Prima pagină » Știri » Islamiştii care plănuiau un atentat la Paris au primit între 22 şi 30 de ani de închisoare

Islamiştii care plănuiau un atentat la Paris au primit între 22 şi 30 de ani de închisoare

Radu Cristian
Islamiştii care plănuiau un atentat la Paris au primit între 22 şi 30 de ani de închisoare
Islamiştii care plănuiau un atentat la Paris au primit între 22 şi 30 de ani de închisoare / Sursă Foto: Pixabay

Trei islamişti care au fost acuzați că plănuiau să comită un atac terorist la Paris au fost condamnaţi, miercuri, la pedepse cuprinse între 22 şi 30 de ani de închisoare, scrie cotidianul La Voix du Nord.

Islamiştii, inculpaţi pentru „asociere în vederea pregătirii de crime teroriste”

Hicham El Hanafi, un marocan în vârstă de 30 de ani, a fost condamnat la 30 de ani de închisoare, iar Yassine Bousseria şi Hicham Makran, amândoi în vârstă de 41 de ani, din Strasbourg, au primit 24, respectiv 22 de ani de închisoare.

Cei trei islamişti, inculpaţi pentru „asociere în vederea pregătirii de crime teroriste”, vor putea fi eliberaţi condiţionat abia după efectuarea a două-treimi din pedepse.

Deciziile, pronunţate de Curtea specială din Paris, pot fi contestate în apel.

Cei trei bărbați sunt acuzaţi că au vrut să comită un atentat la Paris în decembrie 2016 în numele reţelei teroriste Stat Islamic.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
EXCLUSIV Ce spune ambasadorul INDIEI despre ROMÂNIA
Digi24
Cele trei misiuni „fără precedent” pe care China ar trebui să le execute dacă va invada Taiwanul
Cancan.ro
O nouă boală se răspândește în Europa, de la animale la om. Zeci de cazuri au fost confirmate
Prosport.ro
FOTO. Au interzis-o în avion când au văzut-o: „Ești dezbrăcată!”. Ce a făcut femeia în aeroport
Adevarul
„Ei ne asigură spatele în Marea Neagră, noi îi susținem diplomatic”. Aliatul care ne poate ajuta mai mult ca oricine
Mediafax
Haos pe aeroporturile europene din cauza noului sistem de intrare/ieșire. Întârzieri de până la 5h
Click
Loredana Groza, răvășitoare în Monaco. Artista și-a surprins fanii cu imagini spectaculoase în costum de baie
Digi24
Australia investighează originea unor sfere misterioase aduse de valuri pe plajă
Cancan.ro
După 39 de ani în care a muncit ca șofer, un român a depus cerere de pensionare. Ce pensie a primit, după 4 decenii de muncă
Ce se întâmplă doctore
Sora malefică a lui Sue Ellen din „Dallas” a ajuns la 66 de ani. Cum arată azi actrița Mary Crosby
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
De ce întârzie Hipster, cel mai COOL model Dacia? Explicația oferită chiar de directorul de design
Descopera.ro
Descoperire majoră! Istoria umanității va fi rescrisă?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Ion: – Maria își ține picioarele depărtate!
Descopera.ro
Ce merită să pui în coș în această perioadă: șapte produse de sezon pe care nu trebuie să le ratezi