Prima pagină » Educație » FOTO EXCLUSIV. Prima probă la BAC, cu emoții la română: Tunel cu dezinfectant, Poliție și speranța „că pică romanul”

FOTO EXCLUSIV. Prima probă la BAC, cu emoții la română: Tunel cu dezinfectant, Poliție și speranța „că pică romanul”

Ina Stoica

Cu masca pe față, zeci de elevi s-au strâns de la primele ore ale dimineții la Liceul Ion Creangă din Capitală. Copleșiți de emoția revederii, copiii așteaptă în șir indian să ajungă în sălile de clasă, acolo unde vor susține prima probă scrisă la BAC: limba și literatura română.

Bucuria revederii unor colegi, emoția primului examen era în contrast cu rigiditatea și crisparea autorităților: „Păstrăți, distanța”, spune una dintre persoanele care îi ghidează pe elevi. Pandemia de coronavirus, cu toate că a impus o distanțare socială, a avut un efect contrar asupra elevilor. Copiii și-au manifestat bucuria de a își revedea colegii, de a se afla printre oameni laolaltă, cu toate că emoțiile primului examen sunt intense.

Romanul, mai preferat de absolvenții de liceu, decât poezia: „Să nu pice poezia”, se aud câteva voci.

Examen cu tunel cu dezinfectant

La intrarea în școală este montat un tunel de dezinfecție pe unde elevii trebuie să treacă.  Un panou mare cu scris colorat le vine în întâmpinare: „MĂSURI DE PROTECȚIE”, e însemnat cu scris roșu.

În interior se află și un covoraș cu dezinfectant. Apoi, elevii sunt împărțiți pe două coloane, stânga și dreapta, pentru a a intra în școală. O doamnă îi întâmpină și le dă o hârtie unde trebuie să noteze toate obiectele pe care le au la ei, în genți și ghiozdane. La intrarea în liceu sunt întâmpinați de personalul medical care le ia temperatura, primesc o nouă mască și își dezinfectează mâinile. Câțiva elevi repetă materia și înainte să intre în sala de examen.

Emoții la română

În șirul indian l-am găsit și pe Andrei. Nu i-a fost greu pe perioada pandemiei. Spune că s-a adapt rapid la orele online. Acum a venit să susțină proba scrisă la limba și literatura română, iar zilele viitoare va da examenul la matematică și fizică. Următorul pas e admiterea la Politehnică

„Am avut ce să lucrez. Am lucrat foarte multe variante și am avut timp să mă pregătesc. La română am avut materiale suficiente. Nu vreau să mă gândesc totuși ce o să pice la partea a treia, pentru că o să-mi facă mai mult rău”, spune Andrei.

Pe o bancă, trei băieți completează o hârtie. Unul dintre ei este Vlad și a atras deja toate privirile cu tricoul lui.

„Eu unul am emoții foarte mari. Doar la română. Am citit, am învățat ca toată lumea. Dar tot am un sentiment de neliniște. Mi-a fost mai greu cu pandemia, însă s-a scurtat și materia. Ceea ce a fost bine”, spune Vlad.

Foto:Vlad la intrarea în liceu

Și prietenul său a avut la fel de multe emoții: „E primul examen mai important. Dar nu mi-a îngreunat viața față de obicei. Am încercat să învăț la timp și în ultima perioadă doar să recapitulez. Sper să pice epicul, recunosc, dar romanul Ultima Noapte de Dragoste nu l-am învățat așa bine”, spune Sebastian.

Ana Maria și Mihaela se pregătesc să intre încrezătoare la examen. Au repetat cam în fiecare zi, au făcut ore online, însă le-a lipsit școala și colectivul. Următorul pas este admiterea la Academia de Poliție și Facultatea de Medicină. Cele mai multe emoții le au la proba de limba română, spun fetele, căci „e mai subiectivă corectura”.

„Am rezolvat texte de antrenament puse de minister, deși au fost cam puține. La clasa a VIII-a au fost mai multe. Ne-am pregătit și cu meditații, altfel ne-ar fi fost mai greu. Nu ne-am fi pregătit în aceeași măsură fără meditații, să fiu sinceră. Ne-a lipsit să venim la școală, inclusiv socializarea. Aveam nevoie să socializăm și cu colegii, interacțiunea direct cu profesorii e foarte importantă. Și emoțiile au fost altfel simțite dacă am stat atâta acasă”, spune Ana.

Foto: Ana și Mihaela la Liceul Ion Creangă

La un moment dat, câțiva polițiști au venit să verifice dacă elevii păstrează distanța socială.

Mesajul unei profesoare pentru elevi

„Cine vă spune că nu trebuie să aveți emoții vă minte cu nerușinare. Emoțiile sunt bune, dar nu le modelați sub forma anxietății. Transformați-le în emoții constructive și copleșiți-le voi pe ele, printr-o imagine care vă proiectează dincolo de acest examen important pentru voi. Vedeți-vă cu colegii voștri înainte, plângeți-vă unul altuia de Otilii și de Ștefani, de integrale și de țesuturi, fiți alături unii de ceilalți. De undeva, dincolo de bănci, și noi, profesorii, suntem alături de voi și vă trăim emoțiile”, este mesajul profesoarei pentru elevii care susțin în această perioadă bacalaureatul.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Despăgubiri uriașe pentru un spital, după moartea unei paciente! Femeia a căzut din pat
Digi24
STB a acumulat 484 de ani de concedii medicale într-un an. Borza: „Vom sesiza și Parchetul, și Casa Națională de Asigurări de Sănătate”
Cancan.ro
4.000 lei amendă tuturor românilor care locuiesc la casă și fac acest lucru în curte, crezând că nu îi vede nimeni
Prosport.ro
Țiriac a inaugurat cu fast noua arenă de 7.5 milioane de euro de la Otopeni, sub ochii lui David Popovici și ai altor campioni români: „Asta mă face fericit”
Adevarul
Manichiurista care ironizează salariile medicilor rezidenți și susține că ea câștigă mai bine: „De bani nu vorbim, că vede ANAF-ul!”
Mediafax
O insulă turistică oferă 30.000 de euro celor care vor să se mute acolo! Oferta care atrage atenția
Click
Ilie Bolojan, ținta criticilor după ce a purtat un costum de 4.000 de euro la nunta fiicei sale: „Arată a șofer de TIR”
Digi24
Schimbare radicală: SUA nu mai retrag soldații din Europa, îi transferă pe flancul estic. România ar putea fi vizată
Cancan.ro
Nuntă cu fast în familia lui Ilie Bolojan! Unde are loc evenimentul și cine sunt nașii fiicei sale
Ce se întâmplă doctore
Ce s-a ales de Dana, prima soție a lui Dan Petrescu, femeia care l-a înşelat cu Radu Niculescu. Cum arată şi din ce face bani
Ciao.ro
Marius Damian de la Asia Express se topește pe picioare. De ce a slăbit atât de mult
Promotor.ro
Mașina Zilei: Un Suzuki Grand Vitara diesel caută un nou proprietar. Prețul cerut pentru SUV-ul japonez
Descopera.ro
Gravitația ar putea proteja Universul de paradoxurile călătoriei în timp, însă există o problemă
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Descopera.ro
Topirea gheții din Antarctica a declanșat o schimbare bruscă în adâncul oceanului
Mediafax Italia
Case ieftine. Unde le găsești și ce trebuie să verifici înainte să cumperi?!
Mediafax Spania
Profeția care s-a adeverit! Ce spunea în urmă cu 12 ani...