbateri, parlamentarii au făcut mai multe modificări. Legea a fost adoptată de Camera Deputaților, care este for decizional. S-au înregistrat 267 de voturi pentru, 26 împotrivă, 4 abțineri, iar 3 parlamentari nu au votat.

Legea stării de alertă a fost votată de parlamentari
Cetățenii sunt obligați să poarte mască de protecție în spațiile publice închise, magazine și în transportul public în comun, iar sancțiunile ajung de la 500 de lei la 2.500 de lei! Legea va intra în vigoare abia la începutul săptămânii viitoare.
Legea care stabilește restricțiile pentru starea de alertă a fost votată de parlamentari, miercuri seara, cu 267 de voturi „pentru”. Procedural, este nevoie ca Președintele Klaus Iohannis să promulge actul normativ, iar mai apoi legea ar urma să fie publicată în Monitorul Oficial, transmite Mediafax.

Chiar dacă a trecut de Parlament, s-ar putea ca în weekend să nu existe restricţii.

Deputaţii au respins propunerea PNL ca starea de alertă să intre în vigoare imediat după publicarea în Monitorul Oficial, astfel că aceasta ar putea fi instituită cel mai devreme luni, după două zile în care parlamentarii vor putea ataca la CCR proiectul, şi încă trei zile după publicarea în Monitorul Oficial.

Guvernul ar putea să găsească o soluţie legală să impună respectarea unor restricţii şi în weekend, dar acest lucru se va decide în şedinţa Executivului de joi.

După instituirea stării de alertă, oamenii vor putea merge la cumpărături în spaţii comerciale mai mici de 15.000 mp.

Starea de alertă, modificată din nou de parlamentari. Ce mall-uri se deschid din 15 mai

Deputaţii din Comisia juridică au modificat, din nou, proiectul privind instituirea stării de alertă. Parlamentarii au decis că, din 15 mai, vor fi deschise mall-urile mai mici de 15.000 de metri pătrați, transmite Mediafax.

„Art. 9. – (1) Pe durata stării de alertă se pot suspenda activităţile de comercializare cu amănuntul a produselor şi serviciilor în centrele comerciale în care îşi desfăşoară activitatea mai mulţi operatori economici, cu acordul CNSSU. (2) Măsura prevăzută la alin. (1) nu se aplică în cazul centrelor comerciale mici de sub 15.000 mp, cu magazine individuale din incintă de sub 500 mp fiecare”, conform proiectului modificat în Camera Deputaților privind instituirea stării de alertă.

Deputatul UDMR care a venit cu această propunere susţine că este necesară, deoarece în provincie centrele comerciale oamenii nu vin pentru a petrece timp liber, ci doar pentru a face cumpărături strict necesare, aşadar nu există niciun pericol de infectare.

Totodată, deputatul UDMR afirmă că spaţiile comerciale din provincie au suprafeţe mici, nu sutn aglomerate, iar oamenii petrec între 10 şi 30 de minute.

PNL a venit în comisia juridică cu un articol prin care starea de urgenţă ar intra în vigoare imediat după publicarea proiectului în Monitorul Oficial. Legea în vigoare nu permite însă acest lucru, fiind necesară intrarea în vigoare abia la trei zile după publicarea în Monitorul Oficial al proiectului.

Deputaţii dezbat, la ora transmiterii acestei știri, ultimele modificări aduse proiectului de instituire a stării de urgenţă, urmând ca la final să voteze, decizional.

Ședința Comisiei juridice s-a încheiat
Proiectul de lege intră în dezbatere în plenul Camerei Deputaților.
Au fost adoptate noi amendamente

Amendamentul potrivit căruia starea de alertă intră în vigoare odată cu publicarea în Monitorul Oficial a fost menținut, deși este unul neconstituțional. Constituția prevede că o lege intră în vigoare oficial la trei zile după publicarea în Monitorul Oficial.

