Prima pagină » Magazin » Actrița Asia Argento susține că regizorul Rob Cohen „a abuzat-o sexual” în anul 2002

Actrița Asia Argento susține că regizorul Rob Cohen „a abuzat-o sexual” în anul 2002

Actrița Asia Argento susține că regizorul Rob Cohen „a abuzat-o sexual” în anul 2002
Actrița Asia Argento susține că regizorul Rob Cohen „a abuzat-o sexual” în anul 2002

Asia Argento, actrița care l-a acuzat de viol pe mogulul Harvey Weinstein, susține că a fost abuzată sexual și de regizorul Rob Cohen, în timpul filmărilor pentru producția „xXx” din 2002.

Argento, care l-a acuzat pe Weinstein de agresiune sexuală în 2017, a declarat că regizorul filmului „The Fast and the Furious” a drogat-o și a abuzat-o sexual pe când avea 18 ani, scrie The Sun.

Aceasta a spus că Rob Cohen i-a dat să consume o băutură în care a pus drogul GBH („date rape”). „Este prima oară când vorbesc despre Cohen”, a spus Argento pentru cotidianul italian Il Corriere della Sera. „M-a abuzat. La acea vreme, nu știam ce se întâmplă. M-am trezit dimineața goală în patul lui”.

Argento a povestit că presupusul viol a avut loc în timpul filmărilor la „xXx”, în care a jucat alături de Vin Diesel și Samuel L. Jackson. Cohen neagă vehement toate acuzațiile actriței.

Duminică, Asia a confirmat pentru Variety interviul dat celor de la Corriere – „Vorbesc despre asta în autobiografia mea”.

Cohen neagă acuzațiile

Un purtător de cuvânt al lui Cohen a negat acuzațiile, în numele regizorului de la Hollywood.

„Domnul Cohen neagă categoric acuzațiile Asiei Argento, care sunt absolut false”, a spus acesta.

„Când au lucrat împreună, cei doi au avut o relație profesională excelentă, domnul Cohen a considerat-o o prietenă, astfel încât aceste acuzații care țin de 2002 sunt uluitoare, mai ales dacă ținem cont de ce s-a scris despre ea în anii recenți”, a transmis Cohen.

Afirmațiile lui Argento cu privire la presupusul viol vor apărea în autobiografia sa, „Anatomia unei inimi sălbatice”, care va fi lansată în Italia, în 26 ianuarie.

În timpul promovării cărții sale, Argento – care a fost partenera de viață a regretatului critic gastronomic Anthony Bourdain – a menționat că a păstrat tăcerea despre Cohen deoarece nu a știut ce i s-a întâmplat cu adevărat la acea vreme.

„Am descoperit mai târziu, am vorbit cu un prieten care mi-a deschis ochii, despre drogul GHB”, a spus actrița, sâmbătă, în timpul talk show-ului „Verissimo”.

După ce a conștientizat că a fost „violată”, Argento nu a dorit „să creeze o furtună”, dar a dezvăluit apoi totul despre Cohen, după ce alte două femei au vorbit despre regizor, printre care și fiica acestuia.

În 2019, Huffington Post a scris că Rob Cohen este acuzat de agresiune sexuală asupra unei victime anonime, în timp ce femeia se afla în stare de inconștiență.

Regizorul, acuzat chiar de propria fiică!

Chiar și fiica lui l-a acuzat de molestare sexuală, în 2019. Valkyrie Weather a spus că Rob Cohen a agresat-o și a luat-o cu el la prostituate, atunci când a filmat peste hotare.

„Chiar dacă Rob va scăpa de justiție, eu vreau ca povestea mea să fie auzită. Nu doresc bani, nici carieră, nimic”, a spus Weather.

„Cea mai mare speranță a mea este ca alții care au fost răniți de Rob Cohen să spună totul”.

