COVID-19. Austria și Olanda îşi redeschid industria sexului, dar cu respectarea unor reguli

COVID-19. Austria și Olanda îşi redeschid industria sexului, dar cu respectarea unor reguli
COVID-19. Austria și Olanda îşi redeschid industria sexului, dar cu respectarea unor reguli / Sursă Foto: Hepta
Publicat: 01/07/2020, 21:22
Actualizat: 06/04/2021, 20:04

Casele de toleranță olandeze, inclusiv cele din cunoscutul cartier roşu din Amsterdam, şi-au redeschis miercuri porţile închise în luna martie din cauza pandemiei Covid-19, la fel şi în Austria, unde Ministerul Sănătăţii a emis o serie de recomandări pentru a preveni răspândirea noului coronavirus, ţinând cont de natura intimă a acestei activităţi, conform agenției AFP.

1 iulie este data redeschiderii bordelurilor

Toate ”meserile de contact” sunt din nou permise în Olanda începând cu 1 iulie, autorizaţie care priveşte în special lucrătoarele şi lucrătorii sexului.

”Suntem toţi mulţumiţi că ne putem întoarce la lucru, pentru că mulţi lucrători ai sexului nu au obţinut niciun ajutor din partea guvernului”, spune Foxxy, o lucrătoare a sexului din Amsterdam şi militantă la centrul de informare asupra prostituţiei din acest oraş. Ea trebuie să respecte însă nişte reguli indicate de autorităţi. ”Înainte de întâlnire, trebuie să verific cu clientul dacă se simte bine şi dacă nu prezintă niciun simptom (de coronavirus) sau dacă vreunul dintre membrii căminului său prezintă simptome”, explică Foxxy, adăugând şi regulile sanitare obişnuite, precum dezinfectarea camerei, spălatul mâinilor şi schimbarea lenjeriei de pat după fiecare întâlnire.

În schimb, purtarea măştii nu este obligatorie, lucru pentru care Foxxy este încântată. Ea mai spune că nu se aşteaptă la o scădere a activităţii din cauza normelor sanitare sau a temerii privind riscul de transmitere a virusului, de altfel pentru prima zi de lucru programul său de întâlniri fiind ”complet”.

Aproximativ 7.000 de persoane sunt angrenate în această activitate numai la Amsterdam, unde 75% dintre prostituate provin din ţări cu venituri reduse, mai ales din Europa de Est, spun datele oficiale.

Tot de la 1 iulie s-a reluat această activitate şi în Austria, unde Ministerul Sănătăţii a recomandat ”limitarea contactului fizic la minim”, prostituatele şi clienţii lor să evite să fie faţă în faţă în timpul actului şi să poarte măşti de unică folosinţă. Printre alte recomandări formulate de acelaşi minister se numără evitarea săruturilor, a sexului în grup, informarea clienţilor despre regulile sanitare şi de igienă, astfel să se refuze oferirea serviciilor către persoane care prezintă simptome de COVID-19, precum tuse, febră sau respiraţie dificilă.

Înaintea elaborării acestor recomandări guvernul austriac a organizat o masă rotundă cu persoane care activează în acest sector, pentru a vedea opinia lor. ”Suntem mulţumiţi că ministerul apelează mai degrabă la recomandări decât la sancţiuni”, afirmă Eva van Rahden, care conduce un centru de consiliere pentru aceste persoane, ea admiţând însă că femeile care-şi oferă serviciile sexuale pe stradă vor avea dificultăţi în a respecta recomandările.

Aproximativ 8.000 de persoane sunt înregistrate în industria sexului în Austria.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Cine a ucis-o pe Karen în 1966? Misterul a fost elucidat abia acum, iar descoperirea...
De necrezut! Pe ce dată pică Paștele în 2025? Se întâmplă asta o dată la...
FOTO. Cât de frumoasă e noua iubită cu care s-a cuplat la câteva zile după...
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu...
Unei femei i s-a cerut să se târască și să mugească la interviul pentru job....
Fiartă pe 700.000 de euro! Ce a putut să facă Bianca Drăgușanu, de mână cu...
ȘOCANT: ce conținea peștele macrou care i-a adus moartea fetiței de 4 ani din Călărași
Mesaje de Paște 2024. Urări calde și felicitări pentru cei dragi
Ce conținea peștele mâncat de fetița de 4 ani și bunica ei, decedate după ziua...
Program Metrorex și STB de Paște 2024. Cum vor circula mijloacele de transport în Capitală,...
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar...
La cât timp se face verificarea uleiului? Un detaliu foarte important
China a lansat o sondă pentru a colecta eşantioane de pe faţa ascunsă a Lunii
SURPRIZĂ de PAȘTE: o frumoasă PLOAIE de METEORI!
Simona Halep a primit un nou verdict. Diferența e enormă față de ce se știa:...
Ce e de așteptat de la noua întâlnire între Regele Charles și Prințul Harry
Rezultatele tragerilor speciale Loto de Paști. Numerele câștigătoare de la 6/49, Joker, 5/40, Noroc, Super...
Georgiana Lobonț a izbucnit în plâns! "Bebelușii mei..."
Gabriela Cristea, mesaj pentru cei care nu vor primi cozonacii săi de Paște. Care este...
Ce a declarat Florin Piersic de pe patul de spital: "Asta e cel mai important"
BANCUL ZILEI. Profesorul:- Bulă, poți sa-mi spui ce înseamnă abstract?
Victoria, Regina cu cei mai mulți copii