Prima pagină » Știri politice » Robert Sighiartău anunță: PNL a aprobat alianţa cu PMP!

Robert Sighiartău anunță: PNL a aprobat alianţa cu PMP!

Robert Sighiartău anunță: PNL a aprobat alianţa cu PMP!

Robert Sighiartău a anunțat faptul că PNL a aprobat alianţa cu PMP, care va fi valabilă în toată țara, la nivelul consiilor locale și județene.

Liberalul a făcut anunțul la finalul ședinței Biroului Executiv al PNL, punctând faptul că protocolul va fi valabil în toată țara.

Robert Sighiartău anunță: PNL a aprobat alianţa cu PMP!

„În cadrul Biroului Executiv am votat şi ratificat protocolul de colaborare în plan local între PNL şi PMP. După cum bine ştiţi, PMP se află la guvernare alături de PNL, face parte din aceeaşi familie politică a Partidului Popular European. Am luat decizia ca în toate consiliile locale şi consiliile judeţene să avem un protocol de colaborare în primul rând pentru a pune în aplicare programele de dezvoltare locală, pentru a pune în aplicare promisiunile pe care le-am avut, ambele partide, în campania electorală”, a declarat Robert Sighiartău.

De asemenea, acesta a dezvăluit că obiectivul PNL este de a câștiga alegerile parlamentare, care vor avea loc în decembrie, dar și faptul că după scrutin vor avea loc discuții referitoare la eventualele coaliţii pentru formarea unei majorităţi în Parlament.

Traian Băsescu: Dacă PNL vrea o alianță cu PMP, o face de sus până jos

Traian Băsescu declara pe 4 octombrie facă că „dacă PNL vrea o alianță cu PMP, o face de sus până jos, nu numai unde le convine. (…) Noi deja avem suspiciuni majore și o încredere redusă în cuvântul lui Ludovic Orban”.

Fostul președinte a menționat că obiectivul PMP este o alianță cu PNL, însă doar în condiția ca liberalii să fie corecți și să accepte o colaborare „de sus până jos”:

„E treaba lui ce are în cap. Vă spun ce gândește PMP. Va face alianțe peste tot cu PNL, dacă acceptă lucrul ăsta. Dacă nu, PMP își va valorifica voturile pe care le-a primit. Din punct de vedere politic, oferta noastră este simplă, clară, tranșantă. Dacă PNL vrea o alianță cu PMP o face de sus până jos. Să o facă numai pe unde le convine, și unde nu, nu… nu merge. Ori aplicăm un principiu egal de sus până jos, ori dacă nu, ne vedem fiecare de drumul lui. Iar eu când spun lucrul ăsta, nu glumesc”, a declarat Traian Băsescu.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
ALERTĂ pe o plajă din România! DRONĂ observată la doar 15 metri de stabilopozi. Anunțul autorităților
Digi24
Misterul celor doi soldați germani găsiți în Dunăre. Plăcuțele de identificare și o motocicletă ar putea dezvălui cine au fost
Cancan.ro
Ce salariu primește Cătălin Măruță să prezinte 'Furnicuțele' de la Antena 1. Ia mai mult decât la Pro TV
Prosport.ro
FOTO. Antonela, iubita mult mai tânără a milionarului Arpad Paszkany, în jacuzzi
Adevarul
Schimbări majore în administrația publică: dispar funcții, apar noi posturi de conducere și se modifică fișele de post
Mediafax
Cum să rămâi ACTIV și să te bucuri de viață bună după 60 de ani
Click
Tragedie în Grecia: Un adolescent irlandez de 17 ani a murit electrocutat în timp ce făcea duș. Familia este devastată
Digi24
„Fiara din Balcani” încearcă să obțină eliberarea din închisoare, deși a fost sancționat de 28 de ori pentru comportament agresiv
Cancan.ro
Motivul REAL pentru care Denise Rifai a fost înlocuită cu Cătălin Măruță la Antena 1
Ce se întâmplă doctore
Cum arăta Denise Rifai înainte de a cunoaște celebritatea. Imagini rare cu prezentatoarea tv! Tatăl arab îi restricționa anumite lucruri
Ciao.ro
De ce a lipsit Vierme de la reuniunea Animal X de la UNTOLD 2026. Explicația oferită de Șerban Copoț
Promotor.ro
Minivacanța de 15 august – Restricții majore pe două drumuri din România. Ce trebuie să știe șoferii între 14 și 17 august
Descopera.ro
Test de cultură generală. De ce avem gene?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – Ieri m-am jucat cu soția de-a doctorița și pacientul!
Descopera.ro
Un studiu, în premieră, dezvăluie că doar o oră în plus de somn îi ajută pe studenți să aibă note mai bune