Prima pagină » Știri externe » Atentat în Afganistan. Cel puţin 14 morți şi zeci de răniţi (VIDEO)

Atentat în Afganistan. Cel puţin 14 morți şi zeci de răniţi (VIDEO)

Atentat în Afganistan. Cel puţin 14 morți şi zeci de răniţi (VIDEO)

Cel puţin 14 persoane au fost ucise, iar alte zeci au fost rănite după ce două bombe au explodat în provincia afgană Bamiyan, situată în apropiere de Kabul, afirmă oficiali afgani, citaţi de Agenţia France-Presse şi de cotidianul Le Figaro.

Exploziile au avut loc în apropierea unei pieţe comerciale.

„Au fost ucişi 13 civili şi un agent de poliţie, iar alte 45 de persoane au fost rănite în atac”, a declarat Tareq Arian, purtătorul de cuvânt al Ministerului de Interne de la Kabul.

Toate persoanele rănite sunt civili, a declarat Zubardast Safi, şeful Poliţiei din Bamiyan.

https://twitter.com/Bykisnkdr/status/1331259774013480963

Percheziții în Germania în ancheta privind atentatul de la Viena. Patru presupuși complici ai atacatorului sunt vizați

Poliția germană a anunțat vineri că efectuează percheziții în mai multe orașe din Germania, în legătură cu patru persoane despre care există informații potrivit cărora ar fi avut legături cu atacatorul care a ucis patru persoane luni în capitala Austriei, Viena.

Poliția de la Viena l-a împușcat mortal pe atacator, un tânăr de 20 de ani, cu dublă cetățenie, austriacă și nord-macedoneană, care fusese condamnat la închisoare pentru că încercase să se alăture grupării Stat Islamic în Siria, după cum informează site-ul agenției Reuters.

Poliția Federală (BKA) din Germania a anunțat pe Twitter că perchezițiile se desfășoară la Osnabrueck și Kasel, dar și în districtul Pinneberg, în apropiere de Hamburg și vizează mai multe locuințe și sedii ale unor companii.

„Nu există suspiciuni potrivit cărora cele patru persoane vizate de măsurile de astăzi ar fi luat parte la atac, dar există informații despre unele legături ale acestora cu suspectul”, a informat BKA.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
„Trump de carton”, conspirația care a EXPLODAT după pozele cu liderii din Balcani! Analiza imaginilor arată ce s-a întâmplat de fapt
Digi24
Ciuma a revenit în Rusia. Sute de persoane au fost spitalizate după ce medicul trimis să cerceteze a spart o eprubetă cu probe
Cancan.ro
2.500 lei amendă pentru toți românii care locuiesc la curte și comit această greșeală, în 2026
Prosport.ro
Iubirea a transformat-o pe Simona Halep: „Sunt mult mai deschisă, accept căldura oamenilor”
Adevarul
Anticipatele, pregătite prin lege. Ce spune Tudorel Toader despre limita pe care Parlamentul nu o poate depăși
Mediafax
IREAL! Ce a PĂȚIT un canadian care s-a MUTAT cu familia în Rusia pentru a scăpa de ideologia decadentă a Occidentului
Click
„Soțul meu e îndrăgostit de valetul lui”. Fratele Prințesei Diana, adevărul despre momentul care l-a șocat
Digi24
„Toate se înclină în fața Majestății Sale, idiotul”. Rușii și-au doborât propriul elicopter în timpul unui atac asupra ucrainenilor
Cancan.ro
Aurelia, o angajată Selgros, a murit la locul de muncă. ULTIMELE cuvinte ale femeii de 58 de ani
Ce se întâmplă doctore
Ultimele cuvinte ale angajatei Selgros care a murit la locul de muncă. Aurelia se confrunta cu probleme cardiace: „Îmi e foarte rău”
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
Dedeman are în ofertă un aparat de spălat cu presiune Bosch
Descopera.ro
Apa dură poate afecta aspectul părului?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Preotul din cimitir: – Vrea cineva să spună ceva? BULĂ: - Vând...
Descopera.ro
Cum va fi vremea în octombrie? Iată ce prognozează meteorologii ANM!
Mediafax Italia
„Vor muri 89 de persoane!” Mesajul care anunță UN MASACRU!
Mediafax Spania
Mergi cu bicicleta? De azi s-au schimbat regulile: ce trebuie să știi!