Prima pagină » Știri » ALERTĂ. Patru minori au fugit dintr-un centru pentru copii cu dizabilități, unde s-au înregistrat 19 cazuri de infectare cu COVID-19

ALERTĂ. Patru minori au fugit dintr-un centru pentru copii cu dizabilități, unde s-au înregistrat 19 cazuri de infectare cu COVID-19

ALERTĂ. Patru minori au fugit dintr-un centru pentru copii cu dizabilități, unde s-au înregistrat 19 cazuri de infectare cu COVID-19

Patru minori instituţionalizaţi în Centrul ”Sancta Maria” Piatra-Neamţ sunt căutaţi de poliţişti după ce, duminică seara, au fugit din instituţie, a declarat, luni dimineaţa, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Neamţ, Dimitrie Mocanu, relatează Agerpres.ro.

Este vorba de trei băieţi şi o fată cu vârste cuprinse între 15 şi 17 ani.

„Poliţiştii au stabilit faptul că minorii părăsesc în mod frecvent Centrul ‘Sancta Maria’ din Piatra-Neamţ fără acordul personalului de supraveghere. Poliţiştii au efectuat verificări atât pe raza municipiului Piatra-Neamţ, cât şi la persoanele şi în locurile cunoscute ca fiind frecventate de aceştia, însă nu au fost identificaţi”, a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Neamţ.

Poliţiştii au publicat fotografii şi semnalmentele celor 4 minori şi solicită populaţiei sprijinul pentru a-i găsi.

19 cazuri de COVID

La Centrul pentru copii cu dizabilităţi „Sancta Maria” Piatra-Neamţ au fost înregistrate, la începutul lunii, 6 cazuri de COVID-19 la salariaţi şi 13 între tinerii instituţionalizaţi.

Centrul beneficiază de pază asigurată cu personal doar pe timpul zilei, iar tinerii fug frecvent din instituţie, pe timpul nopţii.

Prefectul judeţului Neamţ a cerut conducerii Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului să facă toate demersurile pentru a asigura paza şi pe timp de noapte, însă reprezentanţii Consiliului Judeţean au precizat că nu se justifică o astfel de solicitare.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
„Eu nu sunt un gunoi!” Nicușor Dan explică decizia de a-l interzice pe jurnalistul Ovidiu Vanghele la conferințele de presă
Digi24
Grindeanu anunță desființarea a cel puțin 100 de instituții și companii de stat
Cancan.ro
Cine sunt românii găsiți împușcați în America. Principalul suspect ar fi chiar fostul lor ginere, care ar fi comis crima chiar de ziua fiicei victimelor
Prosport.ro
FOTO. Direct din saună! Imagini hot cu Laila Hasanovic după zvonurile că s-a despărțit de Jannik Sinner
Adevarul
Au plătit până la 600.000 de dolari și și-au vândut casele pentru a trăi pe un vas de croazieră, dar au fost dați jos după doi ani
Mediafax
Presa maghiară, VERDICT despre România: De ce nu mai este „țara-model” din regiune
Click
Corina Caciuc, victorie în instanță după un proces dificil! Ce a declarat partenera lui Laurențiu Reghecampf: „Am fost rănită”
Digi24
Reuniți la Moscova, Putin le-a făcut o propunere trimișilor lui Trump: Trupele ruse vor avea nevoie de 5 zile
Cancan.ro
Corina Caciuc și-a găsit dreptatea în justiție. Soția lui Laurențiu Reghecampf a câștigat procesul: 'Am fost rănită'
Ce se întâmplă doctore
Cuplul celebru de la Insula Iubirii care a DIVORȚAT în secret! Nu mai e cale de întoarcere: „A răsărit soarele pe strada mea”
Ciao.ro
Marius Damian de la Asia Express se topește pe picioare. De ce a slăbit atât de mult
Promotor.ro
Unul dintre cele mai sigure SUV-uri din lume poate fi cumpărat SH. Cât costă un Volvo XC90 după aproape 150.000 KM
Descopera.ro
Primele planete ale Sistemului Solar erau făcute din...
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Descopera.ro
De ce ne place cafeaua chiar dacă la început ni se pare amară?
Mediafax Italia
„Tata mă violează”. Un român acuzat de abuz sexual chiar de fiica lui
Mediafax Spania
Se închid supermarketurile! Greva afectează și programul Carrefour, Lidl sau Aldi