Prima pagină » Social » Se dublează sau nu alocațiile? Proiectul de aprobare a OUG ar putea ajunge marți în plenul Senatului

Se dublează sau nu alocațiile? Proiectul de aprobare a OUG ar putea ajunge marți în plenul Senatului

Se dublează sau nu alocațiile? Proiectul de aprobare a OUG ar putea ajunge marți în plenul Senatului
Curtea Constituțională dezbate legea de respingere a creșterii etapizate a alocațiilor copiilor

Senatorii din Comisia pentru muncă, familie şi protecţie socială a primit termen pentru marți, 11 august pentru a prezenta raportul cu privire la proiectul de lege privind aprobarea ordonanței de urgență a Guvernului prin care s-a stabilit majorarea etapizată a alocațiilor de stat pentru copii, începând cu 1 august, în tranșe de câte 20%, până la dublarea lor. În cazul primirii raportului, proiectul va intra pe ordinea de zi a plenului Senatului de marți, programat de la ora 14:00.

Proiectul de lege aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.123/2020 pentru modificarea art.3 din Legea nr.61/1993 privind alocația de stat pentru copii este inclus pe ordinea de zi de marți a ședinței Comisiei pentru muncă, familie şi protecţie socială a Senatului și ar putea ajunge în plenul camerei superioare a Parlamentului, după cum a anunțat președintele interimar al Senatului, Robert Cazanziuc.

„Ordonanţa pentru alocaţiile a primit luni, în Biroul permanent al Senatului, un termen pentru aviz şi raport din partea comisiilor permanente pentru marţi. Dacă colegii vor întocmi acest raport mâine (marţi – n.r.), ea va putea intra chiar mâine pe ordinea de zi a plenului Senatului, pentru că, de la ora 14,00, va avea loc o şedinţă”, a precizat Cazanciuc, citat de Agerpres, după şedinţa conducerii Senatului.

Robert Cazanciuc declarase ieri că este posibil ca parlamentarii PSD să facă un amendament la ordonanţa de urgenţă privind mărirea alocaţiilor, atunci când ea va ajunge în Parlament, astfel încât acestea să fie dublate. „O să vedem dacă o să o respingem sau o să facem un amendament la această ordonanţă în aşa fel încât să respectăm angajamentul iniţial luat de Parlament – şi anume dublarea alocaţiilor. Putem să facem amendamente la ordonanţă în aşa fel încât ea să fie, dacă e vorba de o ordonanţă de rectificare, să asigurăm pur şi simplu sumele necesare”, a declarat Cazanciuc.

Traseul legislativ

Proiectul de Ordonanță de Urgență privind creșterea alocațiilor de stat pentru copii a fost aprobat de Guvern în 31 iulie, cu o zi înainte ca legea care vizează dublarea acestora să intre în vigoare. Conform OUG, creșterea va fi de 20% începând cu drepturile aferente lunii august, care se vor plăti în septembrie. Conform actului normativ aprobat de Guvern și trimis Parlamentului pentru a deveni lege, alocatiile vor fi dublate propriu zis în iulie 2022, după creșteri succesive de 20%.

„(1) Alocaţia de stat pentru copii se stabileşte în cuantum de:

  1. a) 600 lei pentru copiii cu vârsta de până la 2 ani sau de până la 3 ani, în cazul copilului cu handicap;
  2. b) 300 lei pentru copiii cu vârsta cuprinsă între 2 ani şi 18 ani, precum şi pentru tinerii prevăzuţi la art. 1 alin. (3);
  3. c) 600 lei pentru copiii cu vârsta cuprinsă între 3 ani şi 18 ani, în cazul copilului cu handicap.

(2) Cuantumul prevăzut la alin. (1) se aplică începând cu drepturile lunii iulie 2022.

(3) Începând cu drepturile lunii august 2020 cuantumul alocației de stat se majorează, din oficiu, cu câte 20% din diferența dintre cuantumul prevăzut la alin.(1) și cuantumul acordat în luna iulie 2020.

