Prima pagină » Știri » Un autobuz a luat foc în fața unei vopsitorii din Botoșani. Ce au descoperit pompierii, după ce au stins incendiul

Un autobuz a luat foc în fața unei vopsitorii din Botoșani. Ce au descoperit pompierii, după ce au stins incendiul

Un autobuz a luat foc, duminică, în localitatea Frumușica din județul Botoșani. Autovehiculul se afla parcat în fața unui atelier de vopsitorie, iar pompierii au stabilit că focul a fost pus intenționat.

Autobuzul se afla în acel loc de aproximativ două luni, fiind adus pentru a fi vopsit, potrivit reprezentanților Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Botoșani, citați de Mediafax.

La fața locului s-au deplasat două echipaje din cadrul Detașamentului de Pompieri Botoșani și Punctului de Lucru Flămânzi, cu două autospeciale cu apă și spumă, reușind să stingă flăcările.

La sosirea pompierilor, autobuzul ardea în totalitate, existând pericolul de propagare a flăcărilor la atelierul de vopsitorie, dar si la o altă mașină parcată în zonă.

Din primele informații, focul ar fi fost pus intenționat, dar o anchetă a pompierilor va stabili cauza exactă a incendiului.

Un TIR plin cu ulei comestibil a ars ca o torță pe A1, pe sensul spre București

Un TIR care transporta ulei comestibil a luat foc, joi seară, pe Autostrada 1 (Bucureşti-Piteşti), la km 94, pe sensul spre Capitală. Șoferul, în vârstă de 53 de ani, nu a fost rănit, dar pagubele materiale sunt însemnate.

Pompierii de la Detaşamentul Bradu au intervenit cu două autospeciale de stingere cu apă şi spumă şi o ambulanţă SMURD, dar în sprijinul acestora s-a mai deplasat și o autospecială de stingere cu apă şi spumă de la Detaşamentul Piteşti, focul fiind lichidat după aproximativ o oră, potrivit Adevărul

Bolid de lux incendiat, pe o stradă din București

O maşină de lux a fost incendiată, în data de 30 august, cu un cocktail Molotov, în cartierul Drumul Taberei din Capitală.

Pompierii au intervenit de urgență și, din fericire, focul nu s-a extins și la alte mașini.

Lângă autoturismul incendiat a fost găsită și sticlă tip cocktail molotov. Polițiștii fac cercetări pentru identificarea piromanului care a provocat incendiul.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Alarmă pentru tineri: conservantul alimentar care apare în tot mai multe cazuri fatale
Digi24
Unul din cei mai importanți bancheri din Rusia are vești proaste pentru Putin. „Vom ajunge la o criză socială”
Cancan.ro
Tragedie înainte de nuntă! Nepotul lui Mircea Rednic, Marius Totolici, a murit în somn la doar 37 de ani
Prosport.ro
„Doamna Diana, ne omorâți”. Imagini incendiare cu fosta soție a lui Claudiu Niculescu, în costum de baie
Adevarul
Minunea de la Cluj: satul care și-a dublat populația cu o strategie neașteptată. Case și terenuri pentru tineri
Mediafax
A spart peretele și a rămas fără cuvinte! Ce a găsit un student valorează 9 milioane de euro
Click
Fac provizii pentru iarnă! Șerban Copoț a copt 120 kg de vinete. Rețeta Annei Lesko de roșii marinate, secretul gustului unic
Digi24
Cine sunt cele trei personalități din lume care pot călători fără pașaport. Explicațiile din spatele acestor excepții
Cancan.ro
Imaginile verii de la mare! A “pupat” gardul și a lustruit Audiul. De fapt, “distracția” a avut loc în parcarea de la LOFT
Ce se întâmplă doctore
Cum arată casa de 21 de milioane de dolari în care locuiesc Meghan Markle și Prințul Harry. „Este vindecător. Te simți liber”
Ciao.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Promotor.ro
Motorina s-a ieftinit cu aproape 70 de bani. Ce prețuri afișează astăzi benzinăriile
Descopera.ro
Un meteorit marțian rar păstrează indicii nemaivăzute despre interiorul Planetei Roșii
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BUBULINA: – Facem dragoste de trei ori pe săptămână!
Descopera.ro
O lucrare a lui Picasso a fost găsită la 8 ani după ce a fost furată