Cohen a negat și aceste acuzații. Argento a devenit un simbol al mișcării #MeToo, în 2017, după ce a fost intervievată de Ronan Farrow și a mărturisit că Harvey Weinstein a agresat-o sexual.

Asia a spus că Weinstein a violat-o după ce a invitat-o la o petrecere, găsindu-l pe acesta singur, în camera de hotel, îmbrăcat doar într-un halat.

Actrița a spus că Weinstein a obligat-o să-i facă masaj cu loțiune și a supus-o la perversiuni sexuale.

Actrița originară din Italia avea atunci 21 de ani și a rămas „traumatizată” de comportamentul mogulului Weinstein, aflat acum la închisoare.

„Era atât de mare. Nu a vrut să se oprească. A fost un coșmar. Nu doream asta. Am zis: „Nu, nu, nu!” Este complicat. O poveste groaznică”, a povestit Asia.

Asia Argento, acuzată că a agresat sexual un minor

Actrița a fost ea însăși acuzată – în 2018 – că l-ar fi agresat sexual pe actorul Jimmy Bennett. Deși a negat acuzațiile, fostul ei partener de viață, Anthony Bourdain, i-a plătit lui Bennett o despăgubire de 380.000 de dolari.

Tânărul actor a declarat că în 2013 a întreținut relații intime cu Asia Argento, într-o cameră de hotel din California. Acesta avea doar 17 ani la vremea respectivă.

Bennett a declarat că a decis să vorbească despre „abuz” după ce a văzut acuzațiile Asiei la adresa lui Weinstein.

Argento a recunoscut că a făcut sex cu Bennett, dar fără să știe că este minor.

„Nu a fost viol, dar eu înghețasem. Era deasupra mea. Mi-a zis apoi că sunt fantezia lui sexuală, încă de când avea 12 ani”, a afirmat Argento.

Potrivit acesteia, Bourdain l-a plătit pe Bennett doar pentru a păstra discreția și pentru a-l ajuta financiar.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Mediafax
Vestea serii pentru șoferi: motorina se ieftinește de la miezul nopții
Digi24
Mesaje de „La mulți ani” pentru Sfânta Maria 2026: Urări pe care să le trimiți sărbătoriților pe 15 august
Cancan.ro
Cu ce se ocupă acum pensionarul de pe Transfăgărășan? Incidentul deosebit de GRAV care l-a retrogradat din funcție. Avem detalii 💣
Prosport.ro
„Doamna Diana, ne omorâți”. Imagini incendiare cu fosta soție a lui Claudiu Niculescu, în costum de baie
Adevarul
Care sunt șansele ca R. Moldova să renunțe la independență pentru a intra în UE. Scenariul unirii cu România, analizat de presa internațională
Mediafax
A spart peretele și a rămas fără cuvinte! Ce a găsit un student valorează 9 milioane de euro
Click
Ce a vorbit Dan Alexa cu Alina Pușcău după ce boala s-a agravat. „Să ne rugăm pentru ea că e mult mai greu”
Digi24
Cum a pregătit Rusia „trupe de șoc” care să creeze haos în Rep. Moldova: Un plan pus la cale din „Silicon Valley”-ul Kremlinului
Cancan.ro
650 lei amendă pentru toți pietonii din România care fac acest lucru în timp ce traversează strada, pe zebră. Mulți consideră că este un gest normal, dar legea spune altceva
Ce se întâmplă doctore
Cum arată casa de 21 de milioane de dolari în care locuiesc Meghan Markle și Prințul Harry. „Este vindecător. Te simți liber”
Ciao.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Promotor.ro
Afecțiuni medicale din cauza cărora șoferii pot ajunge la închisoare. Problema e tratamentul, nu boala
Descopera.ro
Un studiu, în premieră, dezvăluie că doar o oră în plus de somn îi ajută pe studenți să aibă note mai bune
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BUBULINA: – Facem dragoste de trei ori pe săptămână!
Descopera.ro
Un asteroid care ar putea fi format din trei lumi îi uimește pe astronomi