Prima pagină » Actualitate » Aterizare de urgență a unei aeronave Tarom, la Timișoara! Avionul zbura spre Madrid, iar unei pasagere cu COVID i s-a făcut rău la bord!

Aterizare de urgență a unei aeronave Tarom, la Timișoara! Avionul zbura spre Madrid, iar unei pasagere cu COVID i s-a făcut rău la bord!

Aterizare de urgență a unei aeronave Tarom, la Timișoara! Avionul zbura spre Madrid, iar unei pasagere cu COVID i s-a făcut rău la bord!
Avion al condamnaților, pe ruta Italia-București! Cine sunt „pasagerii” de la bord

Un avion al companiei Tarom, care efectua o cursă București – Madrid, a aterizat de urgenţă, joi, pe Aeroportul Timişoara, după ce unei pasegere i s-a făcut rău şi ar fi leşinat în timpul zborului.

Din primele informaţii, aceasta ar avea COVID-19.

„Joi, în jurul orei 10.00, o cursă aeriana a companiei Tarom ce zbura pe ruta Bucureşti-Madrid, cu 183 de pasageri, a aterizat la Timişoara, pentru o urgenţă medicală intervenită la unul dintre pasageri. Urmează ca aeronava să decoleze de la Timişoara în scurt timp”, transmit reprezentanţii Aeroportului Timişoara.

Este suspectă și de infarct

Din primele informaţii, pasagera căreia i s-a făcut rău şi a leşinat în avion a fost depistată cu COVID-19, în urma testării rapide, fiind preluată de o ambulanţă şi transportată la spital. Femeii urmează să i se facă şi un test RT-PCR.

Potrivit medicilor, în cazul femeii, care are 65 de ani, există şi suspiciuni de infarct.

Pasagerii așteaptă de ore bune în aeroport!

Cei peste 180 de pasageri din avionul București – Madrid, care a aterizat de urgență la Timișoara, după ce unei femei i s-a făcut rău, stau de ore bune în aeroport, în zona securizată.

Gabriela Halmi, purtătorul de cuvânt al Aeroportului Internațional „Traian Vuia” din Timișoara a declarat, pentru MEDIAFAX, că avionul a aterizat la ora 9.49.

„A fost o cursă aeriană a companiei Tarom, pe ruta București – Madrid cu 183 de pasageri la bord și s-a intervenit ca urgență medicală. (…). Pasagerii sunt pe Aeroport și despre ce s-a întâmplat în interiorul aeronavei doar compania Tarom poate spune”, a spus Halmi.

Întrebată despre pasagerii care ar fi trebuit să ajungă la Madrid, Halmi a spus că la ora transmiterii știrii aceștia sunt încă în Aeroport.

„Pasagerii în momentul de față sunt în Aeroport, în zona securizată, în spate, și când urmează să plece aeronava noi anunțăm”, a precizată Gabriela Halmi.

Reprezentanții DSP Timiș ar trebui să decidă dacă pasagerilor li se va face un test rapid pentru depistarea COVID-19, după ce femeia de 65 de ani, căreia i s-a făcut rău, a fost diagnosticată cu noul coronavirus, cu ajutorul uui test rapid, la preluarea de pe aeroport de un echipaj al Ambulanței.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
FOTO. MII de oameni la manifestația pro-Georgescu din Capitală! Persoane ridicate de jandarmi, circulație blocată în zona Palatului Parlamentului
Digi24
STB a acumulat 484 de ani de concedii medicale într-un an. Borza: „Vom sesiza și Parchetul, și Casa Națională de Asigurări de Sănătate”
Cancan.ro
'Nostradamus al Americii', profeție îngrijorătoare pentru 2028. Război care ar dura 27 de ani!
Prosport.ro
FOTO. Cum arată prezentatoarea TV care se iubea de 10 ori pe săptămână cu celebrul fotbalist
Adevarul
Teleorman înseamnă „pădure nebună”, iar Dâmbovița, „valea cu stejari”. De unde vin, de fapt, numele județelor României
Mediafax
Se circulă în condiții de IARNĂ pe mai multe artere importante din țară! Zeci de utilaje mobilizate
Click
„Luptă cu celulele cancerigene!” Lidia Fecioru a dezvăluit leguma ieftină care are numeroase beneficii pentru organism
Digi24
Putin mai are la dispoziție doar două planuri pentru înfrângerea Ucrainei. Ce l-ar putea forța să schimbe strategia
Cancan.ro
Vlad Bălțățeanu i-a recunoscut medicului psihiatru cum a murit Valentina din Olt, de fapt: 'Am vrut să dau în ea cu coada de mătură, nu să o înțep'
Ce se întâmplă doctore
Răsturnare de situație în cazul morții Valentinei Tănăsie, tânăra găsită într-o valiză! Vlad Bălțățeanu a recunoscut ce i-a făcut iubitei sale: „Au fost câteva lovituri”
Ciao.ro
Marius Damian de la Asia Express se topește pe picioare. De ce a slăbit atât de mult
Promotor.ro
SUV coreean cu motor diesel de 2,2 litri și tracțiune 4x4. Mașina care ține cu portofelul
Descopera.ro
Un obiect misterios care accelerează prin spațiu nu poate fi explicat de cercetători
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Descopera.ro
O fosilă de bufniță ne-ar putea dezvălui momentul în care acești vânători silențioși au devenit nocturni
Mediafax Italia
Case ieftine. Unde le găsești și ce trebuie să verifici înainte să cumperi?!
Mediafax Spania
Profeția care s-a adeverit! Ce spunea în urmă cu 12 ani...