(4) În perioada 2021 – 2022 majorarea prevăzută la alin.(3) se aplică de două ori pe an, de la 1 ianuarie și de la 1 iulie a fiecărui an.

(5) Începând cu drepturile aferente lunii ianuarie 2023 cuantumul alocației de stat pentru copii se indexează anual, din oficiu, cu rata medie anuală a inflației.”

Potrivit documentului aprobat la Palatul Victoria, măsura vine după ce au fost luate în calcul constrângerile bugetare cauzate de cheltuielile neprevăzute. pentru combaterea răspândirii coronavirusului SARS-CoV-2.

Ministrul Muncii, Violeta Alexandru, declara la finalul ședinței în care s-a aprobat OUG, că,dacă PSD o să modifice OUG privind majorarea alocațiilor, s-ar putea ajunge la oprirea plăților pentru copii.

Proiectul de lege de aprobare a ordinaței de Urgență a Guvernului a primit avizul negativ al Consiliului Legislativ. „În raport cu prevederile art 115 alin (4) din Constituție și ținând seama de jurisprudențe Curții Constituționale în materie, considerăm că în preambul trebuie dezvoltate mai temeinic și mai argumentat elementele de fapt și de drept ale situației extraodinare care justifică recurgerea la această cale de reglementare, precum și eventualele efecte negative care s-ar produce în lipsa neadoptării proiectului în regim de urgență, cu atât mai mult cu cât Legea nr. 14/2020 a fost adoptată de Parlament la data de 18.12.2019, anterior asumării răspunderii Guvernului pe Legea bugetului de stat pe anul 2020, care a avut loc la data de 23.12.2019, astfel încât ar fi trebuit să cunoască faptul că sunt necesare resurse financiare suplimentare în vederea creșterii alocațiilor pentru copii”, se arată în documentul Consiliului Legislativ.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
„Eu nu sunt un gunoi!” Nicușor Dan explică decizia de a-l interzice pe jurnalistul Ovidiu Vanghele la conferințele de presă
Digi24
Grindeanu anunță desființarea a cel puțin 100 de instituții și companii de stat
Cancan.ro
Cine sunt românii găsiți împușcați în America. Principalul suspect ar fi chiar fostul lor ginere, care ar fi comis crima chiar de ziua fiicei victimelor
Prosport.ro
FOTO. Direct din saună! Imagini hot cu Laila Hasanovic după zvonurile că s-a despărțit de Jannik Sinner
Adevarul
Au plătit până la 600.000 de dolari și și-au vândut casele pentru a trăi pe un vas de croazieră, dar au fost dați jos după doi ani
Mediafax
Presa maghiară, VERDICT despre România: De ce nu mai este „țara-model” din regiune
Click
Corina Caciuc, victorie în instanță după un proces dificil! Ce a declarat partenera lui Laurențiu Reghecampf: „Am fost rănită”
Digi24
Reuniți la Moscova, Putin le-a făcut o propunere trimișilor lui Trump: Trupele ruse vor avea nevoie de 5 zile
Cancan.ro
Corina Caciuc și-a găsit dreptatea în justiție. Soția lui Laurențiu Reghecampf a câștigat procesul: 'Am fost rănită'
Ce se întâmplă doctore
Cuplul celebru de la Insula Iubirii care a DIVORȚAT în secret! Nu mai e cale de întoarcere: „A răsărit soarele pe strada mea”
Ciao.ro
Marius Damian de la Asia Express se topește pe picioare. De ce a slăbit atât de mult
Promotor.ro
Unul dintre cele mai sigure SUV-uri din lume poate fi cumpărat SH. Cât costă un Volvo XC90 după aproape 150.000 KM
Descopera.ro
Primele planete ale Sistemului Solar erau făcute din...
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Descopera.ro
Destinațiile de vis pe care turiștii ar trebui să le evite în 2027
Mediafax Italia
„Tata mă violează”. Un român acuzat de abuz sexual chiar de fiica lui
Mediafax Spania
Se închid supermarketurile! Greva afectează și programul Carrefour, Lidl sau Aldi