Prima pagină » Actualitate » Valeriu Gheorghiță, mesaj de Paște: „Să ne ajute Dumnezeu ca în cel mai scurt timp să putem zâmbi dincolo de măști” (VIDEO)

Valeriu Gheorghiță, mesaj de Paște: „Să ne ajute Dumnezeu ca în cel mai scurt timp să putem zâmbi dincolo de măști” (VIDEO)

Valeriu Gheorghiță, coordonatorul campaniei naționale de vaccinare, are un mesaj de Paște pentru toți românii. El spune că lecția cea mai importantă este cea a solidarității.

„Sărbători binecuvântate!

Mesajul meu se adresează atât celor de acasă, dumneavoastră, cât și celor care în aceste zile se află în centrele de vaccinare și în stradă pentru revenirea la normalitate în cel mai scurt timp, într-un mediu favorabil și sigur: este vorba de personalul medical pe care îl salut și căruia îi trimit întreaga mea prețuire.

Vaccinul, cea mai sigură cale către normalitate

Le mulțumesc tuturor celor care au înțeles că vaccinul este calea sigură și eficientă către normalitate, și pe care îi simt aproape de noi și de eforturile noastre pentru bunul mers al campaniei de vaccinare.

Vă doresc tuturor sănătate, liniște sufletească și împliniri alături de cei dragi și să ne ajute bunul  Dumnezeu ca în cel mai scurt timp să putem respira și zâmbi dincolo de măști.”, a declarat Valeriu Gheorghiță.

Aproape 79.000 de români s-au vaccinat împotriva Covid-19 în ultimele 24 de ore

78.612 de români s-au vaccinat, vineri, împotriva coronavirusului, transmite CNCAV. Potrivit Comitetului, dintre aceștia, 51.712 au fost vaccinați cu prima doză, iar alți 27.440 au fost imunizați și cu cea de-a doua.

Ce restricții vor fi în vigoare în perioada minivacanţei de Paşte

La fel ca în 2020, și sărbătorile pascale din acest an se suprapun cu o serie de restricții impuse de autorități. Diferența faţă de anul trecut este că enoriașii, respectiv cei care vor dori să se bucure de aceste zile libere o vor putea face cu mai puţine restricţii

Turiștii care ajung pe litoral în minivacanța de Paște se pot vaccina fără programare, doar cu buletinul

Turiștii care vor veni pe litoral în perioada 30.04 – 03.05 vor avea două fluxuri de vaccinare dedicate la dispoziție în centrul din Pavilionul Expozițional Constanța, unde se pot imuniza împotriva SARS-CoV-2, fără o programare prealabilă, doar în baza cărții de identitate.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Invazie de șobolani, din cauza temperaturilor mari. „Otrava nu este soluția”
Digi24
Un politician vrea să organizeze o petrecere cu sex chiar în sediul primăriei
Cancan.ro
Influencerul Andrei Bordeianu, accident teribil pe motocicletă. Ar fi ajuns în stare gravă la spital
Prosport.ro
Ioana Timofeciuc a luat decizia! A plecat din România după Florinel Coman
Adevarul
Mirabela Grădinaru, la Kiev în locul lui Nicușor Dan. Analist: „Constituția României este foarte clară asupra reprezentării”
Mediafax
Rusia poate prelua active fizice și financiare după atacurile Ucrainei. Decretul, semnat de Putin
Click
De ce te trezești în fiecare noapte la 02:30? Explicația unui renumit profesor român și regula simplă pentru un somn bun
Digi24
Comisia Europeană, îndemnată să blocheze fondurile din PNRR din cauza „amendamentului Fritz”
Cancan.ro
4.000 lei amendă tuturor românilor care locuiesc la casă și fac acest lucru în curte, crezând că nu îi vede nimeni
Ce se întâmplă doctore
Recunoști fetița din imagine? Micuța cu breton și zâmbet larg a crescut și a devenit soția unui cântăreț celebru din România
Ciao.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Promotor.ro
A fost pus în funcțiune radarul care vede tot: Știe dacă ai telefonul în mână sau dacă nu porți centura
Descopera.ro
Un material uluitor a fost descoperit pe Marte de roverul Perseverance
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Soţia: – Am luat 200 de euro din buzunarul de la vestă
Descopera.ro
Cum vapatul îți poate afecta ochii fără să-ți dai seama?