Prima pagină » Actualitate » Lucian Bode: „Este inadmisibil ca tu, lider sindical, să te pretezi la instigare, la a dărâma garduri”

Lucian Bode: „Este inadmisibil ca tu, lider sindical, să te pretezi la instigare, la a dărâma garduri”

Lucian Bode: „Este inadmisibil ca tu, lider sindical, să te pretezi la instigare, la a dărâma garduri”

Ministrul Afacerilor Interne, Lucian Bode, a declarat, joi, că este inadmisibil ca liderii de sindicat să se preteze la instigare și a condamnat comportamentul celor care au fost prezenți la protestul de miercuri din fața Palatului Cotroceni, acolo unde au avut loc incidente!

„Sunt un susţinător al oricărei forme de protest civilizată. Ce s-a întâmplat în respectiva manifestare la care faceţi referire, nu face cinste celor care se vor reprezentanţii poliţiştilor. Este inadmisibil ca tu, lider sindical, să te pretezi la instigare, la a dărâma garduri, până la urmă, la nerespectarea legii”, a declarat, joi, ministrul de Interne, Lucian Bode.

„Eu aşa ceva nu mi-am putut imagina”

Potrivit acestuia, jandarmii și-au făcut datoria și „nu s-au bătut cu polițiștii”.

„Eu aşa ceva nu mi-am putut imagina şi este nedrept că din cei aproximativ 100 de manifestanţi, undeva între 10 şi 15 erau reprezentanţii poliţiştilor. Restul erau din sistemul de penitenciare, grefieri şi aşa mai departe. Nu este corect că pui această etichetă, că poliţiştii s-au bătut cu jandarmii. Jandarmii au aplicat legea”, a explicat Bode, citat de news.ro.

Ministrul de Interne a mai declarat că jandarmii nu au fost violenți!

„Jandarmii au aplicat legea. Nu au fost violenţi, nu au instigat”

„Ce-ar însemna ca un poliţist aflat în timpul activităţii, de la Rutieră, spre exemplu, să constate că un jandarm nu respectă legislaţia rutieră. Îl lasă să meargă mai departe? Jandarmii au aplicat legea. Nu au fost violenţi, nu au instigat. Cei care au instigat au fost câţiva, noi i-am identificat. Jandarmeria i-a identificat şi au primit amenzile de rigoare”, a completat Bode.

Protest cu incidente la Cotroceni

Zeci de oameni au ieșit miercuri, 24 februarie, în fața Palatului Cotroceni, dar și la Guvern, zeci de angajați din sistemul apărării, asistenţei sociale, culturii şi administraţiei publice manifestă arătându-și nemulțimirile față de înghețarea salariilor și a sporurilor.

În timpul protestului de la Palatul Cotroceni au existat și incidente. O parte din sindicaliștii din Poliție s-au luat la ceartă cu jandarmii pe care i-au acuzat că au primit ordin să îi bruscheze și să îi amendeze sau gazeze pe manifestanți.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Iranul ar putea „SĂ DISTRUGĂ” două orașe din SUA. Declarația CONTROVERSATĂ a lui Trump
Digi24
„Să distrugă Los Angeles sau San Diego. Este un preț mic”. Trump, declarații uluitoare despre războiul cu Iran la un miting electoral
Cancan.ro
'Profetul Apocalipsei' anunță o nouă pandemie: 'O boală mult mai periculoasă' 😧
Prosport.ro
FOTO. Ce imagini! Sorana Cîrstea, din nou cu zâmbetul pe buze, după despărțirea de fiul lui Ion Țiriac: „Octombrie călduros”
Adevarul
Comisarii Gărzii de Mediu, amenințați cu pistolul în timpul unui control la o balastieră ilegală din Olt. Jandarmii, chemați să intervină
Mediafax
CALCULEAZĂ câte voturi ar avea în Parlament noul PREMIER. Program INTERACTIV
Click
Andreea Esca, lecția de viață primită de la mama ei: „Păcat că n-a venit mai devreme!” Ce spune despre prietenia cu Mihaela Geoană
Digi24
Câți ruși s-au mutat în România de la începutul războiului din Ucraina
Cancan.ro
Vedeta Antena 1 și medicul căsătorit, de pe bancheta din spate... în chirie! Chirurgul s-a întors la 'pacientă' 🫣
Ce se întâmplă doctore
Bianca Rus este de nerecunoscut după ce a slăbit 70 de kilograme. Ce probleme de sănătate a avut din cauza asta
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
iCAUR V27, „Defender de buget”, debutează oficial în România. SUV-ul chinezesc pornește de la 45.900 de euro
Descopera.ro
Copilul favorit și copilul defavorizat. Ce se întâmplă când părinții oferă iubire și sprijin în mod inegal
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Alinuţa: – Îmi plac bărbații puternici, dar sensibili!
Descopera.ro
Cea mai bună țară în care să te retragi la pensie
Mediafax Italia
Cum POȚI ANULA O AMENDĂ pentru radar?! Regula celor 1000 de metri
Mediafax Spania
NOUĂ REGULĂ în codul rutier! Situația în care ESTE INTERZISĂ depășirea