Prima pagină » Actualitate » Crima de la Onești: Familia ucigașului mai fusese implicată în două agresiuni similare în apartamentul respectiv

Crima de la Onești: Familia ucigașului mai fusese implicată în două agresiuni similare în apartamentul respectiv

Crima de la Onești: Familia ucigașului mai fusese implicată în două agresiuni similare în apartamentul respectiv
Crima de la Onești: Familia ucigașului mai fusese implicată în două agresiuni similare în apartamentul respectiv

Familia autorului crimei de la Onești ar mai fi fost implicată nu în una, ci în două agresiuni similare în apartamentul în care a avut loc crima.

Astfel, în urmă cu zece ani, soția și fiica criminalului ar fi sechestrat un muncitor de la combinatul chimic din localitate, iar în cursul anului 2016, soția autorului crimei de la Onești ar fi agresat un alt bărbat, venit să facă ordine în fosta locuință a familiei, informează Observator News.

De altfel, acesta din urmă bărbat a povestit pentru reporterii Observator prin ce a trecut.

„Deci vecinii au sesizat că cineva tropăieşte. A dat cu spray, am deschis uşa când am văzut că a pus mâna, i-am blocat mâna, a căzut spray-ul jos. Ea că e apartamentul ei. A venit Poliţia. Veniţi, daţi reclamaţie la poliţie. Atât s-a întâmplat”, a declarat bărbatul.

Totodată, el a adăugat că nu a mai fost căutat ulterior de către polițiști în legătură cu acest caz.

Avocatul femeii: Nu s-a gândit în nicio clipă că soțul său va ajunge la crimă

Iacob Valentin, avocatul Aureliei Moroșan, soția lui Gheorghe Moroșan, autorul crimei de la Onești, susține că femeia nu s-a gândit în niciun moment că soțul său va ajunge la crimă.

„Îşi susţine soţul în totalitate, dar nu s-a gândit în niciun moment că soţul va ajunge unde e ajuns. Cu privire la acele coliere, ele erau achiziţionate de mai multă vreme, soţul ei motivându-i că au o defecţiune la motor. Ea a luat de bună afirmaţia”, spune avocatul.

Gafe pe bandă rulantă în ceea ce privește crima de la Onești

Observator News notează că intervenția în ceea ce privește crima de la Onești a fost marcată de o serie de greșeli ale autorităților. Pe lângă faptul că polițiștii au stat ore întregi fără să intervină, s-a descoperit că una dintre victime are pe corp răni produse de gloanțe de cauciuc.

Astfel, există posibilitatea ca polițiștii să fi nimerit și victima în momentul în care au intervenit, în cele din urmă.

Familia a primit joi seara acordul să desigileze sicriul pentru ca trupul tânărului să fie expertizat din nou. A fost nevoie ca rudele să primească acordul în acest sens deoarece, între timp, s-a descoperit că tânărul avusese COVID-19.

Existența urmelor de gloanțe de cauciuc pe trupul victimei a fost confirmată chiar de către ministrul Afacerilor Interne, Lucian Bode.

„Erau urme de la muniţie neletală. Din anchetă va rezulta exact poziţia de tragere, unde era agresorul, criminalul, unde era victima”, a declarat șeful MAI.

Între timp, autorul crimei de la Onești, Gheorghe Moroșan, continuă să fie internat la Spitalul Județean Bacău. El a fost operat după ce a suferit o hemoragie internă.

Autoritățile susțin că nu a fost stabilită momentan o dată la care acesta să fie audiat, deoarece starea sa de sănătate nu permite în acest moment audierea.

Observator adaugă că, potrivit unor surse, procurorii urmează să solicite mandat de arestare în lipsă pe numele lui Moroșan.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
EXECUȚIA unui fost maior în armată divizează America. Declarația HALUCINANTĂ a lui Vance
Digi24
VIDEO. Scandal în direct între George Simion și Anca Alexandrescu. „Ce ai de faci așa?”/ „Nu vă e rușine?”
Cancan.ro
EA este soția chirurgului potent, înșelată în repetate rânduri cu vedeta Antena 1. Ce a făcut la scurt timp după ce au reluat amantlâcul
Prosport.ro
Transformarea lui Adrian Mutu. A slăbit 13 kilograme cu dieta lui strictă: ce mănâncă și ce bea
Adevarul
De ce se oferă PSD să voteze un guvern PNL-UDMR din care nu face parte. Strategia lui Grindeanu, explicată de un analist
Mediafax
Și-a UCIS soția și acum este CONDAMNAT la închisoare PE VIAȚĂ
Click
Ce se întâmplă cu banii din pensia privată dacă titularul moare. Cine îi moștenește și ce acte sunt necesare
Digi24
Româncă ucisă în Marea Britanie de un student la criminalistică pasionat de „Dexter”. Cum a aranjat Benjamin Day locul crimei
Cancan.ro
Am făcut calculul. Câți bani a primit Cheloo, în total, pentru cele 5 săptămâni petrecute la Asia Express
Ce se întâmplă doctore
Carmen Șerban, confesiuni dureroase despre lupta cu cancerul: „Se mărea de la o zi la alta, era galopant”
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
Supraveghezi mașina parcată în fața curții / garajului? Dedeman are o cameră Wi-Fi redusă la 120 de lei
Descopera.ro
Cercetătorii au descoperit o nouă cauză a hipertensiunii arteriale și o cale de a o trata
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. - Treci pe la mine? Sunt goală și singură!
Descopera.ro
O metodă ingenioasă deschide o cale nouă de a detecta leziunile cerebrale după AVC
Mediafax Italia
Părinții DIVORȚAȚI pot primi 500 de euro pentru chirie! Până când SE DEPUN CERERILE
Mediafax Spania
Te poți angaja și tu aici! Cazare gratis, mese incluse și 4 ORE DE MUNCĂ