Ședința Comisiei Juridice a Camerei Deputaților a fost reluată în jurul orei 17:30. Ulterior, au fost adoptate noi amendamente:

  • nu vor mai fi închise centrele comerciale mici de sub 15.000 mp, cu magazine individuale din incintă de sub 500 mp fiecare;
  • purtarea măștilor de protecție de către client și respectarea normelor de distanțare la case de marcat este obligatorie;
  • va fi permisă achiziționarea bunurilor și serviciilor de necesitate imediată în gestionarea situației de urgență pentru care a fost declarată starea de alertă, prin negocierea fără publicare prealabilă;
  • poate fi luată măsura evacuării temporare a persoanelor și bunurilor din zona afectată sau posibil a fi afectată;

PROIECT. Măsuri prevăzute pentru diminuarea impactului tipului de risc:

    1. restrângerea sau interzicerea organizării și desfășurării unor mitinguri, demonstrații, procesiuni, concerte sau a altor tipuri de întruniri, în spații deschise, precum și a unor întruniri de natura activităților culturale, științifice, artistice, religioase, sportive sau de divertisment, în spații închise;
    2. restrângerea sau interzicerea circulației persoanelor și vehiculelor în locurile și, după caz, în intervalele orare stabilite;
    3. interzicerea ieșirii din zonele stabilite și, după caz, în intervalele orare stabilite sau instituirea carantinei asupra unor clădiri, localități sau zone geografice;
    4. restrângerea sau interzicerea efectuării de către operatori a transporturilor rutiere, feroviare, maritime, fluviale, aeriene sau cu metroul pe rutele și, după caz, în intervalele orare stabilite;
    5. închiderea temporară a unor puncte de trecere a frontierei de stat;
    6. limitarea sau suspendarea pe durată determinată a activității unor instituții sau operatori economici;
    7. participarea cetățenilor și a operatorilor economici la unele activități în folosul comunităților locale.

Sunt permise următoarele activități comerciale:

  1. vânzarea produselor electronice și electrocasnice, doar dacă operatorii economici asigură livrarea acestora la domiciliul/sediul cumpărătorului;
  2. activitatea desfășurată de operatorii economici din cadrul centrelor comerciale care au accesul asigurat direct din exteriorul incintei și este întreruptă comunicarea cu restul complexului;
  3.  activitatea desfășurată de către magazinele agroalimentare, farmacii, cabinetele stomatologice, curățătorii de haine și centrele de îngrijire personală, precum și vânzarea produselor și serviciilor de optică medicală.
  4.  Personalul care desfășoară activitățile prevăzute la alin. (11)  şi (2) are obligația de a purta în permanență mască ce va fi schimbată la un interval de cel mult 4 ore, iar operatorul economic va asigura măști pentru aceștia, precum și soluții de dezinfecție a mâinilor în zona de acces în incintă. Purtarea măștilor de protecție de către client și respectarea normelor de distanțare la case de marcat este obligatorie.

De asemenea, potrivit noii forme a legii referitoarea la starea de alertă, pe durata acesteia, posturile vacante sau temporar vacante din cadrul Ministerului Sănătăţii şi unităţilor aflate în subordinea, coordonarea şi sub autoritatea Ministerului Sănătăţii, inclusiv funcţiile publice de execuţie si conducere, pot fi ocupate de funcționari publici sau personal contractual, prin numire, fără concurs. Numirea se face prin ordin al ministrului sănătății și încetează de dreptîn cel mult 30 de zile de la data încetării stării de alertă.

Comisia Juridică se reunește de urgență!

În lege au fost introduse mai multe sancțiuni pentru nerespectarea măsurilor dispuse de autorități, însă deputații au respins articolul care prevede măsurile respective. Altfel spus, deputații au stabilit pedepse pentru fapte care nu există.

Știre inițială

În plus, a fost adoptat un amendament care prevede intrarea în vigoare a legii imediat după publicarea în Monitorul Oficial. Deși prevederea este neconstituțională, legea ar putea intra în vigoare vineri, astfel încât, în weekend să poată fi aplicate măsuri de restricție, relatează Digi24.

Amendamentul care prevede că legea intră în vigoare la data publicării în Monitorul Oficial a fost propus de deputatul PNL Florin Roman și a fost adoptat de Comisia juridică prin voturile PNL și Pro România, în timp ce deputații juriștii UDMR și USR s-au abținut.

