Prima pagină » Educație » Sunt tot mai puține șanse ca școala să înceapă în regim normal din toamnă. Care este cel mai bun scenariu în opinia ministrului Educației

Sunt tot mai puține șanse ca școala să înceapă în regim normal din toamnă. Care este cel mai bun scenariu în opinia ministrului Educației

Sunt tot mai puține șanse ca școala să înceapă în regim normal din toamnă. Care este cel mai bun scenariu în opinia ministrului Educației

Ministrul Educației, Monica Anisie susține că sunt șanse mici ca școala să se redeschidă la toamnă, ea spunând că cel mai bun scenariu va fi acela în care o parte dintre elevi vor veni fizic la unitățile de învățământ, iar ceilați vor participa la cursuri de acasă, în regim online. 

„Am analizat modalităţile în care am putea redeschide unităţile de învăţământ începând cu 2020 – 2021. Toate scenariile pe care le avem ţin cont de recomandările Ministerului Sănătăţii. Cel mai bun scenariu va fi, dacă Ministerul Sănătății va face această recomandare, va fi acela în care elevii, unii vor fi la şcoală şi alţii vor urmări cursurile în sistem online, urmând să facă rocada în funcţie de situaţia epidemiologică. (…) Unul dintre scenarii era să începem normal, dar nu e cazul de situație normală. Dacă va fi din ce în ce mai rău mai rău, continuăm învățarea online”, a explicat Anisie, la Digi 24.

În ceea ce privește nemulțumirile semnalete de elevi, legate de cursurile online, Monica Anisie a spus că dascălii vor fi instruiți profesional și vor fi capabili să îi ghideze pe elevi să folosească tehnologia.

Ce se întâmplă cu nemulțumirile elevilor referitoare la școala online

„E adevărat că am avut o perioadă în care a trebuit să ne adaptăm la o situație dificilă. Ne vom adapta, vom realiza cursuri de formare în această perioadă pentru profesori pentru a îmbunătăți ceea ce s-a făcut. Ministerul Educației a dat banii pentru achiziția de tablete. Caietul de sarcini a fost dat, a fost deja inițiată procedura, termenul impus este 10 septembrie”, a mai spus ministrul Educației.

De asemenea, și vicepremierul Turcan a explicat ce presupune acest sistem hibrid:

Un sistem hibrid, adică 50% școală fizică iar  50% școală online, este propunerea din partea instituțiilor educaționale, a asociațiilor de părinți. Dar un astfel de sistem presupune ca și zonele dezavantajate să fie acoperire cu net, să existe tehnologie și profesorii să știe să predea, copiii să fie sprijiniți de părinți”, a declarat Raluca Turcan la Digi 24.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Mesajul „Refuzați comanda dacă nu este livrată de un român” a dus la un dosar PENAL
Digi24
VIDEO Escapada la munte în doi, care a declanșat o adevărată isterie. Ce spun acum tinerii dați dispăruți și căutați timp de două zile
Cancan.ro
Ultimul mesaj trimis de Roxana înainte să fie ucisă cu 93 de lovituri de cuțit: Sunt amețită
Prosport.ro
Reacția lui Darren Cahill când a văzut-o pe Simona Halep cu Dorin Mateiu la Wimbledon
Adevarul
Cât ar putea scumpi noua taxă UE carburanții. Calculul pentru un șofer cu Dacia Logan
Mediafax
„Aș fi vrut să fiu româncă”. Declarația celei mai FRUMOASE FEMEI din lume care a emoționat România
Click
Denise Rifai, înșelată de fostul iubit! Prezentatoarea a făcut dezvăluirea în direct: „De-aia n-a mai fost nimic după”
Digi24
Medicamente care pot deveni periculoase pentru organism pe caniculă. Medicii explică ce pacienți au cel mai mare risc de complicații
Cancan.ro
ULTIMA ORĂ! A murit pe loc pe A1! Medicii nu au mai putut face nimic pentru ea!
Ce se întâmplă doctore
Roxana Vancea face senzație! Şi-a etalat formele apetisante pe internet. Cum se menține în formă?
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Spania are cele mai bune insule din Europa în 2026. A depășit Grecia și Italia
Descopera.ro
Revoluția care a schimbat istoria pentru totdeauna!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. O blondă: – Acum citesc o carte managerială, economic financiară…
Descopera.ro
În 2021, oamenii de știință au adăugat o „genă a obezității” într-un cartof. Ce s-a întâmplat după aceea?