Prima pagină » Știri » Prognoza meteo, 13 noiembrie 2020. În sud, la altitudini mari, vor fi precipitații sub formă de lapoviță și ninsoare

Prognoza meteo, 13 noiembrie 2020. În sud, la altitudini mari, vor fi precipitații sub formă de lapoviță și ninsoare

Prognoza meteo, 13 noiembrie 2020. În sud, la altitudini mari, vor fi precipitații sub formă de lapoviță și ninsoare

Potrivit prognozei meteo de vineri, 13 noiembrie, în cea mai mare parte a țării valorile maxime se vor situa în jurul normelor caracteristice datei, iar cele minime puțin peste acestea.

Astfel, valorile diurne vor fi cuprinse între 6 și 13 grade Celsius, iar cele nocturne între 1 și 9 grade Celsius, mai scăzute în depresiuni. Dimineața și mai ales noaptea, pe arii restrânse, va fi ceață, informează stirimeteo.com.

Cerul va avea înnorări și trecător va ploua, local în jumătatea sudică a teritoriului și pe suprafețe mai mici în rest.

La altitudini mari, cu precădere în masivele sudice, vor fi precipitații sub formă de lapoviță și ninsoare, iar vântul va sufla slab și moderat, cu unele intensificări pe crestele montane, dar și pe litoral.

Prognoza meteo în București, pe 13 noiembrie

În Capitală, cerul va avea înnorări, iar probabilitatea pentru ploaie slabă va fi mai ridicată din orele serii.

Vântul va sufla în general slab și mai ales noaptea vor fi condiții de ceață. Temperatura maximă va fi de 11-12 grade Celsius, iar cea minimă de 3-5 grade Celsius.

Vremea pentru următoarele două săptămâni. Se anunță zile reci şi nopţi geroase

Temperaturile scad în următoarele două săptămâni, în intervalul 9-22 noiembrie, sfârşitul toamnei fiind dominat de zile reci şi nopţi geroase, când mercurul din termometre va scădea sub limita îngheţului.

La munte, în prima săptămână vremea se va răci, iar media maximelor va scădea de la 11-12 grade Celsius în prima zi, până la 2-3 grade Celsius în weekend.

Minimele vor fi în medie între 2 şi 4 grade Celsius în primele zile şi vor scădea sub zero grade în ultimele. În cea de a doua săptămână maximele vor fi cuprinse în general între 0 şi 4 grade Celsius , iar minimele aproximativ între -6 şi -2 grade Celsius.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Șefii forțelor armate din Marea Britanie și Germania cer reînarmarea continentului: „Agresiunea și intențiile Rusiei se extind dincolo de Ucraina”
Digi24
„Patrioții furioși” ai Rusiei întorc armele împotriva lui Putin. Cum a ajuns „țarul cel bun” să fie văzut ca impostorul de la Kremlin
Cancan.ro
Moarte violentă pentru Gheorghe Chindriș. Cum a fost ucis fostul director la Cupru Min
Prosport.ro
FOTO. Transformarea Larisei Iordache. Cum arată după ce a născut
Adevarul
Ce ne rezervă 2026 pentru fiecare zodie, conform horoscopului chinezesc. Anul „Calului de foc” începe pe 17 februarie
Mediafax
Epava unui vapor de lux scufundat în Lacul Michigan în urmă cu peste 150 de ani, găsită după șase decenii de căutări
Click
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026
Cancan.ro
Persoanele care ar putea să nu mai plătească impozite deloc. Bolojan a făcut anunțul
Ce se întâmplă doctore
O mai știți pe Fata Morgana?! Cum arată acum după ce a învins cancerul de piele. Imagini senzuale cu bruneta
Ciao.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Promotor.ro
Citatul zilei de la Enzo Ferrari, omul care ura vacanțele: „Nu am plecat niciodată într-o călătorie adevărată”
Descopera.ro
Singurul animal care nu moare de bătrânețe!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. O femeie goală pușcă primește în casă curierul. Îl duce în dormitor şi...
Descopera.ro
O nouă rundă de negocieri de pace privind Ucraina