Prima pagină » Știri » Peste 2.000 de credincioși la mănăstirea Nicula. Prefectul Clujului, Mircea Abrudean: ”Adunările religioase nu intră în categoria adunărilor publice”

Peste 2.000 de credincioși la mănăstirea Nicula. Prefectul Clujului, Mircea Abrudean: ”Adunările religioase nu intră în categoria adunărilor publice”

Peste 2.000 de credincioși la mănăstirea Nicula. Prefectul Clujului, Mircea Abrudean: ”Adunările religioase nu intră în categoria adunărilor publice”

Peste 2.000 de persoane s-au adunat la mănăstirea Nicula, vineri, 14 august, în seară dinaintea marii sărbători religioase, Adormirea Maicii Domnului.

Anul trecut, la slujba specială din 15 august au asistat şi peste 120.000 de oameni, de această dată numărul lor va fi mult mai mic, din cauza pandemiei.

Autorităţile se aşteaptă că sâmbătă să ajungă la Mănăstirea Nicula câteva mii de oameni, poate 5.000-6.000.

Prefectul Clujului, Mircea Abrudean, a declarat că „adunările religioase nu intră în categoria adunărilor publice”

„Adunările religioase nu intră în categoria adunărilor publice, astfel că nu se supun restricțiilor de 500 de participanți”, a declarat sâmbătă prefectul Clujului, Mircea Abrudean. Conform acestuia, adunările religioase nu au limitare la numărul de participanţi și „se respectă măsurile de distanţare”.

Numărul forțelor de ordine a fost suplimentată, la mănăstirea Nicula, față de anii precedenți, având în vedere situația sanitară actuală.

De asemenea, au fost implementate măsuri specifice de protecție individuală.

Pentru a evita aglomerația, Mitropolia Clujului a împărțit evenimentul pe trei zile, iar pajiștea din fața mănăstirii a fost parcelată, pentru că pelerinii să stea la distanța impusă de pandemie. Cu toate acestea, o persoană a primit o amendă de 1.000 de lei pentru nerespectarea măsurilor de protecție. Totodată, patru persoane au avut nevoie de îngrijiri medicale

În noaptea de vineri spre sâmbătă, icoană făcătoare de minuni a Maicii Domnului a fost scoasă din biserică și a făcut înconjurul lăcășului de cult. Oamenii s-au apropiat să o vadă, urtând de distanțare, dar nu au putut să o atingă.
Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Marea Neagră înaintează pe Dunăre. Apa sărată poate ajunge la 25 km în interiorul Deltei. Pericol pentru apa potabilă
Digi24
Vladimir Kliciko, mesaj sfâșietor după moartea lui Hayden Panettiere. Ce a spus despre relația lor
Cancan.ro
Am făcut calculul. Ce pensie vei primi, în România, dacă ai muncit 35 de ani, cu un salariu de 4.000-5000 lei
Prosport.ro
Mădălina Ghenea, apariție răvăşitoare. Fosta iubită a lui Dimitrov s-a pozat aproape goală: „Sunt fericită că trăiesc!”
Adevarul
Numărătoare inversă pe șantierul Autostăzii A1 Lugoj - Deva. Când se va vedea „lumina de la capătul tunelului mare”
Mediafax
„Fac pariu că o să legalizeze drogurile”
Click
Ce l-a surprins pe românul care a ajuns în cel mai mare oraș fantomă din lume. „100 MILIARDE $ aruncați pe geam”
Digi24
Un elvețian a intrat în România cu o mașină de 200.000 de euro. Polițiștii de frontieră l-au urmărit și i-au confiscat-o
Cancan.ro
Ei sunt frații care s-au înecat în Olimp. Ce mesaj i-au trimis Vlad și Ionuț mamei lor, înainte de tragedie
Ce se întâmplă doctore
Loredana Groza, apariție fără inhibiții la 56 de ani! Ținuta din plasă care a atras toate privirile. Fanii au rămas uimiți
Ciao.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Promotor.ro
Brandul care aduce în România rivalul chinez pentru Land Rover Defender
Descopera.ro
De ce Carol al II-lea nu a putut salva România?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Mesaj pe ușa unui vecin: Felicitări! Nu știu ce-i faci soției tale…
Descopera.ro
O cauză ascunsă a îmbătrânirii ar putea începe chiar în oasele noastre