Prima pagină » Știri » Gabriel Mutu, primarul oamenilor: Lacul Morii va fi cea mai mare zonă de agrement cu plajă artificială din România

Gabriel Mutu, primarul oamenilor: Lacul Morii va fi cea mai mare zonă de agrement cu plajă artificială din România

Gabriel Mutu, primarul oamenilor: Lacul Morii va fi cea mai mare zonă de agrement cu plajă artificială din România

Sunt și am fost toată viața un om al faptelor. Ca politician, am fost mereu atras de lucruri concret, am propus în permanență proiecte realizabile și am urmărit îndeaproape finalizarea lor. Apoi, ca Primar, am avut șansa să mă pot implica activ, să pun umărul la rezolvarea problemelor cu care s-au confruntat locuitorii Sectorului 6.

Paulo Coelho spunea că ”Lumea se schimbă prin exemplul tău, nu prin opinia ta”. Astfel, mi-am dorit, și în mare parte am realizat ca Sectorul 6 să fie un exemplu de urmat pentru alte administrații, iar cetățenii să fie mândri de sectorul lor.

Pentru că, dincolo de vorbe, dincolo de promisiuni, dincolo de culori și ambiții politice, dincolo de opinii sau divergențe, un primar este și va fi judecat prin realizările sale. Doar acestea pot da măsura capacității, priceperii și implicării sale.

Și, ca să vă prezint concret, am semnat Autorizația de Construire pentru amenajarea Lacului Morii.

  • În acest mandat, am preluat în administrarea Sectorului 6, de la Apele Române, coronamentul și insula Lacului Morii;
  • Am efectuat studiul de fezabilitate și am organizat dezbateri publice pentru a conlucra cu membrii comunității la acest proiect ambițios;
  • Am obținut toate avizele necesare, am semnat și emis Autorizația de Construire pentru amenajarea Lacului Morii;
  • Voi amenaja aici cea mai frumoasă zonă de agrement din România;
  • Atât cei care practică jogging, cât și bicicliștii sau familiile care se plimbă în această zonă vor regăsi elemente de interes în proiect;

Finalizăm împreună, în următorul an, cea mai mare zonă de agrement cu plajă artificială din România.

După cum vedeți, lucrurile se mișcă în direcția bună. Ele nu se vor opri aici. Voi continua să fac lucruri bune pentru Sectorul 6, voi continua proiectele începute, voi asculta în continuare vocea oamenilor și vom demara proiecte noi.

La începutul mandatului de primar, am promis că voi construi un parc nou în Sectorul 6 și m-am ținut de cuvânt! Voi păstra bunul obicei de a înființa parcuri noi, cu dotări moderne, pentru comunitatea noastră.

Am construit, de la zero, primul parc nou-înființat în Capitală, în ultimii 30 de ani: Parcul Timișoara.

Noul parc, de pe bulevardul cu același nume, este un proiect de succes, ce a devenit model de bune practici pentru reconversia urbană a unei foste platforme industriale.

  • Am salvat de la returnarea fondurilor europene, dar și de la degradare, Parcul Drumul Taberei, pe care am reușit, în doar 8 luni, să-l transform în cel mai frumos parc din România;
  • Am deschis serele din Parcul Drumul Taberei, optimizând consumul celor 7 pavilioane expoziționale, prin utilizarea de energie verde;
  • Am redat familiilor plăcerea de a-și aminti de plimbările pe lacul din Parcul Drumul Taberei și acum, cel mai mare ponton plutitor din România, pe care l-am construit pentru a oferi hidrobiciclete, se dovedește neîncăpător pentru toți cei mici și mari, care accesează zilnic această facilitate;
  • Am reamenajat locurile de joacă și terenurile de sport, pentru a susține o comunitate activă, care petrece timp de calitate în aer liber;
  • Am preluat în administrare, de la Ministerul Transporturilor, zona adiacentă Gării Cotroceni, pentru amenajarea celei mai moderne zone de promenadă din București și a unui nou parc, pe o suprafață de peste 70.000 metri pătrați.
  • Voi continua înființarea de parcuri noi, iar pentru trei dintre ele, din Prelungirea Ghencea, Calea Plevnei și Regie, deja am demarat procedurile administrative.

     

    Voi demara cel mai amplu proiect din România, cu privire la reducerea emisiilor de carbon prin crearea de Grădini Suspendate pe blocurile de locuințe și pe clădirile publice din sectorul nostru, care să acționeze ca un ”filtru de praf” și să înfrumusețeze peisajul urban.

    În cele mai accesate zone din sectorul nostru, voi amenaja stații de reîncărcare gratuită a autoturismelor electrice, asigurând astfel confort sporit cetățenilor care aleg un astfel de mijloc de transport, prietenos cu mediul înconjurător.

    Am încredere că oamenii din Sectorul 6 apreciază direcția bună în care ne îndreptăm și, pe 27 Septembrie, vor vota omul de care are nevoie sectorul pentru a continua lucrurile bine făcute.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Celebrul tren de lux care a trecut prin România își schimbă traseul din 2027! Noua destinație exclusivistă
Digi24
George Simion: Se pregătește un mare, mare blat. Vor să fărămițeze AUR. După Călin Georgescu, urmez eu
Cancan.ro
CONFESIUNEA făcută de Valeriu Gheorghiță, după moartea colonelului (rtg.) Oana Ciobanu: 'Am cunoscut-o înainte de pandemie'
Prosport.ro
FOTO. Soția lui Cristiano Ronaldo, apariție spectaculoasă
Adevarul
„Pisica s-a ascuns supat”. Substantivul care a stârnit un val de reacții: „Să ne râdem umpic”
Mediafax
„Nu trebuie să fie unul fraierit și unul șmecher”. Grindeanu NU vrea guvern minoritar
Click
Mirabela Grădinaru, o nouă gafă vestimentară: „A îmbrăcat rochia invers, ca să nu se deoache?” Sfatul stiliștilor
Digi24
Putin e Dobby. O rusoaică a făcut un scandal monstru pentru că celebrul personaj expus într-o vitrină semăna prea mult cu dictatorul
Cancan.ro
Amendă între 10.000 și 20.000 lei pentru toți românii care locuiesc la curte și fac acest lucru în fața porții de intrare
Ce se întâmplă doctore
Gabriella de la „Insula Iubirii”, înainte de operațiile estetice. Cum s-a schimbat ispita în ultimii ani? Mulți nu au recunoscut-o
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
A venit la RAR să-și recupereze talonul, dar inspectorii au descoperit ceva mult mai grav
Descopera.ro
Moștenim traumele strămoșilor? Unde se termină știința și începe pseudoștiința
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. - Treci pe la mine? Sunt goală și singură!
Descopera.ro
Restituire istorică în Franța: o vioară confiscată de naziști a fost înapoiată moștenitorilor după 80 de ani
Mediafax Italia
Părinții DIVORȚAȚI pot primi 500 de euro pentru chirie! Până când SE DEPUN CERERILE
Mediafax Spania
Te poți angaja și tu aici! Cazare gratis, mese incluse și 4 ORE DE MUNCĂ