Prima pagină » Știri » Câte persoane pot călători într-un autoturism, în condițiile stării de alertă

Câte persoane pot călători într-un autoturism, în condițiile stării de alertă

Știri
Câte persoane pot călători într-un autoturism, în condițiile stării de alertă

România a trecut de la starea de urgență la cea de alertă, iar printre nelămuririle românilor se află și cea a numărurlu ide persoane care pot fi transportate într-un autoturism.

Se știa că, în ambele stări de urgență, nu se pot forma grupuri mai mari de trei persoane, dacă nu sunt din aceeași familie, dar era valabil pentru varianta pietonală, nu cea în care acele persoane se află într-o mașină.

Ordonanța militară nr. 4 specifica faptul că „interdicția privind circulația persoanelor într-un grup mai mare de 3 persoane se aplică exclusiv circulației pietonale.”

Această prevedere venea în completarea articolului 3 din Ordonanța de Urgență nr. 2 care interzicea circulația într-un grup mai mare de 3 persoane.

Un grup de persoane este reprezentat de alăturarea unui număr mai mare de 3 persoane care nu locuiesc împreună.

Câte persoane pot călători într-un autoturism, în condițiile stării de alertă

Grupul de Comunicare Strategică (GCS) a clarificat acest aspect, menționând că se pot transporta mai mult de 3 persoane în mașină, dar este importantă respectarea măsurilor generale de prevenire a răspândirii COVID-19, inclusiv prin păstrarea unui loc liber între pasageri.

Totuși, acest lucru se poate aplica în microbuze sau autobuze, dar este imposibil să transporți într-un autoturism cu cinci locuri mai mult de 3 persoane și să lași un loc liber între acestea, scrie Promotor.ro.

Reguli pentru firmele de transport persoane, în stare de alertă

Când vine vorba de firmele de transport persoane, în special taximetrie și ride-sharing, problemele sunt și mai clare. Taximetriștii nu acceptă mai mult de doi clienți, care vor sta numai pe bancheta din spate.

Este vorba despre Ordinul nr. 984/829/2020 al ministrului Transporturilor și al ministrului Sănătății, privind măsurile pentru prevenirea contaminării cu noul virus SARS-CoV-2 și pentru asigurarea desfășurării activităților în condiții de siguranță sanitară în domeniul transporturilor, pe perioada stării de alertă, publicat sâmbătă, 16 mai, în Monitorul Oficial, scrie startupcafe.ro.

La Anexa 2 a acestui ordin sunt prevăzute MĂSURI ȘI REGULI care se impun a fi implementate în domeniul transportului rutier de persoane, pe perioada stării de alertă, pentru prevenirea răspândirii COVID-19:

1. La urcarea în vehicul vor fi montate dozatoare cu soluții dezinfectante. Se va efectua obligatoriu curățenia și dezinfecția mijlocului de transport înainte de plecarea în cursă. Va fi evitată măturarea uscată și alte acțiuni mecanice pe suprafețe potențial contaminate, pentru a reduce posibilitatea de dispersare a virusului. Se vor utiliza în schimb metode de curățare umedă.

2. Conducătorul auto va fi dotat cu mască de protecție.

3. Purtarea măștii este obligatorie pentru accesul la bordul vehiculelor de transport pasageri, precum și pe toată durata călătoriei.

4. Spațiul conducătorului auto va fi izolat sau primul rând de scaune va fi păstrat liber, pentru a evita interacțiunea socială.

5. Conducătorii mijloacelor de transport au obligația de a păstra distanța socială în timpul pauzelor și perioadelor de repaus pe drum, evitându-se contactele cu alte persoane (șoferi, pasageri, persoane adiacente parcursului etc.).

6. La îmbarcare/debarcare, pasagerii vor respecta o distanță de siguranță minimă unul față de celălalt.

7. Pentru vehiculele cu cel puțin două uși, accesul în interiorul vehiculului se va realiza doar pe ușa din față, iar coborârea pe cealaltă/celelalte ușă/uși.

8. Pentru microbuze este permis doar transportul persoanelor pe scaune, cu respectarea regulilor generale prezentate mai sus.

9. Pentru transportul pasagerilor în regim de taxi și alternativ sunt obligatorii următoarele măsuri:

a) transportul pasagerilor se va efectua doar pe locurile din spate;
b) conducătorul auto va fi dotat cu măști și dezinfectant de tip biocid;
c) se va delimita spațiul dintre conducătorul auto și pasageri;
d) pasagerii au obligația de a veni la locul de îmbarcare cu mască de protecție și de a purta masca de protecție la urcarea în vehicul și pe toată durata călătoriei;
e) utilizarea mănușilor de către șofer în cazul mânuirii bagajelor clientului sau interacțiunii cu alte persoane (agenți control etc.) este obligatorie, precum și dezinfectarea mâinilor, după îndepărtarea mănușilor într-o pungă special destinată;
f) igienizarea și dezinfectarea interiorului autoturismului sunt obligatorii în fiecare zi;
g) se vor utiliza cu precădere plățile electronice.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Guvernul României vine cu soluții după reclamațiile românilor privind cartea de identitate electronică
Digi24
Putin avertizează că războiul din Iran poate declanșa un șoc global ca pandemia COVID-19
Cancan.ro
Zodia care va da lovitura pe plan sentimental. Acești nativi singuri își vor găsi jumătatea, spune Mihai Voropchievici
Prosport.ro
Daniela Crudu, apariție hot în jacuzzi. Cum arată acum asistenta TV care l-a scos din minți pe Gigi Becali când era iubita lui Mihai Costea
Adevarul
„Stai ca boul pe coadă”: dialogul dintre Gabriela Cristea și Ioana Ginghină care a încins spiritele. Replica dură a medicilor
Mediafax
Care sunt cele mai proaste locuri într-un avion. Experții explică de ce trebuie evitate
Click
Zodiile care au parte de un miracol în aprilie. Ei sunt nativii care vor trăi o lună ca-n povești
Digi24
Ce valoare are bancnota de 10 milioane de riali, recent lansată de Iran, care se confruntă cu o inflație-record
Cancan.ro
Rareș Cojoc i-a dat 'fatala' Andreei Popescu după divorț. Nu doar că a părăsit-o, dar a 'lovit-o' unde o durea mai tare
Ce se întâmplă doctore
Cum arată acum Oana Vincu din trupa Genius. S-a retras din lumina reflectoarelor de ani buni! Mulți nu ar mai recunoaște-o acum!
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
Parteneriate cu industria auto pentru armament low-cost. România, pe radar
Descopera.ro
Ce s-a întâmplat după ce o femeie a auzit voci care îi spuneau...
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Bulă: – M-am atins de altă femeie! Preotul: - Ori atingi, ori bagi – este același lucru!
Descopera.ro
Telescopul Webb a detectat o atmosferă imposibilă pe un fost Pământ antic