De asemenea, o altă modificare a fost făcută la categoria amenzilor. Astfel, în perioada stării de urgență, cuatumul maxim al unei amenzi poate fi de 2.500 de lei.

La momentul transmiterii acestei știri, forma proiectului de lege privind starea de alertă în urma modificărilor făcute de Comisia Juridică este votată online de deputați.

PROIECT. Măsurile prevăzute de lege, în forma adoptată de Comisia Juridică:

„Constituie contravenții, în măsura în care nu sunt săvârșite în astfel de condiții încât să fie considerate potrivit legii penale infracțiuni, următoarele fapte săvârșite pe durata stării de alertă:

a) neluarea de către conducătorii serviciilor de asistență socială, a măsurilor stabilite conform art.44 alin.(2) lit.e), referitoare la adaptarea programului de lucru sau la permanentizarea activității;

b) neluarea de către conducătorii autorităților sau instituțiilor la nivelul cărora sunt constituite centrele operative pentru situații de urgență, a măsurilor pentru permanentizarea activității acestora, conform art.44 alin.(2) lit.f);

c) neexecutarea măsurilor stabilite conform art.44 alin.(3) lit.a), referitoare la evacuarea temporară a persoanelor și bunurilor din zona afectată sau posibil a fi afectată, de către personalul instituțiilor și autorităților publice desemnate să pună în aplicare aceste măsuri;

d) împiedicarea de către orice persoană fizică, a executării măsurilor de evacuare temporară a persoanelor și bunurilor din zona afectată sau posibil a fi afectată, stabilite conform art.44 alin.(3) lit.a);

e) împiedicarea de către orice persoană fizică, a distribuirii ajutoarelor de primă necesitate pentru persoanele și animale afectate, stabilite conform art.44 alin.(3) lit.b);

f) neefectuarea lucrărilor stabilite conform art.44 alin.(3) lit.c), referitoare la modificarea de urgență a mediului înconjurător și infrastructurii, de către personalul instituțiilor și autorităților publice desemnate prin hotărâri ale comitetelor pentru situații de urgență să pună în aplicare aceste măsuri;

g) împiedicarea de către orice persoană fizică, a efectuării lucrărilor stabilite conform art.44 alin.(3) lit.c), referitoare la modificarea de urgență a mediului înconjurător și infrastructurii;

h) nerespectarea de către persoanele fizice, a măsurilor individuale de protecție a vieții și pentru limitarea efectelor tipului de risc produs asupra sănătății persoanelor, stabilite conform art.44 alin.(3) lit.d);

i) nerespectarea de către persoanele fizice, a măsurilor de izolare la domiciliu stabilite conform art.44 alin.(3) lit.d);

j) nerespectarea interdicțiilor stabilite conform art.44 alin.(4) lit.a), de a organiza mitinguri, demonstrații, procesiuni, concerte sau alte tipuri de întruniri, în spații deschise, ori întruniri de natura activităților culturale, științifice, artistice, religioase, sportive sau de divertisment, în spații închise;

k) participarea persoanelor fizice la mitinguri, demonstrații, procesiuni, concerte sau la alte tipuri de întruniri, în spații deschise, ori la întruniri de natura activităților culturale, științifice, artistice, religioase, sportive sau de divertisment, în spații închise, interzise în conformitate cu art.44 alin.(4) lit.a);

l) desfășurarea de către organizatori, a unor mitinguri, demonstrații, procesiuni, concerte sau a altor tipuri de întruniri, în spații deschise, ori a unor întruniri de natura activităților culturale, științifice, artistice, religioase, sportive sau de divertisment, în spații închise, cu nerespectarea măsurilor stabilite conform art.44 alin.(4) lit.a);

m) circulația persoanelor, pietonală sau cu vehicule, în locurile și, după caz, în intervalele orare în care aceasta a fost interzisă sau restrânsă potrivit art.44 alin.(4) lit.b);

n) nerespectarea de către persoanele fizice, a interdicției de ieșire din zonele stabilite în conformitate cu art.44 alin.(4) lit.c) sau încălcarea intervalelor orare în care este permisă ieșirea din aceste zone;

