Prima pagină » Social » Restaurantele și cafenelele din patru comune din Iași se închid, o școală și un colegiu trec în scenariul roșu

Restaurantele și cafenelele din patru comune din Iași se închid, o școală și un colegiu trec în scenariul roșu

Madalina Prundea
Restaurantele și cafenelele din patru comune din Iași se închid, o școală și un colegiu trec în scenariul roșu
Spațiile interioare ale restaurantelor și cafenelelor se inchid în patru comune ieșene / Imagine cu caracter ilustrativ

Restaurantele, cafenelele aflate în interior și jocurile de noroc se închid în patru comune din Iași, din cauza creșterii cazurilor confirmate cu COVID-19, a decis Comitetul Județean pentru Situații de Urgență, luni, iar măsuri ar putea fi aplicate și în municipiul rezedință de județ, dacă numărul îmbolnăvirilor continuă să crească.

Comitetul Județean pentru Situații de Urgență a analizat în ședința de luni incidența cumulată a cazurilor pozitive Covid-19 în ultimile 14 zile la nivelul județului Iași și a dispus suspendarea activității cu publicul a restaurantelor și cafenelelor aflate în interiorul clădirilor în comunele Bârnova, Heleșteni, Holboca și Horlești, relatează Mediafax.

Responsabilii au dispus menținerea acestor măsuri în comuna Ciurea, dar și reluarea activității cu publicul în comunele Rediu și Tomești, unde rata cumulată a cazurilor pozitive Covid-19 a scăzut sub 1,5/1000 locuitori

În cele cinci comune amintite toate aceste comune s-a dispus suspendarea activității operatorilor licențiați în domeniul jocurilor de noroc, precum și interzicerea desfășurării spectacolelor, concertelor și evenimentelor culturale.

Potrivit Mediafax, în ceea privește orașul Iași, s-a atins rata de incidență de 1,5 la mia de locuitori, motiv pentru care autoritățile atrag atenția că dacă va fi depășit acest prag, începând cu data de 5 octombrie va fi necesară dispunerea acestor măsuri și aici.

Două unități de învățământ, în scenariul roșu

În plus, Direcţia de Sănătate Publică (DSP) Iaşi a anunţat luni că nouă elevi din unități de învățământ din judeţ au fost confirmaţi pozitivi la testul pentru COVID-19, fapt care a dus la solicitarea ca acestea să treacă în scenariul roșu.

Potrivit sursei citate, unul dintre elevi învaţă în clasa pregătitoare din Şcoala Gimnazială „Al. I. Cuza” din oraşul Podu Iloaiei iar ceilalţi opt sunt elevi la Colegiul Pedagogic din Iaşi, potrivit Agerpres.

„Având în vedere prevederile Ordinului comun nr 5487/1494/2020, în urma confirmării pozitive cu COVID-19 a nouă elevi, două unităţi de învăţământ preuniversitar din judeţul Iaşi au solicitat suspendarea cursurilor în modalitatea „faţă în faţă” la nivel de clasă şi unitate şcolară. Menţionăm că toate aceste solicitări au fost aprobate de Consiliile de Administraţie ale unităţilor de învăţământ respectiv de Inspectoratul Şcolar Judeţean Iaşi şi de Direcţia de Sănătate Publică Iaşi”, a transmis DSP printr-un comunicat de presă.

În 24 septembrie, ziua de dinaintea suspendării cursurilor față în față în unitățile unde s-au organizat secții de votare, situația scenariilor din unitățile de învățământ era, la nivel național: 12.838 în scenariul verde, 4.505, galben și 313, roșu.

Conform raportării de luni a Grupului de Comunicare Strategică, în județul Iași au fost confirmate 4.911 cazuri de infecție cu noul coronavirus, dintre care 172 în ultimele 24 de ore. Județul Iași este plasat în primele locuri în topul județelor privind numărul de cazuri confirmate, după Suceava, Brașov, Prahova, Argeș.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Imagini incredibile. O parapantă, lovită de un avion în timpul zborului
Digi24
Un mitropolit rus decorat de Putin a fost reținut în Cehia pentru că ar fi deținut droguri. Reacția înaltului prelat
Cancan.ro
Milionarul și-a snopit iubita din cauza unor prăjituri! IREAL cum și-a justificat gestul
Prosport.ro
FOTO. Campioana Valentina Cambei, apariție provocatoare cu tatuajele de pe abdomen şi de pe coapsă la vedere
Adevarul
Macron proclamă supremația garanțiilor europene de securitate față de cele NATO. Expert: „Există un scenariu și mai periculos”
Mediafax
Manifestul secret despre AI care zguduie lumea: Papa trage un semnal de alarmă
Click
O femeie care a dispărut în urmă cu 32 de ani, pe când era doar o adolescentă, a fost găsită vie
Digi24
Nicușor Dan se pregătește să desemneze premierul. Care ar fi numele cu cele mai mari șanse (surse)
Cancan.ro
Anghel Damian, mut de UIMIRE! A văzut testele de inteligență ale membrilor clanului Cămătaru: 'Genii'
Ce se întâmplă doctore
Cum arată Roberta Anastase la 50 de ani? Transformarea discretă a fostei Miss România 1994
Ciao.ro
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Promotor.ro
VIDEO - Ce autonomie reală a obținut noul Skoda Kodiaq PHEV în România
Descopera.ro
Puțini oameni știu: Ce este o secundă bisectă?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Bubulino, ce face ăsta sub pat ?!
Descopera.ro
S-a decis! De ce va fi închis pentru totdeauna cel mai aglomerat aeroport din lume?