Prima pagină » Știri » TELEORMAN. Trei persoane au murit și o a patra a fost grav rănită, într-un carambol pe DN6

TELEORMAN. Trei persoane au murit și o a patra a fost grav rănită, într-un carambol pe DN6

Trei persoane au murit și alta a fost rănită grav, sâmbătă după-amiază, după ce un șofer a ieșit din coloană să depășească și s-a izbit frontal de o mașină, pe un drum din județul Teleorman.

Centrul Infotrafic din Inspectoratul General al Poliției Române informează că accidentul a avut loc pe Drumul Național 6 (DN6), în zona localității Văceni și au fost implicate două autoturisme și o autoutilitară.

Șoferul unui autoturism ar fi ieșit din coloană și a intrat în coliziune frontală cu o autospecială, care circula regulamentar din sens opus, au precizat reprezentanții Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Teleorman, citați de Mediafax. În urma impactului, trei persoane au murit și alta a fost grav rănită.

La rândul lor, pompierii declară că cele 3 victime decedate au fost găsite încarcerate, iar cea de-a patra a suferit răni grave, dar era conștientă și a fost dusă la Unitatea de Primiri Urgențe (UPU) a Spitalului din Alexandria.

Într-un alt accident produs sâmbătă dimineață tot pe DN6, două persoane au murit și alta a fost rănită.

Carambol cu șase mașini, pe un bulevard din sectorul 4. Accidentul a fost surprins de o cameră de supraveghere

Un grav accident auto, în care au fost implicate șase mașini, s-a petrecut miercuri după-amiază în Capitală. Carambolul a avut loc la intersecția bulevardului Constantin Brâncoveanu cu strada Nițu Vasile, din sectorul 4.

Evenimentul rutier nu s-a soldat cu victime, dar mașinile implicate în accident au fost grav avariate.

TRAGEDIE IN ITALIA. Patru români, între care un bebeluș și o fetiță de 10 ani, au murit într-un grav accident auto

Patru români, printre care un bebeluș și o fetiță de 10 ani, au murit vineri după-amiază, într-un grav accident auto produs, în jurul orei 14.00, în zona Badia al Pino, din provincia italiană Arezzo.

Cei doi copii se aflau împreună cu bunicii și alte patru persoane într-un minivan marca Volkswagen Sharan, iar în accident au fost implicate două autoturisme și un TIR.

În urma impactului violent, cei doi copii și bunicii lor au murit pe loc. Alte șapte persoane au fost rănite și au ajuns de urgență la spital, relatează Antena 3.

Victimele care au supraviețuit accidentului au fost transportate la spitalele din apropiere, iar doi dintre pacienți au fost duși cu elicopterelor medicale, pentru că se aflau în stare gravă fiind extrem de gravă.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
România, la coada Europei la plata profesorilor. De ce profesorii din Vest câștigă de peste trei ori mai mult
Digi24
Butonul din mașină pe care șoferii sunt obligați să îl folosească. Situațiile prevăzute de Codul rutier
Cancan.ro
'Profetul Apocalipsei' anunță o nouă pandemie, după ce a prezis corect pandemia COVID 19: 'O boală mult mai...'
Prosport.ro
Transformarea lui Adrian Mutu. A slăbit 13 kilograme cu dieta lui strictă: ce mănâncă și ce bea
Adevarul
Dilema USR și jocul PSD în negocierile pentru Guvernul Niculescu. Ce șanse are noul Cabinet
Mediafax
Victoria de etapă a României în lupta pentru bugetul Uniunii Europene
Click
Pe câți bani cântă cei mai scumpi soliști din România, în 2026? „Nu toți au și voce de Eurovision!”
Digi24
Ce se întâmplă dacă se descoperă petrol sau gaze sub terenul tău. Cui aparțin resursele și în ce situații poți primi despăgubiri
Cancan.ro
Cum a ajuns Andreea Popescu să-l înșele pe Rareș Cojoc cu antrenorul Dan Alexa, de fapt: 'Și s-a...
Ce se întâmplă doctore
Este de nerecunoscut! Celebra actriță a slăbit 32 de kilograme în aproape 2 ani. Care este secretul transformării sale: „Nu am folosit injecții”
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
Dai flash-uri ca să avertizezi despre radar? Țara în care Poliția poate amenda cu ajutorul dronelor
Descopera.ro
De ce oamenii repetă afirmații în fiecare dimineață? Când pot ajuta și când nu fac aproape nimic
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. - Treci pe la mine? Sunt goală și singură!
Descopera.ro
Cele mai misterioase scrieri ale lumii antice, pe care nimeni nu a reușit să le descifreze
Mediafax Italia
A fost CUTREMUR: ”S-a simțit puternic!”
Mediafax Spania
Stai în chirie? Cât vei plăti după noile reguli