Prima pagină » Economic » Macroeconomie » Agricultură » Analiză: Românii se dau în vânt după cartofii congelați din import. În Patria Cartofului sunt doar două fabrici de procesare

Analiză: Românii se dau în vânt după cartofii congelați din import. În Patria Cartofului sunt doar două fabrici de procesare

Analiză: Românii se dau în vânt după cartofii congelați din import. În Patria Cartofului sunt doar două fabrici de procesare

Altădată ”patria cartofului”, România a ajuns acum să-și asigure doar 40% din necesarul de consum din producția internă, potrivit datelor Federației Naționale Cartoful (FNC). Românii consumă cartofi congelați din import pentru că altă variantă nu au, din moment ce pe plan local nu-i produce nimeni.

Pe de altă parte, suprafețele cultivate cu cartofi sunt tot mai mici de la an la an. Dacă în anul 2013, România avea în cultură o suprafață de 54.000 ha, anul trecut aceasta se redusese la 28.000 ha. Estimările arată că suprafețele cultivate, cel mai probabil, vor scădea în continuare. Cât despre industria de procesare, este sublimă, dar lipsește cu desăvârșire: în afară de cele două fabrici de chipsuri, una lângă București, alta la Brașov, nu avem ce să numărăm.Iar dacă ne referim la preț, anul trecut a fost atins minimul istoric, 15 bani pe kilogram, adică de aproape patru ori ori mai puțin raportat la costuri. Culmea este că nici așa nu s-au găsit cumpărători, iar cultivatorii s-au zbătut să scape de producție, chiar și gratis.

Vor să producă, dar cine cumpără?

Pentru industrializare, nu există decât aproximativ 3.500 de hectare, suficient, după câte se pare, pentru a susține cele două fabrici de chipsuri existente la acest moment. Una peste alta, Romania are un disponibil pentru procesare de circa 80.000 de tone de cartofi la acest moment, cantitate care ar putea să crească totuși până undeva la 250.000 tone în 10 ani, potrivit datelor avansate de patronatul din sector.

Cultivatorii spun că ar vrea să producă mai mult, dar din moment ce nu există unități de procesare, nu este cazul să ia în calcul această variantă. Recunosc chiar că dacă n-ar fi existat sprijinul cuplat acordat pentru producția destinată industrializării, poate că n-am fi avut nici măcar aceste suprafețe.

„Nu avem pentru cine produce, fermierul român ar putea să producă, și-ar dori să o facă, dar din păcate, nu avem cui să vindem. Astăzi, peste 95% din procesare o reprezintă producția de chipsuri realizată de cele două fabrici rămase în țară”, a declarat Ion Moroianu, director executiv Federația Națională Cartoful din România la Conferința Cartoful 2021 organizată de Agricover.

Din păcate, prețurile practicate la achiziția cartofului necesar industrializării sunt mici raportat la producția din România, de aceea sprijinul cuplat rămâne de mare actualitate și decisiv pentru producători. Sectorul de procesare trebuie diversificat și susținut serios în viitorul apropiat, ceea ce ar fi, în opinia acestuia, o gură de oxigen pentru producătorii locali.

Oportunitate de business pentru cultivatori

Situația s-ar putea schimba radical dacă ar apărea unități noi de procesare, și de ce nu, dacă chiar cultivatorii ar avea bani să investească în capacități mici de producție, așa cum se întâmplă în Occident. Doar este loc pe piață este destul, iar nișe de acoperit sunt o grămadă.

„Importăm anual peste 90.000 tone de cartofi french fries – cartofi pai preprăjit și congelat, industrie inexistentă în România, în prezent. Importurile sunt direcționate către HoReCa, dar și către consumatorii casnici. Ar fi de interes și alte forme de industrializare de genul felii, cubulețe sau cartofi pai fresh, produse expandate, pulberi, amidon etc. Toate aceste produse procesate, în special amidonul, sunt puternic susținute financiar de UE”, a mai precizat Moroianu.

Și Cleonic Sucaciu, reprezentantul Gupului de Producători Tara Făgărașului consideră că procesarea poate fi o bună oportunitate de afaceri la acest moment, inclusiv pentru cultivatorii de cartofi, care doresc să tracă la nivelul următor.

„Dorim și noi să producem, să avem parteneri care să contracteze productia și să asigure necesarul României. Am vizitat o fermă în Germania, care avea o mică unitate de procesare specializată în producția de piure, și ne-ar putea să fie un model”, susține Sucaciu.

Se aduce din străinătate o cantitate de 90.000 de tone de cartof congelat, este o portiță de afaceri pentru România, o mică oportunitate ca banii să rămână în țară, adaugă acesta.

Producția internă de cartofi a fost anul trecut de 600.000 de tone, la un necesar de 1,6 milioane de tone, potrivit datelor Federației Naționale Cartoful din România. Consumul intern, aflat pe un trend descendent, se situa în jurul valorii de 92 kg/cap de locuitor, în 2019. In primele zece luni din 2020, România a importat 174 638 de tone de cartofi, în valoare de 43,9 milioane de euro.

Un semnal de alarmă pentru autorități, care ar putea stimula, prin diferite programe de susținere, cultivarea cartofului, dar și o oportunitate de business care ar trebui să fie luată serios în seamă de către cultivatorii români de cartofi, tot mai puțini de la an la an. Și nici nu este de mirare în condițiile în care cartofii se vând din ce în ce mai ieftin, iar piața internă este invadată de importuri la prețuri de dumping.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Legea care schimbă jocul. Cum poate fi DEMIS acum un președinte al României
Digi24
„Nu va exista niciun MiG”. Polonia refuză să mai transmită Ucrainei avioane de luptă. Motivele invocate de Varșovia
Cancan.ro
George Radu și-a PRESIMȚIT moartea. Ce le-a spus luptătorul RXF apropiaților, cu puțin timp înainte de tragedie
Prosport.ro
Ioana Țiriac, apariție exotică! Moștenitoarea imperiului Țiriac s-a afișat cu abdomenul la vedere într-un cadru spectaculos
Adevarul
SURSE Președintele Nicușor Dan este pregătit pentru orice compromis politic. Linia roșie rămâne un guvern cu AUR
Mediafax
Berea pe stadioane, aprobată de Parlament! Vot decisiv pentru modificarea Legii 4
Click
Atentat cu bombă în Monaco, acolo unde își face veacul Mihaela Rădulescu. Reacția vedetei după explozia care s-a soldat cu trei victime
Digi24
De ce s-au prăbușit așa de multe clădiri în timpul cutremurelor din Venezuela și cum a rezistat Chile unor seisme mult mai puternice
Cancan.ro
BREAKING | Rezultatele de la Evaluarea Națională 2026 au fost publicate
Ce se întâmplă doctore
Cu ce a ajuns să se ocupe fiica lui Liviu Vârciu în America? Carmina e total schimbată: „De ce să îmi fie rușine?”
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Vestea momentului: Roboții umanoizi au început să fie închiriați cu ziua! Cât costă și ce știu să facă
Descopera.ro
În care religie nu ai voie să mănânci cartofi?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – Ea e femeia cu care ți-am zis că-ți fac lipeala!
Descopera.ro
Motivul pentru care Google a restricționat accesul Meta la modelele sale de Inteligență Artificială