Prima pagină » Social » Doar trei școli din sectorul preluat de Piedone au autorizație ISU

Doar trei școli din sectorul preluat de Piedone au autorizație ISU

Doar trei școli din sectorul preluat de Piedone au autorizație ISU

Doar trei unităţi de învăţământ din cele 54 care funcţionează în 80 de clădiri în Sectorul 5 deţin autorizaţie ISU, informează primăria de sector, preluată recent de către Cristian Popescu Piedone.

„Alte 13 clădiri deţin aviz de securitate la incendiu şi, pentru a obţine autorizaţia, este necesară efectuarea lucrărilor menţionate în avizul de specialitate de la ISU. 42 de clădiri, dintre care 8 săli de sport, nu au nici autorizaţie, nici aviz, deşi există obligaţia legală de a le obţine.

„Primăria Sectorului 5 nu a considerat autorizaţiile ca fiind o prioritate”

Totodată, 4 imobile care aparţin unităţilor de învăţământ sunt în curs de avizare. Deşi cele 13 avize au fost obţinute în perioada 2017-2020, nici până în prezent nu au fost executate lucrările în totalitate, astfel încât să poată fi obţinută autorizaţia de securitate la incendiu. Până acum, Primăria Sectorului 5 nu a considerat autorizaţiile ca fiind o prioritate şi nu a alocat fondurile necesare pentru implementarea cerinţelor ISU”, menţionează sursa citată.

Conform Primăriei Sectorului 5, în perioada 2010-2012 au fost reabilitate 20 de clădiri prin Programul de Reabilitare a Infrastructurii Educaţionale din Bucureşti din fondurile Băncii Europene de Investiţii, derulat de Primăria Municipiului Bucureşti. Cu toate acestea, deşi pentru execuţia lucrărilor a fost obţinut aviz ISU, nici până în prezent nu a fost obţinută autorizaţia de securitate la incendiu.

În 2018, o școală a ars din temelii

„Primăria Sectorului 5 va evalua situaţia unităţilor de învăţământ şi va întreprinde de urgenţă demersurile necesare pentru obţinerea autorizaţiilor ISU, pentru ca siguranţa elevilor şi a cadrelor didactice să nu fie pusă în pericol. În perioada imediat următoare, vom supune aprobării Consiliului Local o hotărâre pentru a asigura fondurile necesare implementării lucrărilor în vederea respectării măsurilor de securitate la incendiu”, mai arată sursa citată.

În 2018, școala 124 din sectorul 5 al Capitalei a ars din temelii. Din fericire, nimeni nu a fost rănit!

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
„Eu nu sunt un gunoi!” Nicușor Dan explică decizia de a-l interzice pe jurnalistul Ovidiu Vanghele la conferințele de presă
Digi24
Grindeanu anunță desființarea a cel puțin 100 de instituții și companii de stat
Cancan.ro
Cine sunt românii găsiți împușcați în America. Principalul suspect ar fi chiar fostul lor ginere, care ar fi comis crima chiar de ziua fiicei victimelor
Prosport.ro
FOTO. Direct din saună! Imagini hot cu Laila Hasanovic după zvonurile că s-a despărțit de Jannik Sinner
Adevarul
Au plătit până la 600.000 de dolari și și-au vândut casele pentru a trăi pe un vas de croazieră, dar au fost dați jos după doi ani
Mediafax
Presa maghiară, VERDICT despre România: De ce nu mai este „țara-model” din regiune
Click
Corina Caciuc, victorie în instanță după un proces dificil! Ce a declarat partenera lui Laurențiu Reghecampf: „Am fost rănită”
Digi24
Reuniți la Moscova, Putin le-a făcut o propunere trimișilor lui Trump: Trupele ruse vor avea nevoie de 5 zile
Cancan.ro
Corina Caciuc și-a găsit dreptatea în justiție. Soția lui Laurențiu Reghecampf a câștigat procesul: 'Am fost rănită'
Ce se întâmplă doctore
Cuplul celebru de la Insula Iubirii care a DIVORȚAT în secret! Nu mai e cale de întoarcere: „A răsărit soarele pe strada mea”
Ciao.ro
Marius Damian de la Asia Express se topește pe picioare. De ce a slăbit atât de mult
Promotor.ro
Unul dintre cele mai sigure SUV-uri din lume poate fi cumpărat SH. Cât costă un Volvo XC90 după aproape 150.000 KM
Descopera.ro
Primele planete ale Sistemului Solar erau făcute din...
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Descopera.ro
Destinațiile de vis pe care turiștii ar trebui să le evite în 2027
Mediafax Italia
„Tata mă violează”. Un român acuzat de abuz sexual chiar de fiica lui
Mediafax Spania
Se închid supermarketurile! Greva afectează și programul Carrefour, Lidl sau Aldi