o) nerespectarea de către persoanele fizice, a interdicției de ieșire din clădirile, localitățile sau zonele geografice în care a fost instituită carantina potrivit art.44 alin.(4) lit.c);

p) nerespectarea de către operatori, a măsurilor stabilite potrivit art.44 alin.(4) lit.d), referitoare la restrângerea sau interzicerea transporturilor rutiere, feroviare, maritime, fluviale, aeriene sau cu metroul ori încălcarea intervalelor orare în care acestea sunt permise;

q) nerespectarea de către conducătorii instituțiilor sau operatorilor economici, a condițiilor stabilite potrivit art.44 alin.(4) lit.f), referitoare la desfășurarea activității acestor instituții sau operatori economici;

r) nerespectarea de către conducătorii instituțiilor sau operatorilor economici, a măsurilor stabilite potrivit art.44 alin.(4) lit.f), referitoare la suspendarea temporară a activității acestor instituții sau operatori economici;

s) neefectuarea lucrărilor pentru demolarea parțială sau totală a unor construcții, instalații sau amenajări, mutarea/dezmembrarea unor bunuri/mijloace mobile ori pentru inundarea controlată a unor terenuri, culturi, plantații sau păduri, de către persoanele fizice sau juridice ori de către personalul instituțiilor și autorităților publice desemnate potrivit art.44 alin.(4) lit.g);

ș) împiedicarea de către orice persoană fizică, a efectuării lucrărilor pentru demolarea parțială sau totală a unor construcții, instalații sau amenajări, mutarea/dezmembrarea unor bunuri/mijloace mobile ori pentru inundarea controlată a unor terenuri, culturi, plantații sau păduri, stabilite potrivit art.44 alin.(4) lit.h);

t) neefectuarea de către operatorii economici, a activităților în folosul comunităților locale, stabilite potrivit art.44 alin.(4) lit.i).

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
O fetiță de 4 ani a murit după ce ar fi mâncat macrou congelat. Bunica...
Florin Piersic, internat în stare gravă la Terapie Intensivă! Infecția s-a extins, iar actorul ar...
FOTO. Cât de bine arată cea mai frumoasă hocheistă din lume!
Simona Halep revine în Spania! Sportiva din România va evolua la Madrid Open
Trupul unei tinere a fost turnat în beton în urmă cu peste 50 de ani....
Digi RCS-RDS, cadou de Paște pentru toți abonații din România: toate facturile la jumătate de...
Dieta biochimică a lui Ion Iliescu | Ce mănâncă, de fapt, fostul președinte la 94...
ANIMAŢIE. Accidentul teribil din Mangalia. Şoferul a murit, iar pasagerul şi-a pierdut o mână: "Mamă,...
Florin Piersic, în stare gravă! Breaking news!
Sicriu în formă de mașină, trandafiri albi și dedicații pe bandă rulantă! Imaginile durerii de...
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan...
Cum poți stinge martorul pentru sonda Lambda? Ce alte probleme indică „check engine”?
Ursula von der Leyen întinde mâna extremei drepte pentru o colaborare după alegerile europarlamentare
Simbolul ASCUNS în logo-ul NASA! Spune TOTUL despre adevăratul scop al agenției
TOŢI cei cu TELEFOANE mobile sunt obligați să respecte din 29 aprilie. Guvernul a dat...
Codul Muncii modificat oficial. Noi obligații pentru angajatori
Program magazine 1 mai 2024. Orarul Lidl, Kaufland, Auchan, Penny, Carrefour, Profi, Mega Image și...
Vlăduța Lupău, imagini ireale! Cum arăta cântăreața. Adevărul despre operațiile ei
Robi, hotărât să lupte pentru Roberta! Concurentul nu este impresionat de chimia dintre Roberta și...
"Zici că era la sala de fitness". Iulia Vântur, concert live! Blondina a fost criticată...
BANCUL ZILEI. Doctorul către Bulă: - Am o singură nelămurire… Dacă te-ai duce seara acasă,...
Mâncarea preferată a românilor de 1 Mai. Care a fost cea mai scumpă comandă?