FOTO EXCLUSIV. Prima probă la BAC, cu emoții la română: Tunel cu dezinfectant, Poliție și speranța „că pică romanul”

FOTO EXCLUSIV. Prima probă la BAC, cu emoții la română: Tunel cu dezinfectant, Poliție și speranța „că pică romanul”
FOTO EXCLUSIV. Prima probă la BAC, cu emoții la română: Tunel cu dezinfectant, Poliție și speranța „că pică romanul”. Foto ALL: Alexandrea Pandrea/Gândul
Publicat: 22/06/2020, 10:18

Cu masca pe față, zeci de elevi s-au strâns de la primele ore ale dimineții la Liceul Ion Creangă din Capitală. Copleșiți de emoția revederii, copiii așteaptă în șir indian să ajungă în sălile de clasă, acolo unde vor susține prima probă scrisă la BAC: limba și literatura română.

Bucuria revederii unor colegi, emoția primului examen era în contrast cu rigiditatea și crisparea autorităților: „Păstrăți, distanța”, spune una dintre persoanele care îi ghidează pe elevi. Pandemia de coronavirus, cu toate că a impus o distanțare socială, a avut un efect contrar asupra elevilor. Copiii și-au manifestat bucuria de a își revedea colegii, de a se afla printre oameni laolaltă, cu toate că emoțiile primului examen sunt intense.

Romanul, mai preferat de absolvenții de liceu, decât poezia: „Să nu pice poezia”, se aud câteva voci.

Examen cu tunel cu dezinfectant

La intrarea în școală este montat un tunel de dezinfecție pe unde elevii trebuie să treacă.  Un panou mare cu scris colorat le vine în întâmpinare: „MĂSURI DE PROTECȚIE”, e însemnat cu scris roșu.

În interior se află și un covoraș cu dezinfectant. Apoi, elevii sunt împărțiți pe două coloane, stânga și dreapta, pentru a a intra în școală. O doamnă îi întâmpină și le dă o hârtie unde trebuie să noteze toate obiectele pe care le au la ei, în genți și ghiozdane. La intrarea în liceu sunt întâmpinați de personalul medical care le ia temperatura, primesc o nouă mască și își dezinfectează mâinile. Câțiva elevi repetă materia și înainte să intre în sala de examen.

Emoții la română

În șirul indian l-am găsit și pe Andrei. Nu i-a fost greu pe perioada pandemiei. Spune că s-a adapt rapid la orele online. Acum a venit să susțină proba scrisă la limba și literatura română, iar zilele viitoare va da examenul la matematică și fizică. Următorul pas e admiterea la Politehnică

„Am avut ce să lucrez. Am lucrat foarte multe variante și am avut timp să mă pregătesc. La română am avut materiale suficiente. Nu vreau să mă gândesc totuși ce o să pice la partea a treia, pentru că o să-mi facă mai mult rău”, spune Andrei.

Pe o bancă, trei băieți completează o hârtie. Unul dintre ei este Vlad și a atras deja toate privirile cu tricoul lui.

„Eu unul am emoții foarte mari. Doar la română. Am citit, am învățat ca toată lumea. Dar tot am un sentiment de neliniște. Mi-a fost mai greu cu pandemia, însă s-a scurtat și materia. Ceea ce a fost bine”, spune Vlad.

Foto:Vlad la intrarea în liceu

Și prietenul său a avut la fel de multe emoții: „E primul examen mai important. Dar nu mi-a îngreunat viața față de obicei. Am încercat să învăț la timp și în ultima perioadă doar să recapitulez. Sper să pice epicul, recunosc, dar romanul Ultima Noapte de Dragoste nu l-am învățat așa bine”, spune Sebastian.

Ana Maria și Mihaela se pregătesc să intre încrezătoare la examen. Au repetat cam în fiecare zi, au făcut ore online, însă le-a lipsit școala și colectivul. Următorul pas este admiterea la Academia de Poliție și Facultatea de Medicină. Cele mai multe emoții le au la proba de limba română, spun fetele, căci „e mai subiectivă corectura”.

„Am rezolvat texte de antrenament puse de minister, deși au fost cam puține. La clasa a VIII-a au fost mai multe. Ne-am pregătit și cu meditații, altfel ne-ar fi fost mai greu. Nu ne-am fi pregătit în aceeași măsură fără meditații, să fiu sinceră. Ne-a lipsit să venim la școală, inclusiv socializarea. Aveam nevoie să socializăm și cu colegii, interacțiunea direct cu profesorii e foarte importantă. Și emoțiile au fost altfel simțite dacă am stat atâta acasă”, spune Ana.

Foto: Ana și Mihaela la Liceul Ion Creangă

La un moment dat, câțiva polițiști au venit să verifice dacă elevii păstrează distanța socială.

Mesajul unei profesoare pentru elevi

„Cine vă spune că nu trebuie să aveți emoții vă minte cu nerușinare. Emoțiile sunt bune, dar nu le modelați sub forma anxietății. Transformați-le în emoții constructive și copleșiți-le voi pe ele, printr-o imagine care vă proiectează dincolo de acest examen important pentru voi. Vedeți-vă cu colegii voștri înainte, plângeți-vă unul altuia de Otilii și de Ștefani, de integrale și de țesuturi, fiți alături unii de ceilalți. De undeva, dincolo de bănci, și noi, profesorii, suntem alături de voi și vă trăim emoțiile”, este mesajul profesoarei pentru elevii care susțin în această perioadă bacalaureatul.

Ina Stoica
Este absolventă a Facultății de Litere-Limbi și Literaturi Străine din București. Are un masterat în domeniul jurnalismului și cel al comunicării mai mult
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Un bărbat a fost găsit crucificat pe un gard, cu cuie bătute în mâini. Poliția...
Șoseaua din România pe care mulți turiști o consideră mai frumoasă decât Transalpina și Transfăgărășanul
FOTO. Manechinul a simțit că trebuie să atragă atenția între burlacii milionari de la Miami...
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu...
O gaură misterioasă, de mărimea Elveției, se formează în același loc în Antarctica. După 50...
Nenorocirea abătută asupra României în noaptea de Înviere a șters de pe hartă un loc...
Minune de Paște! S-a vindecat de CANCER, după ce a trecut prin momente grele
"Suntem o comună binecuvântată de Dumnezeu!" Fructul cu care localnicii au dat lovitura. Cu cât...
Se spală rufe azi și în a treia zi de Paște? Ce spun preoţii
Cine este românul care și-a pierdut viața în noaptea de Înviere, în Italia. Mașina tânărului...
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Dacă un șofer face o depășire neregulamentară, ești obligat să-l lași să intre în fața...
Macron îl îndeamnă pe Netanyahu să ajungă la un acord de armistiţiu cu Hamas
Substanță RADIOACTIVĂ, găsită în urina fumătorilor de țigări electronice!
Se dă lege pentru românii din TRANSILVANIA. Noile măsuri vor deveni OBLIGATORII prin lege
Mare surprize la Chefi la cuțite. Puțini se mai așteptau la așa ceva
Zodiile care vor pierde o persoană dragă până la finalul primăverii. Ce anunță astrele pentru...
Georgiana Lobonț a izbucnit în plâns! "Bebelușii mei..."
Maria Cârneci, destăinuiri emoționante despre pierderea soțului ei. Artista încă nu și-a găsit liniștea fără...
Cât de bogată este, de fapt, Maria Cârneci: "Nu am mașină"
BANCUL ZILEI. Profesorul:- Bulă, poți sa-mi spui ce înseamnă abstract?
O grotă subacvatică este atât de adâncă încât cercetătorii nu i-au putut găsi fundul