Prima pagină » Știri » Bărbat din Hârlău, arestat pentru proxenetism. Victima era exploatată în străinătate

Bărbat din Hârlău, arestat pentru proxenetism. Victima era exploatată în străinătate

Bărbat din Hârlău, arestat pentru proxenetism. Victima era exploatată în străinătate

Un bărbat din localitatea Hârlău, județul Iași, a fost arestat preventiv pentru o durată de 30 zile, fiind acuzat de proxenetism. Victima era exploatată în țări precum Germania și Elveția.

„Procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Hârlău, judeţul Iaşi, la data de 12.09.2020, au solicitat judecătorului de drepturi şi libertăţi din cadrul Judecătoriei Hârlău luarea măsurii arestării preventive pentru o durată de 30 zile faţă de inculpatul M.N. pentru săvârşirea infracţiunii de proxenetism”, se arată într-un comunicat de presă.

Inculpatul verifica activitatea victimei de la distanță, prin intermediul telefonului.

Din probatoriu administrat până la acest moment procesual rezultă suspiciunea rezonabilă că în perioada 05.09.2019 – 11.09.2019, respectiv 25.07.2020 – 10.09.2020, a înlesnit şi a determinat-o pe numita M.A.I. să practice prostituţia pe teritoriul Germaniei şi al Elveţiei, în sensul că prin cunoştinţele pe care le deţine i-a asigurat locurile unde aceasta a practicat prostituţia, i-a achiziţionat biletele de avion şi a stabilit traseul până la locurile menţionate, a ţinut sub control, de la distanţă, prin intermediul telefonului mobil activitatea acesteia, obţinând sumele de bani primite de către M.A.I., ca urmare a activităţii de prostituţie, bani care fie îi erau transmişi direct, fie prin interpuşi, respectiv prin intermediul concubinei sale S. C. sau prin transfer de bani prin „Western Union” şi „Transfer Rapid”.

„Precizăm că punerea în mişcare a acţiunii penale, reţinerea şi arestarea preventivă reprezintă etape ale procesului penal reglementate de Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activităţi care nu pot, în nicio situaţie, să înfrângă principiul constituţional al prezumţiei de nevinovăţie”, se mai arată în comunicat.

Proxenet eliberat din greșeală din Arestul Central al Poliției Capitalei

Un bărbat arestat preventiv pentru proxenetism a fost eliberat, din greșeală, din Arestul Central al Poliției Capitalei. A fost declanșată o anchetă internă pentru a se stabili cum a fost posibil ca acesta să fie pus în libertate.

Potrivit Poliției Capitalei, individul, în vârstă 29 de ani, „care se afla sub măsura arestarii preventive”, a fost eliberat dintr-o eroare.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
„Eu nu sunt un gunoi!” Nicușor Dan explică decizia de a-l interzice pe jurnalistul Ovidiu Vanghele la conferințele de presă
Digi24
Grindeanu anunță desființarea a cel puțin 100 de instituții și companii de stat
Cancan.ro
Cine sunt românii găsiți împușcați în America. Principalul suspect ar fi chiar fostul lor ginere, care ar fi comis crima chiar de ziua fiicei victimelor
Prosport.ro
FOTO. Direct din saună! Imagini hot cu Laila Hasanovic după zvonurile că s-a despărțit de Jannik Sinner
Adevarul
Au plătit până la 600.000 de dolari și și-au vândut casele pentru a trăi pe un vas de croazieră, dar au fost dați jos după doi ani
Mediafax
Presa maghiară, VERDICT despre România: De ce nu mai este „țara-model” din regiune
Click
Corina Caciuc, victorie în instanță după un proces dificil! Ce a declarat partenera lui Laurențiu Reghecampf: „Am fost rănită”
Digi24
Reuniți la Moscova, Putin le-a făcut o propunere trimișilor lui Trump: Trupele ruse vor avea nevoie de 5 zile
Cancan.ro
Corina Caciuc și-a găsit dreptatea în justiție. Soția lui Laurențiu Reghecampf a câștigat procesul: 'Am fost rănită'
Ce se întâmplă doctore
Cuplul celebru de la Insula Iubirii care a DIVORȚAT în secret! Nu mai e cale de întoarcere: „A răsărit soarele pe strada mea”
Ciao.ro
Marius Damian de la Asia Express se topește pe picioare. De ce a slăbit atât de mult
Promotor.ro
Unul dintre cele mai sigure SUV-uri din lume poate fi cumpărat SH. Cât costă un Volvo XC90 după aproape 150.000 KM
Descopera.ro
Primele planete ale Sistemului Solar erau făcute din...
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Descopera.ro
Câți dintre cehi și slovaci ar vrea să se întoarcă la viața din regimul comunist?
Mediafax Italia
„Tata mă violează”. Un român acuzat de abuz sexual chiar de fiica lui
Mediafax Spania
Se închid supermarketurile! Greva afectează și programul Carrefour, Lidl sau Aldi