Prima pagină » Actualitate » O mașină a luat foc, în județul Caraș-Severin. Pompierii au găsit în interior o persoană carbonizată

O mașină a luat foc, în județul Caraș-Severin. Pompierii au găsit în interior o persoană carbonizată

Detașamentul de Pompieri din Reșița, județul Caraș-Severin, a fost solicitat – noaptea trecută – în jurul orei 01.15, să intervină la o mașină care a luat foc, la intrarea în localitatea Târnova, din același județ.

Din nefericire, în interiorul mașinii – care a ars în totalitate – a fost găsită o persoană carbonizată.

Autoturismul era răsturnat în afara părții carosabile a drumului, iar salvatorii au intervenit de urgență cu o autospecială de stingere, o autospecială de descarcerare și un echipaj SMURD.

O tânără de 19 ani s-a răsturnat cu mașina pe un drum din județul Galați. Cum s-a întâmplat accidentul și care e starea șoferiței

O tânără de 19 ani s-a răsturnat cu mașina pe care o conducea, sâmbătă dimineață, în jurul orei 07.25, pe un drum din localitatea Smârdan, în județul Galati.

Politistii Biroului Rutier Galati, deplasați la locul accidentului, au găsit autoturismul răsturnat pe partea carosabilă, șoferița fiind rănită ușor în urma evenimentului rutier.

Totuși, femeia a fost transportată la spital pentru investigatii suplimentare. Rezultatul testului alcoolscopic a fost negativ.

Cinci persoane, printre care un copil de 7 ani, rănite într-un accident produs în Buzău

Cinci persoane, printre care un copil de doar șapte ani, au fost rănite într-un accident produs joi pe DN1B, lângă localitatea Pietroasele, județul Buzău.

Accidentul rutier s-a produs între două autoturisme și o autoutilitară. Cele două maşini erau conduse de către o şoferiţă de 64 de ani din Bucureşti şi de un bărbat de 38 de ani din Buzău, iar autoutilitara era condusă de un şofer în vârstă de 40 ani din Breaza.

Autovehicul încărcat cu doze de vaccin împotriva COVID-19, implicat într-un accident cu o autospecială a Jandarmeriei

Un autovehicul care transporta doze de vaccin împotriva COVID-19 a fost implicat într-un accident cu o autospecială a Jandarmeriei Române în județul Buzău.

Incidentul s-a produs în contextul în care autovehiculul care transporta dozele de vaccin se îndrepta spre Iași, într-un convoi cu pază militară, informează Antena3.

Incidentul s-a produs luni, pe DN 2 (E85), în localitatea Poşta Câlnău din judeţul Buzău.

Autovehiculul care transporta vaccinurile plecase de la București și era însoțit de vehicule aparținând Poliției, Jandarmeriei și Ministerului Apărării Naționale.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
DE CE este audiat Bolojan la DNA Iași? CUM a ajuns PREMIERUL în anchetă?
Digi24
Cele cinci semne care arată că Trump ar putea fi aproape de victorie în războiul cu Iranul. Gestul de disperare al regimului iranian
Cancan.ro
Aurelia, o angajată Selgros, a murit la locul de muncă. ULTIMELE cuvinte ale femeii de 58 de ani
Prosport.ro
Iubirea a transformat-o pe Simona Halep: „Sunt mult mai deschisă, accept căldura oamenilor”
Adevarul
Marea recrutare din Sănătate: 6.800 de posturi în spitale, deblocate. Ce locuri de muncă sunt disponibile și unde se fac angajări
Mediafax
Mureșan ARUNCĂ deprecierea LEULUI în cârca AUR și PSD
Click
Ce a găsit o femeie într-un borcan cu murături. Produsul a fost retras de la vânzare după ce imaginile au devenit virale
Digi24
Mărturia pilotului înjunghiat de copilot în timpul zborului FlyDubai: „Rănit, mi-am spus să mai fac un ultim efort”
Cancan.ro
Vlad Bălțățeanu și-a agresat unchiul cu 24 de ore înainte de crima din Vâlcea: 'M-a închis într-o cameră fără geamuri și...'😲
Ce se întâmplă doctore
Modul neobișnuit în care s-a răzbunat o femeie după despărțirea de fostul partener. Bărbatul a avut parte de un șoc!
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
Noul Hyundai Tucson a fost prezentat oficial și pentru piața europeană. Motoare hibride de până la 292 CP
Descopera.ro
Apa dură poate afecta aspectul părului?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Preotul din cimitir: – Vrea cineva să spună ceva? BULĂ: - Vând...
Descopera.ro
Cine are grijă de părinții bolnavi sau bătrâni? Între responsabilitatea copiilor și nevoia de ajutor specializat
Mediafax Italia
„Vor muri 89 de persoane!” Mesajul care anunță UN MASACRU!
Mediafax Spania
Mergi cu bicicleta? De azi s-au schimbat regulile: ce trebuie să știi!